• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

A patra adunare ATORG (Mainz, 2011)

 În perioada 14-16 octombrie 2011 s-a defăşurat la Mainz cea de-a patra întâlnire anuală ATORG – eveniment al cărui invitat a fost Părintele Dr. Vasile Gavrilă, preot paroh al bisericii Sfântul Nicolae – Paraclis universitar dîn Bucureşti, cunoscut şi ca Duhovicul de la miezul nopţii.  “Desăvârşirea în familie şi problemele societăţii contemporane”– temă aflată în deplină concordanţă cu programul anului bisericesc 2011, declarat an omagial al Sfântului Botez şa al Sfintea Cununii - a reprezentat subiectul principal al conferintei susţinută de Părintele Dr. Vasile Gavrilă.

  Preşedinte ATORG şi sprijinitor direct al întâlnirii, PS Episcop Dr. Sofian Braşoveanul, a fost şi anul acesta nelipsit din mijlocul celor aproximativ 70 de tineri sosiţi din diferite parohii ale Mitropoliei ortodoxe române a Germaniei, a Europei Centrale şi de Nord.

Penţru organizarea şi buna desfăşurare a evenimentului au depus eforturi tinerii din parohiile Darmstadt şi Offenbach pe Main sub călduroasa îndrumare a părintelui Ştefan Anghel, preot paroh la biserica orţodoxă românească Offenbach pe Main.

Primii oaspeti şi-au făcut apariţia încă din curdul zilei de vineri, urmând ca restul participanţilor să sosească trenta până spre miezul nopţii sau chiar în zorii dimineţii de sâmbătă, aceasta fiind de altfel şi prima zi oficială a întâlnirii.

 Sâmbătă, întâlnirea ATORG 2011 a fost deschisă cu rugăciunea de dimineaţă. După micul dejun ne-am reunit cu totii în sala de conferinţă. Preasfinţitul Sofian a deschis întâlnirea rostind un cuvânt de bun venit invitatului şi tuturor participanţilor şi oferind totodată câteva informaţii cu privire la desfăşurarea programului.

Părintele Dr. Vasile Gavrilă: “Întâlnirea dintre bărbat şi femeie este făcută să fie una creatoare.”

Ce este familia? Care este rolul familiei? Şi cum ne raportam la familie? Au constituit întrebările cheie ale discursului sustinut de părintele Dr. Vasile Gavrilă.

Înainte de a ne oferi o definiţie a familiei, părintele Dr. Vasile Gavrilă a subliniat importanţa definirii omului – creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac.1, 16-27) şi care în gândirea patristică (Sfântul Grigore de Nyssa) reprezintă un “microtheos”, adică un mic dumnezeu. Omul, bărbat şi femeie, este însetat după desăvârşire, iar sufletul lui nu poate ajunge la desăvârşire decât prin şi în Hristos. Lăsând de o parte definiţiile social-culturale ale familiei, reţinem că, d.p.d.v. teologic, familia creştină este şi ar trebui să fie icoană vie a Sfintei Treimi. Familia a fost creată de Dumnezeu dintru început după modelul unirii dintre Hristos şi Biserică depăşind astfel spaţiul şi timpul precum însuşi Apostolul Pavel mărturiseşte: “Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efes 5,32).

Nunta, ca şi celelalte Taine, îsi are deci finalitatea în Împărăţia lui Dumnezeu, momentul Sfintei Cununii fiind momentul în care mirelui şi miresei li se deschide calea spre Împărăţia în care pururea cu Domnul vor fi.

Sfântul Ioan Gură de Aur, monah cu o viaţa duhovnicească dusă la exţrem, aşa cum doar puţini sfinţi au reuşit, a afirmat că familia este o “mică biserică”, fapt care ne determină să înţelegem încă o dată că familia nu se întemeiază doar pentru o viaţă pur terestră, ci scopul şi sensul ei sunt desăvărşirea, îndumnezeirea. Acest lucru este total diferit de scopul unirii conjugale care într-adevăr este nsşţerea de prunci.

