• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Cuvinte de învățătură

Ortodoxia românească în Germania (München 7.01.2015)

Predică rostită de ÎPS Serafim la Vecernia din 7 ianuarie 2015, de la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a Centrului Bisericesc din München, cu ocazia conferirii Ordinului „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni” Eminenței Sale, Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscop catolic de München și Freising

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Comunitatea ortodoxă română din München trăieşte în aceasta seară un eveniment important care va rămâne înscris pentru totdeauna în istoria ei. Îl avem în mijlocul nostru pe Eminenţa Sa, Domnul Cardinal Reinhard Marx, Arhiepiscop de München şi Freising şi Preşedinte al Conferinţei episcopilor catolici din Germania, pe cea mai înaltă personalitate a Bisericii Catolice din această ţară, care numără peste 25 de milioane de credincioşi. Cu toţii îi adresăm Eminenţei sale urarea de bun venit în casa sa proprie, în această frumoasă biserică catolică, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul pe care noi ortodocşii l-am prăznuit astăzi. Biserica ne-a fost pusă la dispoziţie pentru slujbele noastre duminicale tocmai de Eminenţa sa.

Ca şi aici la München, acelaşi lucru se întâmplă peste tot în Germania, unde cele mai multe din comunităţile noastre, neavând biserici proprii, sunt găzduite cu generozitate în biserici catolice sau evanghelice. Nu vom putea niciodată să mulţumim îndeajuns pentru nenumăratele gesturi de frăţietate creştinească din partea celor două Biserici majoritare în Germania. Datoria noastră este să ne rugăm pentru binefăcătorii noştri şi să învăţăm să fim şi noi generoşi cu semenii noştri atunci când aceştia se află în nevoi.

Spre marea pagubă a României, aproape un milion de români, în majoritatea lor covârşitoare ortodocşi, au ales să trăiască în Germania, între aceştia zeci de mii de tineri cu înaltă calificare: medici, ingineri, specialişti în computere… Acest fapt nu poate fi întâmplător, cum nimic nu este întâmplător în viaţa noastră şi a lumii întregi. „Nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator”! Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi şi cu lumea întreagă.

Dacă secole de-a rândul, creştinii din Răsăritul şi din Apusul Europei au trăit izolaţi unii de alţii, iată că astăzi Dumnezeu desfiinţează graniţele geografice, ne aduce împreună şi ne cheamă să desfiinţăm şi graniţele lăuntrice care ne mai separă, pentru ca toţi să fim una, după cum s-a rugat Domnul Iisus Hristos înainte de Patima Sa. Desigur nu este uşor să-l primeşti în inima ta pe celălalt, care este diferit prin starea sa socială, culturală sau religioasă. Pentru aceasta trebuie să avem inima lui Hristos, Care poartă în Sine întreaga umanitate şi întreg cosmosul. Sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, să avem „gândul şi simţirea lui Hristos” (cf. I Corinteni 2, 16; Filipeni 2, 5). Iar în Hristos, nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este tăiere împrejur şi ne tăiere împrejur, ci toţi sunt una (cf. Galateni 3, 28).

Spiritualitatea creştină, îndeosebi în Tradiţia ortodoxă, este o spiritualitate a inimii; ea ţinteşte la transformarea omului lăuntric care se recapitulează sau se concentrează în inimă. Prin rugăciunea, individuală şi obştească, făcută întotdeauna cu atenţia concentrată în inimă sau, cum spun Părinţii, „cu mintea coborâtă în inimă”, prin post şi cumpătare în toate, prin răbdarea necazurilor şi a încercărilor vieţii, inima noastră, adeseori, împietrită sau nesimţitoare devine treptat, prin harul lui Dumnezeu, o inimă compătimitoare, sensibilă la durerile şi nevoile semenilor pentru că şi-a regăsit unitatea ontologică cu întreaga umanitate care trăieşte în chipul cel mai real în ea. Ea nu mai este separată de nimeni şi de nimic. O inimă compătimitoare, spune Sfântul Isaac Sirul (sec. VII), arde de dragoste pentru toţi oamenii şi pentru întreaga creaţie, chiar şi pentru demoni. Numai dintr-o inimă compătimitoare pot izvorî faptele milei creştine după care vom fi judecaţi la cea de-a doua venire a lui Hristos, după cum am auzit în Evanghelia citită în această seară.

Cred că Dumnezeu aşteaptă de la noi ortodocşii să dăm, aici în Occident, mărturie vie despre bogăţia mistică a Tradiţiei noastre care poate aduce pace în sufletul omului modern confruntat cu atâtea probleme.  

Dar să ne întrebăm: cât de mult cunoaştem şi trăim noi ortodocşii învăţătura şi tradiţia propriei noastre Biserici? Câtă pace avem noi în suflet ca s-o putem împărtăşi şi altora? Şi să ne mai întrebăm: oare nu avem şi noi de învăţat de la fraţii noştri catolici sau evanghelici, împreună cu care trăim? Eu cred că avem foarte mult. Pentru că fiecare Tradiţie creştină are o bogăţie proprie care poate inspira în multe privinţe pe cei ce se apleacă cu dragoste spre cunoaşterea ei. Sfântul Vasile cel Mare îi îndemna pe tinerii din vremea sa să citească cât mai mult, chiar şi din autorii necreştini şi să culeagă, precum albina, ceea ce este bun de la toţi. Sau cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine! (I Tesaloniceni 5, 21). 

Eminenţa Voastră, aşa cum am spus mai înainte, noi formăm în Germania o comunitate creştină foarte numeroasă, căreia îi lipseşte însă, în mare parte, baza materială pentru a-şi  construi biserici şi aşezăminte proprii pentru ca să putem desfăşura o activitate normală. Singura noastră sursă de venit este contribuţia benevolă a credincioşilor care se străduiesc să ţină legătura cu Biserica, aşa cum pot, în condiţiile în care locuiesc adeseori la distanţe mari. Până de curând, majoritatea credincioşilor noştri era formată din familii mixte: români ortodocşi, căsătoriţi cu saşi evanghelici din Transilvania sau cu şvabi catolici din Banat. De aceea cununiile mixte sunt cele mai numeroase. Dacă, prin absurd, le-am refuza, am rămâne fără credincioşi! Noi respectăm identitatea fiecăruia şi ne bucurăm că aceşti creştini cer să fie cununaţi religios. Totuşi se întâmplă foarte adeseori ca românii ortodocşi să se fi declarat sau să se declare oficial evanghelici sau catolici, după confesiunea soţului sau a soţiei şi deci să plătească impozit religios, deşi în realitate nu şi-au schimbat confesiunea şi frecventează, cel puţin sporadic, parohiile noastre. Desigur că această situaţie ne dezavantajează foarte mult. 

Eminenţa Voastră, Preoţii şi credincioşii Mitropoliei noastre, în frunte cu cei doi ierarhi ai lor, sunt deosebit de onoraţi de faptul că aţi acceptat Ordinul „Crucea Sfinţilor martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei, şi că V-aţi rugat în această seară împreună cu noi. Ne rugăm bunului Dumnezeu să Vă dăruiască zile îndelungate, cu sănătate şi împliniri cât mai multe în înalta slujire la care V-a chemat Hristos în Biserica Lui.

Mitropolitul Serafim  

construimcatedrala.ro