• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Cuvinte de învățătură

Cuvântul ÎPS Serafim la întronizarea PS Macarie (Stockholm, 6.07.2008)

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Excelenţele Voastre Domnilor Ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor,

Iubiţi credincioşi,

 Ziua de astăzi este o zi istorică pentru comunitatea românească din Scandinavia care îşi primeşte în persoana Preasfinţitului Macarie arhipăstorul de mult aşteptat. După cum ştim, Biserica lui Hristos este organizată ierarhic, avându-l în frunte pe episcop care împreună cu preoţii şi credincioşii dintr-un loc determinat slujind împreună Euharistia (Sf. Liturghie) şi celelalte Sf. Taine actualizează misterul Bisericii, devin ei înşişi „Trupul lui Hristos”, adică un organism viu, o familie duhovnicească unită prin credinţă şi prin dragoste.

 Evenimentul de astăzi n-ar fi fost posibil dacă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel n-ar fi manifestat o grijă cu totul deosebită faţă de Diaspora românească pe care a pus-o la inimă încă de la alegerea ca Patriarh al B.O.R. în septembrie 2007. De aceea se cuvine să-i mulţumim şi să ne rugăm pentru sănătatea şi îndelunga păstorire a Preafericirii Sale.

Iubiţi credincioşi,

Trăim într-o lume care se globalizează pe zi ce trece. Fenomenul globalizării a produs şi produce în continuare mari mutaţii în societatea umană. Dispar graniţele dintre ţări şi popoare, oamenii comunică uşor, circulă liber şi se stabilesc acolo unde cred că se pot realiza mai bine din punct de vedere material. Desigur lucrul acesta nu se face fără suferinţă, căci orice dezrădăcinare, fie ea şi temporară, produce suferinţă. În acelaşi timp, fenomenul globalizării, ignorând credinţa, excluzându-o din viaţa publică şi împingându-o în sfera privatului duce la o tot mai mare secularizare, la înstrăinarea oamenilor de Dumnezeu şi implicit la pierderea principiilor morale care trebuie să guverneze viaţa societăţilor umane.

Globalizarea este deci un fenomen paradoxal: ea favorizează apropierea fizică a oamenilor, dar distruge comuniunea dintre ei, adică relaţia izvorâtă din credinţă - singura care poate fonda o societate armonioasă -, abandonându-i unei societăţi materialiste, secularizate, din ce în ce mai individualistă şi egoistă. Într-o astfel de societate care ignoră credinţa în Dumnezeu, conducându-se exclusiv după principii materialiste şi hedoniste, care exaltează libertatea neîngrădită de nici o lege morală şi plăcerea simţurilor, omul se poate aliena uşor, lăsându-se prins în iureşul spiritului veacului. Înstrăinarea de Dumnezeu înseamnă însă un mare gol sufletesc şi privarea de ajutorul şi lumina care vin de la El prin credinţă. Tocmai de aceea există atâta suferinţă în lume, în primul rând de ordin psihic, spiritual, pentru că omul modern nu se mai raportează la Dumnezeu, nu se mai îngrijeşte de viaţa lăuntrică, duhovnicească, singura care-i poate asigura echilibrul sufletesc şi oferii energii nebănuite pentru înfruntarea greutăţilor vieţii. Tocmai aici intervine rolul Bisericii, asemănată cu Arca lui Noe care salvează viaţa celor ce intră în ea, copleşiţi de valurile şi ispitele lumii. În Biserică ne aflăm în braţele lui Dumnezeu, ne descoperim identitatea proprie de făpturi create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ne regăsim adevărata libertate, aceea de fii iubiţi ai lui Dumnezeu, care trăiesc în comuniune de iubire cu toţi oamenii şi cu toată creaţia. Biserica este deci limanul mântuirii, spaţiul libertăţii şi al comuniunii dintre oameni.

Iubiţi credincioşi,

Noi ca şi români ortodocşi am moştenit de la înaintaşii noştri o zestre spirituală deosebit de bogată. Cei care am plecat de acasă şi ne-am stabilit în alte părţi ale lumii n-am putut lua cu noi altceva decât această zestre spirituală care înseamnă credinţa în Dumnezeu, ataşamentul faţă de Biserica părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri, ataşamentul faţă de Tradiţiile prin care poporul nostru îşi exprimă credinţa sa în Dumnezeu. Zestrea noastră spirituală nu este însă o zestre statică, ascunsă în sufletul nostru, ci este o zestre vie care se cere cunoscută şi trăită în modul cel mai concret şi de asemenea transmisă copiilor şi urmaşilor noştri.