În cea de-a doua parte a discursului său, părintele Dr. Vasile Gavrilă ne-a prezentat unele din provocările societăţii contemporane precum - concepţiile materialiste şi mecaniciste, concepţii care conduc atat de departe, încât omul aproape că şi-a pierdut caracterul, apoi concubinajul şi aşa -numită căsătorie de probă - aici se ajunge în primul rand datorită faptului că tot mai puţini tineri mai au curajul să iubească “nebun”, adică să iubească până la sacrificiu. Alte probleme actuale ale societăţii, enunţate în cadrul discursului, au fost: planificarea familială, inseminarea artificială sau fertilizarea in vitro, avortul, concepţiile hedoniste (consumul de droguri, prostituţia, pornografia), şi în general orice alt tip de deviere de la normalitate, de exemplu familiile monoparentale sau de homosexuali. Tot din categoria factorilor care rup comuniunea şi duc la înstrăinare fac parte şi preferinţa multora de a realiza carieră în detrimentul familiei, egoismul – fiecare îşi rezolvă problemele singur şi nu în ultimul rand internetul şi televizorul - folosirea exagerată a messenger-ului sau mai recent a facebook-ului va duce la cât mai multe cazuri de autişti şi oameni incapabili să comunice între ei.

Pentru a ne salva din acest labirint al societăţii ne rămâne o singură opţiune – şi anume trăirea unei vieţi autentice creştine. Aşadar este nevoie să ne simplificăm viaţa, să ne regăsim pe noi înşine, şi să ne purtăm crucea cu smerenie şi răbdare, iar acest lucru nu este posibil decât avându-L permanent ca tovarăş de viaţă pe Cel Care atat de mult ne-a iubit, încât Şi-a dat viaţa penţru noi şi pentru mântuirea noastră.

Acestui minunat discurs i-a urmat, în limita timpului rămas la dispoziţie, o mică dezbatere în care tinerii prezenţi la întâlnire au avut posibilitatea de a adresa părintelui Dr. Vasile Gavrilă întrebări cu referire la frământările şi situaţiile din viaţa de zi cu zi. Cu multă răbdare părintele a oferit răspunsuri tuturor, presărând pe alocuri şi mici sfaturi, pilde sau întâmplări reale din viaţa sa ca preot paroh. Ne-a îndemnat la smerenie pentru a dobândi astfel pacea sufletului şi pentru a putea avea încredere deplină în voia cea sfântă a Tatălui ceresc, reamintindu-ne totodată, ca de altfel pe parcursul întregii conferinţe că a iubi şi a darui până la jertfă este mult mai frumos decât a fi iubit şi respectiv a primi.

Cartea – Nunta comuniune întru desăvârşire – scrisă de Pr. Dr. Vasile Gavrilă a fost oferită spre vânzare tuturor celor prezenţi la conferinţă.

Vizitarea catedralei Sf. Stephan - „între aripi şi zbor“ - şi a impetuosului Dom Sf. Martin

După ce am servit bine meritată masă de prânz, am pornit împreună pe străzile oraşului Mainz. Soarele care ne mângâia , natura îmbrăcată în culori aurii, precum şi convorbirile interesante ne-au făcut să parcurgem cu multă plăcere drumul spre Catedrala Sf. Stephan unde am admirat faimoasele-i ferestre pictate de Marc Chagall care pe bună dreptate afirma că “pictura ca orice formă de poezie conţine o parte de dumnezeire”. Tot aici l-am ascultat pe părintele german Johannes Nothas,care ne-a arătat discordanţa dintre frumuseţea ferestrelor vitralii concepute de Chagall şi concepţia nepoţrivită a aşezării lor în peisajul interior al Catedralei Sf.Stephan, exemplu tipic de sacrificare a înţelesului misţic în arta bisericească apuseană ,în favoarea conceptului personal al artistului. Părintele Johannes a semnalizat special penţru noi, cei născuţi în credinţa răsăriteană, că nu ţrebuie să tindem spre asemenea “performanţe”.

