O nouă biserică românească la Traunreut (Traunreut, 10 mai 2018)

Preasfinţia Voastră, Preacucernici Părinţi, Stimate autorităţi, iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat! Christus ist auferstanden!

Ne bucurăm că astăzi, în ziua Înălţării Domnului, după calendarul gregorian, suntem împreună la Traunreut, ierarhi, preoţi, autorităţi locale, credincioşi şi reprezentanţi ecumenici pentru a sfinţi această biserică, adevărată capodoperă artistică, pe care Părintele Constantin Bartoc cu ajutorul bunilor săi credincioşi şi cu sprijinul autorităţilor locale au înălţat-o spre slava Sfintei Treimi. Sfinţirea unei biserici este un eveniment deosebit pentru orice comunitate creştină. Actul consacrării bisericii din Traunreut pusă sub patronajul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, dar şi al unei Sfinte locale, Fericita Irmgard de Chiemsee, încununează eforturile făcute cu dragoste şi jertfă  pentru ca ea să fie construită după tradiţia veche a bisericilor de lemn din nordul României, dar şi după tradiţia veche specifică acestei zone muntoase din sudul Bavariei.

Astfel biserica din Traunreut va reprezenta peste  ani şi veacuri o punte între zone geografice cu aceleaşi rădăcini creştine. Prin sfinţire, biserica primeşte un har deosebit. Ea este oferită Domnului Care-şi face aici sălaş. Mai mult decât templul lui Solomon, care după sfinţire era plin da slava Domnului (III Regi 8, 11), o biserică creştină este plină de prezenţa lui Dumnezeu închinat în Treimea Persoanelor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Biserica este sfântă prin Tainele care se săvârşesc în ea, îndeosebi prin Taina Euharistiei, prin icoanele care o împodobesc şi prin obiectele sfinte care servesc cultului liturgic. De aceea în biserică stăm cu evlavie cu conştiinţa că suntem înaintea lui Dumnezeu care ne ascultă rugăciunea. Dar biserica este sfântă şi prin credincioşii care se roagă în ea. Căldura rugăciunilor noastre atrage spre noi harul lui Dumnezeu, care sfinţeşte totul, pe oameni şi natura. Totodată harul lui Dumnezeu ne înnoieşte viaţa, ne dă bucuria de a trăi şi muncii, precum şi puterea şi curajul de a ne lupta cu greutăţile de fiecare zi. Fără rugăciune, viaţa ni se împuţinează, decade şi se perverteşte prin patimile care pun stăpânire pe noi.

Primul rost al unei parohii este tocmai acela de a-i aduna pe credincioşi în biserică pentru a se ruga împreună şi a asculta Cuvântul lui Dumnezeu vestit prin glasul Evangheliei şi al Apostolului, ca şi prin predica preotului şi pentru a se  uni cu Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Rugăciunea împreună în biserică are cu totul altă putere decât rugăciunea făcută de unul singur. Mântuitorul spune: „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). În biserică, creştem duhovniceşte împreună, învăţăm să ne smerim, să ascultăm unii de alţii şi să ne punem în slujba semenilor care au nevoie de ajutorul nostru. Modelul oricărei comunităţi parohiale este acela al primilor creştini despre care cartea Faptele Apostolilor ne spune că „stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” şi că din ceea ce aveau împărţeau celor lipsiţi, după cum avea nevoie fiecare. Şi pentru că stăruiau în rugăciune, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului şi nu erau legaţi de bunurile materiale „inima şi sufletul mulţimii erau una”(4, 32). Aceasta este marea minune pe care o face Dumnezeu cu cei credincioşi care sunt nelipsiţi de la rugăciunea din biserică: toţi devin o familie duhovnicească, unită prin credinţă şi prin dragoste. La biserică, inima ni se lărgeşte şi ne simţim cu toţii fraţi şi surori pentru că depăşim egoismul care ne închide în noi înşine şi ne depărtează de ceilalţi. Mai mult, inima noastră plină de dragostea lui Dumnezeu cuprinde pe toţi oamenii, indiferent de starea lor socială, de neam sau de credinţă. Mântuitorul S-a rugat, înainte de Patima Sa, ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21). Noi toţi suntem una în Hristos dacă ne iubim unii pe alţii, dacă trăim în pace unii cu alţii, dacă ne ajutăm unii pe alţii, dacă ne iertăm unii pe alţii. Fără credinţa în Dumnezeu şi fără legătura cu Biserica Lui, oamenii se înstrăinează unii de alţii, se închid în ei, devin pretenţioşi şi se luptă unii împotriva altora.

Sunt convins că această biserică va atrage un număr tot mai mare de credincioşi care-şi vor găsi în ea alinare durerilor sufleteşti şi trupeşti, precum şi echilibrul sufletesc şi pacea inimii atât de necesare vieţii de zi cu zi.

În calitatea mea de episcop al credincioşilor români ortodocşi din Germania, felicit din inimă pe Preacucernicul Preot Constantin Bartoc care a reuşit într-un timp foarte scurt să zidească aici la Traunreut mai întâi o biserică vie, o comunitate de credincioşi uniţi trup şi suflet în jurul său şi apoi această minunată biserică de care de bucură cerul şi pământul. Binecuvântăm pe bunii noştri credincioşi din Traunreut, Traunstein şi din împrejurimi care împreună cu Părintele Constantin au ctitorit biserica cu banii lor şi cu lucrul mâinilor lor. În lemnele acestea de acum sfinţite se află sufletul tuturor celor care au contribuit la ridicarea şi împodobirea ei. Numele lor sunt deja scrise în ceruri, în Cartea vieţii! Să fiţi cu toţii mândri de această mare realizare!

Mulţumiri aducem şi autorităţilor locale care au îmbrăţişat de la început acest proiect şi l-au susţinut pe tot parcursul realizării lui. Dumnezeu să le răsplătească dragostea şi tot ajutorul faţă de o comunitate de oameni credincioşi şi muncitori cum sunt românii de aici. Mulţumim de asemenea şi fraţilor noştri catolici şi evanghelici care ne-au arătat dintru început dragostea lor, punându-ne la dispoziţie bisericile lor pentru a sluji.

Ca şi ortodocşi români, suntem foarte deschişi spre dialogul ecumenic şi participăm la orice întâlnire cu conştiinţa că numai prin dialog oamenii se pot cunoaşte şi împărtăşii valorile specifice fiecăruia. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, Amin!

Mitropolitul Serafim

Traunreut, 10 mai 2018