De aceea, trebuie să ne silim să ne cunoaştem credinţa şi Tradiţiile Bisericii, să le trăim prin integrarea într-o parohie şi prin participarea activă la viaţa ei. Căci nu putem fii cu adevărat credincioşi fără să ne integrăm în viaţa unei parohii, fără să participăm regulat la slujbele bisericeşti, îndeosebi la Sf. Liturghie, fără să ne spovedim şi să ne împărtăşim cu Sf. Taine, fără să sprijinim eforturile de construire de bisericii proprii sau de ajutorare a săracilor. Constatăm cu regret că aici în Scandinavia doar două din parohiile româneşti: din Malmö şi din Götteborg au biserici proprii unde slujbele se pot ţine după toată rânduiala noastră şi unde se pot desfăşura şi alte activităţi: catehetice, culturale ... Ştiu şi mă bucur că iniţiative de construire de biserici proprii există şi aici la Stockholm precum şi la Oslo şi Copenhaga. Preasfinţitul Macarie va impulsiona cu siguranţă acest proces firesc de construire de biserici ca şi buna lor organizare şi funcţionare.

Iubiţi credincioşi,

Fenomenul globalizării, caracteristic lumii contemporane, poate fi interpretat în aspectele sale pozitive ca voinţă a lui Dumnezeu de unitate a lumii. Desigur, unitate în diversitate, căci Dumnezeu Însuşi, ca Treime de Persoane, este unitatea absolută în diversitatea absolută şi Izvorul oricărei unităţi şi oricărei diversităţi. Dumnezeu a venit în lume în Persoana Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să-i unească cu Sine pe toţi oamenii, ca toţi să devină un popor ales al Său. Ultima rugăciune a Mântuitorului, ultima Sa dorinţă a fost „ca toţi să fie una după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi, să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In. 17, 21).

O cântare de la Rusalii (aşa numitul condac al Pogorârii Duhului Sfânt) spune: „Când cel Preaînalt, pogorându-Se a amestecat limbile (la Turnul Babel), neamurile s-au despărţit; iar când a împărţit limbile de foc (la Rusalii) pe toţi i-a chemat la unire”.

La Rusalii a luat fiinţă Biserica, cu misiunea de a-i uni pe oameni cu Dumnezeu şi întreolaltă. Din păcate, creştinii au abdicat de la misiunea lor de a fi exemplu şi sămânţă de unitate pentru întreaga lume şi s-au despărţit ei înşişi în Confesiuni şi secte rivale, ceea ce înseamnă o contra-mărturie adusă lui Hristos.

Dumnezeu însă nu Se schimbă ca noi oamenii şi nu renunţă la planul Său de unitate a omenirii. Iată El ne apropie unii de alţii, creştini de diferite Confesiuni, pentru ca şi noi să ne deschidem unii faţă de alţii, nu pentru a ne pierde identitatea proprie, ci pentru a ne îmbogăţii fiecare prin darurile celorlalţi.

Noi ortodocşii, veniţi din Răsăritul Europei, din ţări tradiţional ortodoxe, trăim aici în Apus ca minoritate în ţări majoritar protestante sau catolice. Datoria noastră este aceea de a da mărturie de credinţa şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe care a păstrat cu fidelitate Adevărul şi Tradiţia Bisericii primare, a Bisericii Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi. Biserica Ortodoxă este înainte de toate o Biserică rugătoare, liturghisitoare. Ea îl trăieşte pe Dumnezeu în rugăciune, în Liturghie, în cadrul căreia Mântuitorul Iisus Hristos este prezent prin Cuvântul şi prin icoana Sa ca şi prin Jertfa Sa de pe Cruce, actualizată sub forma pâinii şi a vinului euharistic, Trupul şi Sângele Său, care se dau pentru viaţa lumii.

Spiritualitatea (mistica) ortodoxă este o spiritualitate a inimii; ea răspunde nevoilor fundamentale ale omului însetat de pacea lăuntrică, de echilibrul sufletesc, de împlinirea sa în Dumnezeu. Sfinţii noştri înaintaşi, călugării şi pustnicii care au trăit maximalismul evanghelic ne învaţă că inima este centrul fiinţei umane, locul în care se recapitulează ca într-un focar toate energiile şi puterile sufleteşti, locul de asemenea al sălăşluirii harului de la Botez.

Ei ne spun că mintea noastră, intelectul, nu este decât o energie a inimii şi că omul nu-şi află liniştea şi pacea lăuntrică decât atunci când mintea sa „coboară” în inimă, se uneşte cu inima. Iar lucrul acesta nu-i posibil decât prin rugăciune, prin cântarea bisericească, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Tainelor Lui. De aceea, totul în Biserica Ortodoxă: arhitectura, iconografia, muzica, ritualul liturgic bogat şi plin de simboluri, toate acestea servesc rugăciunii, ne ajută să ne interiorizăm, să ne pacificăm. Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de o astfel de spiritualitate a inimii pentru că viaţa modernă îi suprasolicită psihic prin felul ei însuşi de organizare şi prin mulţimea problemelor pe care le crează, aşa încât foarte mulţi ajung la dezechilibre psihice, la depresii şi stări de anxietate.