Ne-am continuat apoi drumul spre Domul Sf. Matin unde din nou parintele german Johannes ne-a însoţit paşii cu informaţii folositoare.

Aici, în cripta Domului, am înălţat o smerită rugăciune Acatist către Mântuitorul Hristos, am ascultat cântarea în limba germană (strana parohiei germane din Mainz) a troparelor dedicate sfinţilor ale căror rămăşiţe pământeşti se aflau aşezate în reliqviar, şi ne-am închinat sfintelor moaşţe (din perioada dinainte de Schismă) ce odihnesc în acest dom – episcopul Crescent (sec. 4), episcopul Theonest şi tovarăşul său Alban, episcopul Aureus (sec. 5), cu sora sa Iustina (sau diaconul Iustin) şi episcopul Maxim, urmaşul lui Aureus. 

Cum soarele încă mai încălzea ne-am înapoiat la pensiune tot pe jos, am cinat şi ne-am reunit în sala de conferinţă penţru a continua bucuroşi discuţia cu invitatul nostru din România. Preasfinţitul Sofîan a abordat şi unele aspecte organizatorice şi ne-a transmis informaţia că întâlnirea ATORG 2012 va fi organizată de parohia de la Würzburg, iar invtaţi vor fi Maica Siluana sau părintele Rafail Noica.

Ca semn al delegării organizatorului s-a înmânat reprezentanţilor Parohiei Würzburg, de către PS Episcop-vicar Dr. Sofian Braşoveanul o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, icoană care va fi mereu transmisă mai departe organizatorilor viitori.

După încheierea programului prevăzut penţru ziuă de sâmbătă, o mare parte dintre tineri au mai rămas până spre miezul nopţii în sala, împărtăşindu-şi unii altora gândurîle şi impresiile de peste zi, cântând muzică psaltică sau ascultându-l cu bucurie pe PS Episcop Sofian care penţru început a rămas alături.

Duminică dimineaţa, după predarea camerelor, ne-am deplasat la Wiesbaden, unde am participat la Sfânta Liturghie arhiereasca oficiată de PS Episcop Sofian şi alături de care au slujit preotul paroh Cristian Vaida, părintele Ştefan Anghel ş părintele Dr. Vasile Gavrilă . În cuvântul de învăţătură (Pilda semănătorului) adresat credincioşilor adunaţi în număr mare, pă rintele Dr. Vasile Gavrilă a explicat semnificaţia Pildei semănătorului. La finalul sfintei slujbe, Preasfinţitul Sofian a mulţumit tuturor cu căldură pentru eforrurile depuse.

În cuvântul de mulţumire adresat de părintele Ştefan Anghel Preasfinţitului Părinte Episcop Sofian pentru susţinerea deosebită a acestor activităţi, s-a spus că mulţumiri se cuvin şi participanţilor care au venit de departe, lăsând treburile personale pentru zidire sufletească, dar şi Pr. Vasile Gavrilă pentru lucrarea sa vie, precum şi Pr. Cristian Vaida şi credincioaşilor care ne-au primit din inimă la Sfânta Liturghie”. S-a exprimat speranţă inspirată şi de cuvântul Evangheliei duminicale, că sămânţa aşezată în timpul acestei întâlniri îşi va găsi locul prielnic în sufletele participanţilor şi va rodi însutit.

Întâlnirea ATORG 2011 s-a încheiat cu agapa frăţească oferită de Parohia Wiesbaden (Pr. Cristian Vaida), cu multe îmbrăţişări de rămas-bun, zâmbete şi speranţa de a ne revedea cu totii cel târziu anul viitor, la locaţia fixată de organizatori (Parohia Würzburg).

(Material alcatuit de Daniela Ticu)

 

 

 

construimcatedrala.ro