• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Duhul și spiritualitatea Ortodoxiei (München, 2.01.2014)

prelegere susținută de Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim la München, 2 ianuarie 2014 și publicată în: Andreas Ebert (Hg.), Hesychia II - Wege des Herzensgebets, Claudius Verl., München, 2014, pp. 75-92.

 Părintele Nicolae Affanassieff, unul din marii teologi ruşi din Diaspora, profesor la Institul „St. Serge“ din Paris (1940-1966) şi-a publicat rezultatul cercetărilor sale în domeniul ecleziologiei ortodoxe într-o carte cu titlul: „L’Eglise du Saint Esprit“- „Biserica Duhului Sfânt“ (ultima ediţie franceză: Cerf, 2012). Cred că nici un alt titlu nu putea să exprime mai potrivit esenţa ecleziologiei ortodoxe! Biserica este într’adevăr a Duhului Sfânt pentru că Duhul Sfânt a întemeiat-o la Cincizecime şi tot Duhul Sfânt o constitue sau actualizează neîncetat, sfinţind Darurile euharistice şi transformându-i pe credincioşi în „Trupul lui Hristos”.  Rugăciunea epiclezei sau a invocării Duhului Sfânt pentru sfinţirea pâinii şi vinului euharistic (de la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur) spune: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Iar o stihiră de la Rusalii spune: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte” (Slujba Pavecerniţei). De aceea, în Tradiţia ortodoxă, orice slujbă şi orice rugăciune particulară începe cu invocarea Duhului Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”.

Citește mai departe...

Rugăciunea lui Iisus - inima spiritualităţii ortodoxe (Viena, 12.11.2013)

Conferință susținută de ÎPS Serafim la Universitatea din Viena, 12.11.2013

Rugăciunea lui Iisus, rugăciune a Numelui divin. Aşa numita „Rugăciunea lui Iisus”, cunoscută şi practicată astăzi sub forma: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul“ are o lungă istorie care urcă până în primele veacuri creştine. Rădăcinile ei sunt biblice şi pornesc de la strigătul plin de credinţă al orbului din Ierihon: „Fiul lui David, fie-Ți milă de mine” (Luca 18,39), respectiv de la rugăciunea smerită a vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” (Luca 18, 13). Repetarea ei deasă, chiar neîncetat, se inspiră din rugăciunea „Doamne miluieşte”, rostită de 40 de ori la toate cele 7 Laude din zi. Rugăciunea lui Iisus se concentrează pe numele lui Iisus, Dumnezeu făcut om. Primii creştini ştiau că „nu există sub cer nici un alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi“ (Faptele Apostolilor 4, 12) decât numele lui Iisus care înseamnă Mântuitor. De aceea ei invocau des numelui lui Iisus. Cartea Faptele Apostolilor care poate fi numită „Cartea numelui lui Iisus” ne spune că Apostolii botezau în numele lui Iisus Hristos şi făceau minuni invocând acest Nume. Numele exprimă persoana, ne pune în legătură cu ea, ne transmite puterea ei. Astfel invocarea numelui lui Iisus  ne uneşte cu El, ne face una cu El în măsura în care ne silim să ne golim de noi înşine pentru ca în inima noastră să locuiască El. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).

Citește mai departe...

Sfințenia și sfințirea (Drübeck, 18.03.2013)

prelegere susținută la Dialogul teologic între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania (Theologischer Dialog zwischen der EKD und der Rumänischen Orthodoxen Kirche) intitulat ”Sfințenie și Sfințire” („Heiligkeit und Heiligung“), 18 Martie 2013

Mă bucur ca în numele delegației române să salut din toată inima delegația germană în frunte cu Domnul episcop Martin Schindehütte. Cei mai mulți dintre noi suntem familiari ai Dialogului teologic între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania, alții participă pentru prima dată. Pentru toți acest dialog este o binecuvântare pentru care trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu. El este o binecuvântare și pentru Bisericile noastre pentru că teologia, din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe, este o funcție a Bisericii, contribuie la edificarea ei.

Citește mai departe...

Omul și creația (Sigmaringen, 6.09.2013)

Tema creației și a mediului înconjurător preocupă astăzi din ce în ce mai mult omenirea pentru că asistăm la o degradare fără precedent a naturii care amenință existența însăși a umanității. Perspectiva distrugerii iremediabile a resurselor naturale nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Creștinul nu este un fatalist; lumea nu este guvernată de un destin orb, ea este animată de Creatorul său și marcată de semnul crucii: crucea durerii și crucea bucuriei. Mai cu seamă noi creștinii suntem responsabili de distrugerea mediului înconjurător pentru că exploatarea nemiloasă a resurselor naturale este în primul rând opera țărilor industrializate, majoritar creștine.

 Suspinul creației

 Între om și creație există o legătură ontologică în sensul că omul poartă în sine întreaga creație. Omul, spun Părinții Bisericii, este un microcosmos, un cosmos în mic; el recapitulează în sine întreaga umanitate și întreaga creație. Totul trăiește în inima noastră: oamenii, animalele, mineralele… Numai păcatul ne împietrește inima ca să nu mai simțim această minunată unitate!  În acest sens, Sf. Apostol Pavel spune că făptura suspină și are dureri, așteptând împreună cu omul înfierea, eliberarea de păcat (Romani 8, 22-23).

Citește mai departe...

Pastorală în Postul Mare (Nürnberg, Martie 2013)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Vă adresez acest Cuvânt Pastoral la începutul Postului Mare din dorinţa de a vă pune la inimă câteva îndrumări duhovniceşti care să vă fie călăuză pentru perioada acestui Sfânt Post.

După cum ştiţi, Biserica noastră Ortodoxă este o Biserică a Tradiţiei pentru că ţine întru toate credinţa şi Tradiţia Bisericii creştine dintru început. Forţa duhovnicească a Ortodoxiei constă tocmai în această fidelitate faţă de Tradiţia vie a Bisericii, „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Omul rămâne acelaşi de-a lungul istoriei, chiar dacă condiţiile exterioare în care trăieşte se schimbă de la o epocă la alta. Cu atât mai mult, Biserica nu se schimbă după „duhul lumii” sau după moravurile societăţii decât cu riscul de a se denatura pe ea însăşi şi a-şi pierde credincioşii.  Aşa precum Mântuitorul Hristos, „ieri, astăzi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8), tot astfel şi Biserica cu care Hristos se identifică, este deasupra vremurilor, deşi îmbrăţişează viaţa concretă a omului cu toate problemele lui. Tocmai de aceea credincioşii ţin la Biserică pentru că în ea găsesc cea mai puternică ancoră a vieţii lor care-i scoate din tumultul lumii şi le dă nădejdea mântuirii veşnice şi a izbăvirii din necazuri şi primejdii, ajutându-i să-şi regăsească liniştea sufletească şi pacea inimii.

Citește mai departe...

construimcatedrala.ro