Ortodoxia este în egală măsură o Biserică ascetică. Asceza, adică postul alimentar de miercurea şi vinerea şi din cele patru perioade de Post de peste an, împreunat cu înfrânarea conjugală, cu cumpătarea, cu lupta împotriva patimilor şi cu facerea de bine este un exerciţiu de stăpânire de sine şi de libertate lăuntrică.

Creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul nu se conduce după instincte, ci după raţiunea luminată de credinţă. El se exercită în bine impunându-şi anumite reguli de viaţă izvorâte din credinţă, care nu-l conduc la sclavie, ci tocmai la libertatea autentică a fiilor lui Dumnezeu. Dimpotrivă, viaţa dezordonată, viaţa care dă curs plăcerilor şi poftelor instinctuale, aceasta îl robeşte pe om, distrugându-i sănătatea fizică şi psihică. Asceza, postul, înfrânarea, cumpătarea sunt tocmai opusul spiritului veacului acestuia care încurajează materialismul, egoismul, consumul nelimitat şi laxismul moral. Tocmai de aceea Evanghelia şi cei ce trăiesc după Evanghelie sunt într-o continuă opoziţie cu spiritul lumii decăzute şi prin felul lor de a trăi încearcă să imprime lumii un spirit nou liberator şi mântuitor.

Dacă ne referim numai la aceste caracteristici ale Ortodoxiei ne dăm seama cât de mult lumea occidentală, în care trăim, are nevoie de ele, are nevoie de noi ortodocşii ca să transmitem aceste bogăţii spirituale, nu atât pe cale teoretică, cât mai ales prin exemplul vieţii noastre.

În acelaşi timp, pentru noi ortodocşii, fraţii noştri evanghelici şi catolici pot fi exemplu de organizare şi disciplină, de probitate morală şi intelectuală, atât pentru viaţa noastră de toate zilele, cât şi pentru viaţa parohiilor noastre. De asemenea, spiritul misionar şi grija pentru semenii aflaţi în nevoinţă - principii fundamental evanghelice – atât de dezvoltate în Bisericile Evanghelică şi Catolică, pot fii o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru noi ortodocşii. Împreună cu fraţii noştri luterani şi catolici trebuie să ne silim pentru păstrarea şi afirmarea valorilor moral-evanghelice, care ne definesc în calitatea noastră de creştini.

Ne exprimăm convingerea că Preasfinţitul Macarie cu dinamismul tineresc care-l caracterizează va impulsiona nu numai viaţa bisericească a românilor ortodocşi din Scandinavia, ci va contribui şi la unitatea creştinilor din această parte a Europei.

În încheiere aş dori să mulţumesc Bisericii luterane din Suedia, personal Eminenţei Sale Anders Wejryd, Arhiepiscop de Uppsala şi Statului suedez pentru sprijinul moral şi financiar acordat comunităţii româneşti dintru începuturile ei şi până acum. Fără acest sprijin comunitatea românească din Suedia cu greu s-ar fi putut organiza şi subzista până astăzi.

Mulţumesc, de asemenea, Preasfinţitului Dositei şi parohiei sârbeşti din Stochkolm care ne-a primit cu atâta dragoste în această frumoasă biserică pentru sărbătoarea noastră de astăzi.

Mulţumesc Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, pentru osteneala pregătirii începuturilor Episcopiei Europei de Nord precum şi Ierarhilor şi preoţilor care au venit din ţară pentru a înfrumuseţa această sărbătoare. O bucurie deosebită ne-a făcut Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, condus de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu.

Mulţumesc Consiliului Eparhial care a organizat această ceremonie cu sprijinul Ambasadei Române din Stocholm precum şi Domnilor Ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor române şi suedeze prezenţi aici.

Mulţumesc preoţilor şi credincioşilor din noua Episcopie pe care i-am păstorit, atât cât am putut, timp de 14 ani. De acum vă încredinţez pe toţi noului vostru Păstor sufletesc, Preasfinţitul Macarie.

Pe Preasfinţitul Macarie căruia m-am adresat în mod special la hirotonia întru arhiereu şi prin Gramata mitropolitană citită aici îl încredinţez de toată dragostea şi preţuirea mea.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest început de viaţă nouă a românilor din Scandinavia! Amin!

Mitropolitul Serafim

Stockholm, 6 iulie, anul mântuirii 2008 

construimcatedrala.ro