• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Interviu despre Părintele Arsenie Boca (Nürnberg, septembrie 2012)

 interviu realizat de Romeo Perasciuc cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, în septembrie 2012

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, aş vrea să Vă invit într-o zonă a evlaviei poporului român, în care se regăsesc tot mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Şi mă refer aici la preţuirea, cinstirea adusă Părintelui Arsenie Boca. Ştiu că Părintele Arsenie face parte din sinaxarul de mărturisitori ai închisorilor comuniste atât de drag şi sufletului Înaltpreasfinţiei Voastre. De unde această emulaţie duhovnicească în jurul acestui Sfânt al Ardealului, cum îl recunosc deja mulţi dintre credincioşi?

Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său. Totodată ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului, în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie, nu se bucură de atâta interes ca scrierile sale. Lucrul acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale.

Citește mai departe...

Moartea din punctul de vedere al credinţei creştine (Kremsmünster, 13.07.2012)

Prelegere susținută în cadrul unui simpozion la Kremsmünster (Austria), 13.07. 2012

În general se vorbeşte despre moarte ca de un fenomen natural şi o înţelegem ca stingerea vieţii şi descompunerea trupului prin întoarcerea lui în pământ. Unii înţeleg moartea ca întoarcere întru nefiinţă. În România, unde numai 0,1% din populaţie se declară atee, citim adeseori în presă anunţuri de decese care încep cu cuvintele: „D-l (D-na)... a trecut în nefiinţă“. Acest lucru denotă lipsa de cultură religioasă, căci a ne declara credincioşi şi a spune că prin moarte trecem întru nefiinţă este o contradicţie în sine. Pentru cei credincioşi, indiferent de credinţa pe care o mărturisesc, moartea ca „stingere a vieţii“, ca „încetare a existenţei“ sau ca „trecere întru nefiinţă“, nu există. Căci prin despărţirea sufletului de trup, viaţa omului nu se stinge, existenţa lui nu încetează, ci continuă pe un alt plan care nu este supus experienţei noastre de fiinţe alcătuite din trup material şi suflet. Sfânta Scriptură ne spune că prin moarte, trupul se întoarce în pământul din care a fost alcătuit, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu de la care provine.

Citește mai departe...

Despre deasa împărtășanie - interviu (iunie 2012)

Mă adresez Înaltpreasfinției Voastre pentru a-mi acorda un interviu care să contribuie la partea de cercetare pentru lucrarea mea de licență cu tema „Deasa împărtășire”

1. Cu îngăduința Inaltpreasfinţiei Voastre aș dori să vă propun o paralelă între nevoia de împărtășire cu Sfintele Taine şi pregătirea pentru împărtășire. În ce măsură nevoia de împărtășire poate să îndreptățească lipsa pregătirii duhovnicești?

Mântuitorul a instituit Taina Euharistiei la „Cina cea de Taină“ pentru a rămâne în continuare pe pământ nu numai în duh, ci şi sub forma pâinii şi a vinului care devin, prin rugăciunea Bisericii, trupul şi  sângele Lui. Întrucât omul nu este numai duh, ci şi trup, el are nevoie să se hrănească atât duhovniceşte cât şi trupeşte. Dacă rugăciunea este hrana sufletului, trupul şi sângele Domnului sunt „adevărata mâncare şi adevărata băutură“ pentru trup (Ioan 6, 54). Sfânta Liturghie este singura Taină a Bisericii care-i hrăneşte pe credincioşi atât duhovniceşte cât şi trupeşte: duhovniceşte, prin rugăciunile şi cântările ei, de o frumuseţe şi de o adâncime mistică unice, iar trupeşte, prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului. Fiind „Cina Domnului“, se înţelege că toţi cei ce participă la Sfânta Liturghie trebuie în mod normal să se împărtăşească din masa ce le este pusă înainte. Căci nimeni nu se duce la o cină fără să guste din bucatele care i se oferă.

Citește mai departe...

Taina Cununiei - Divorţul - Participarea la Sfânta Euharistie (Überlingen, 16.06.2012)

Prelegere susținută în limba germană (”Das Sakrament der Ehe – Ehescheidung – Teilnahme am Abendmahl”) în  Cadrul Zilelor Bisericii (15.  Kirchentag, Bodensee – 15-17 Juni 2012)

Dumnezeu este dragoste, ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul (I Ioan 4, 8), pentru că este comuniune de Persoane. Dragostea nu se poate manifesta decât în comuniunea persoanelor. După interpretarea Părinţilor Bisericii a locului despre facerea omului (cf. Facere 1, 26-27), Dumnezeu l-a creat pe om după „chipul” Său în vederea „asemănării” cu Sine. Chipul lui Dumnezeu în om constă tocmai în capacitatea sa de a primi şi de a manifesta pe plan creat iubirea şi comuniunea dintre Persoanele divine. Dacă omul trăieşte potrivit naturii sale în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, el ajunge la desăvârşire sau la „asemănarea cu Dumnezeu”. Familia este locul prin excelenţă în care se trăieşte iubirea lui Dumnezeu. De aceea familia este o icoană a Sfintei Treimi. Sfatul treimic: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18), subliniază realitatea fundamentală a omului care nu se poate împlini de unul singur, ci numai în relaţia cu semenul său. Astfel în familie, bărbatul se împlineşte prin femeie şi femeia prin bărbat. Iar copiii desăvârşesc împlinirea celor doi părinţi. Tot astfel şi în societate, nimeni nu se poate realiza de unul singur, ci numai în comuniunea şi cu ajutorul celorlalţi. Lipsa comuniunii îl desfigurează pe om creat tocmai pentru comuniune. De aici apar toate suferinţele din lume.

Citește mai departe...

Însemnătatea şi practica rugăciunii în Biserica Ortodoxă (11.05.2012)

München, mai 2013

Despre Biserica Ortodoxă se ştie că este o Biserică liturgică sau o Biserică rugătoare pentru că ea crede că harul mântuitor oferit lumii prin Jertfa de pe cruce şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se împărtăşeşte Bisericii ca şi comunitate de credincioşi, precum şi fiecărui credincios integrat în Biserică, în primul rând şi înainte de toate prin rugăciune. Rugăciunea este cea mai tainică lucrare a omului credincios şi unitatea de măsură a vieţii sale duhovniceşti. Ea se ree şi unde este ascuns harul botezului, care aşteaptă colaborarea noastră pentru a se manifesta în plenitudine. Rugăciunea este, fără îndoială, expresia cea mai înaltă a dragostei faţă de Dumnezeu, aşa încât putem spune că îl iubim pe Dumnezeu atât cât ne rugăm.

Citește mai departe...

construimcatedrala.ro