SFINTELE TAINE
Ce sunt Sfintele Taine?
Sfintele Taine sunt acele lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopul şi preoţii ei, prin care se împărtăşeşte primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Sunt lucrări văzute, pentru că omul e trupesc, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur: «Dacă ar fi netrupesc, ţi-ar da aceste daruri aşa cum sunt, netrupeşti. Dar fiindcă sufletul e împreunat cu trupul, cele duhovniceşti ţi le dă în semne supuse simţurilor»[1].
Cine e săvârşitorul Sfintelor Taine?
Ca izvor al Sf. Taine, Mântuitorul Hristos este şi săvârşitorul lor, prin mijlocirea arhiereului şi a preotului. Ca unul Care e prezent fără întrerupere în Trupul Său tainic, adică în Biserică, Hristos şi numai El este săvârşitorul Sf. Taine. Episcopul şi preotul nu sunt decât organele văzute, sfinţite ale Arhiereului şi Preotului nevăzut Hristos, sunt iconomii Tainelor xi Dumnezeu, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1). Lucrul e atât de adevărat, încât Sf. Taine îşi păstrează puterea, oricare ar fi viaţa preotului. Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia, n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere înainte prin aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, harul Botezului nu e vătămat întru nimic de viaţa preotului»[2].
Care e numărul Sfintelor Taine?
Sf. Taine sunt în număr de şapte: Botezul; Ungerea cu Sfântul Mir; Pocăința (Spovedania sau Mărturisirea păcatelor); Împărtășania (Sfânta Euharistie); Preoția (Hirotonia) ; Cununia (Nunta) și Maslul. Acest număr e acela al darurilor Sf. Duh (Isaia 11, 2-3) şi răspunde trebuinţelor duhovniceşti ale omului. „Naşterea duhovnicească” e dată prin Botez, „creşterea”; prin Mirungere, „hrana”; prin Sf. împărtăşanie; „puterea de a învăţa, sfinţi şi conduce” (Matei 28, 19), prin Hirotonie sau Preoţie; „înnoirea morală”, prin pocăinţă; „sfinţirea şi tăria legăturii căsătoriei”, prin Taina nunţii; „tămăduirea de bolile trupeşti şi sufleteşti, precum şi iertarea păcatelor care le-au cauzat”, prin Maslu.