• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Sf. Maslu şi Seară duhovnicească în Parohia „Sf. Teodosie de la Brazi” - Osnabrück

La sfârşitul celei de-a doua săptămâni a Postului Mare credincioşii din Parohia Ortodoxă Română ,,Sf. Teodosie de la Brazi” şi „Sf. Crispin şi Crispinian” din oraşul Osnabrück, s-au bucurat de vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Dr. Sofian Braşoveanul. Vineri, 10 martie, începând cu ora 18 s-a săvârşit Taina Sf. Maslu de către Preasfinţitul Sofian împreună cu PC Preoţi: dr. Ispas Ruja (Dortmund), Dimitrie Ursache (Münster) şi Bogdan-Ionel Ilie (paroh).

 

După Taina Sf. Maslu s-a săvârşit Slujba de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român, şi a celor adormiţi din neamurile noastre. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, şi a stabilit că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici. A urmat apoi o Seară duvohnicească în care PS Sofian a recitat câteva poezii de Radu Gyr şi le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre câte au îndurat cei care s-au opus regimului comunist ateu, că avem o datorie sfântă de a-i pomeni în rugăciuni cât şi despre însemnătatea şi roadele postului, rugăciunii şi a milosteniei. La sfârşitul cuvântului de învăţătură credincioşii au putut adresa ierarhului întrebări legate de problemele duhovniceşti pe care le întâmpină în viaţa religioasă din Diaspora.

La finalul slujbei Părintele paroh i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a revărsat asupra Parohiei din Osnabrück, i-a mulţumit PS Sofian pentru vizita pastorală, preoţilor şi nu în ultimul rând credincioşilor care s-au bucurat de o slujba arhierească în sobor de preoţi. A fost organizată şi o colectă pentru susţinerea Proiectului de construcţie a Centrului Bisericesc ,,Înălţarea Sf. Cruci” din München.

Seara duhovnicească s-a încheiat cu o Agapă la care au participat toţi cei prezenţi.

 

A consemnat Pr. Bogdan-Ionel Ilie

 

 

construimcatedrala.ro