• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorală Crăciun 1999

Înnoirea vieţii la început de mileniu

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

După cum ştim, numărătoarea anilor se face de la Naşterea Mântuitorului Hristos, iar primul care a calculat anii de la Hristos, propunând introducerea erei creştine, a fost un străromân, călugărul Dionisie Exigul (cel Mic), născut în Dobrogea de astăzi (sec VI). Naşterea Domnului este deci punctul de hotar al istoriei omenirii. Ea împarte istoria în „era dinaintea lui Hristos“ şi în „era după Hristos“ sau „era creştină“.

Peste câteva zile vom intra, cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 2000 de la Naşterea Domnului. Despre anul 2000 se vorbeşte mult, punându-se mai ales în legătură cu sfârşitul lumii, deşi Sf. Scriptură nu face nici o dată această asociere. De fapt, Sf. Scriptură nu aminteşte nicăieri de anul 2000. Iar despre sfârşitul lumii, Mântuitorul Iisus Hristos spune clar că „de ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl“ (Mt. 24, 36). La rândul lor, Părinţii Bisericii ne sfătuiesc că fiecare trebuie să ne îngrijim de sfârşitul nostru personal, iar nu de sfârşitul lumii. Totuşi, nu putem să nu observăm că multe din prezicerile Sf. Scripturi în legătură cu sfârşitul lumii se împlinesc sub ochii noştri: războaie, cutremure de pământ, inundaţii, persecuţii pentru credinţă - secolul pe care-l încheiem a fost, cu deosebire, un secol al martirilor -, înmulţirea proorocilor mincinoşi, ura dintre oameni şi alte semne pe care le descrie, mai ales, Sf. Evanghelist Matei în capitolul 24 al Evangheliei sale. Este adevărat că istoria omenirii a cunoscut adeseori calamităţi naturale, războaie şi multe alte rele, dar, cu siguranţă, niciodată de o atât de mare amploare ca în zilele noastre. Suferinţa în lume a crescut pe măsura împuţinării credinţei şi a înmulţirii păcatului. Vorbind despre a doua Sa venire, la sfârşitul lumii, Mântuitorul întreabă: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?“ (Lc. 18, 8). Sf. Apostol Pavel descrie şi el, la rândul său, starea lumii „în zilele din urmă“. „Şi aceasta să ştii, că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie; lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine; trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgădu-ind puterea ei“ (II Tim. 3, 1 -5).

Cine poate să nege împlinirea acestor dureroase profeţii? Trăim cu adevărat „vremurile din urmă“, chiar dacă sfârşitul nu-l ştie nimeni, decât numai Tatăl din ceruri. Şi totuşi, aceste vremuri pot fi privite, sub alt plan, ca o „naştere din nou“ sau ca o „înnoire a lumii“, în acest sens, încercările imense prin care trece astăzi omenirea, nu sunt decât durerile legate inevitabil de înnoirea ei. Acum lupta între bine şi rău se află în cea mai mare încrâncenare. Diavolul „umbla ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8). Dar şi prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume este mai vie ca altădată. „Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul“, zice o rugăciune a Bisericii. Dumnezeu însuşi se lupta pentru „cei aleşi“ (Mt. 24, 22), care înfruntă cu curaj ispitele de la trup, de la lume şi de la diavol. Şi desigur biruinţa finală va fi a lui Dumnezeu şi a celor cu adevărat credincioşi, care n-au făcut nici un compromis cu lumea păcatului. Aşa precum „semnele sfârşitului“ sunt evidente, tot astfel şi „semnele înnoirii lumii“ pot fi întrezărite. Dacă ne limităm la situaţia de pe continentul nostru, care nu-i deloc izolată, putem constata ca „necesitatea religiei“ sau nevoia de „a da un sens vieţii“ şi un „suflet pentru Europa“ este de o mare actualitate. Omenirea îşi dă tot mai mult seama că fiinţa umană nu poate trăi numai cu pâine şi că dezvoltarea tehnicii, fără a ţine seama de dimensiunea spirituală a persoanei, poate s-o alieneze inevitabil... Astăzi, tocmai necazurile şi greutăţile vieţii îi determină pe mulţi să se întoarcă la Dumnezeu. Acest fenomen este evident nu numai în Răsăritul, ci şi în Apusul Europei. Dar cel mai mare „semn“ al „înnoirii lumii“ ni-l oferă totuşi tineretul. Atât în Apusul, dar mai cu seamă în Răsăritul Europei, putem vorbi de o adevărată „renaştere spirituală“ în rândul tinerilor. E adevărat că ea nu cuprinde deocamdată masele de tineri. Dar aluatul bun din sufletele acestor tineri va face să dospească întreaga frământătură. Cei puţini de astăzi vor atrage mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe cei mulţi pe calea înnoirii spirituale, singura cale de salvare a omenirii.

 

Iubiţi credincioşi,

Cu toate că poetul spune: „nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub vremi“, depinde totuşi de noi oamenii ca lumea, care se află pe marginea prăpastiei, să nu se prăbuşească pentru totdeauna, ci să se salveze printr-o „metanoia“ profundă, care înseamnă întoarcerea la Dumnezeu şi trăirea după chipul lui Hristos cel smerit, sărac şi ascultător până la moarte. Mai întâi de toate, trebuie să fim conştienţi de vidul spiritual în care trăim prin „apostazia“ noastră cea de toate zilele, adică prin uitarea lui Hristos şi a poruncilor Lui, şi să încercăm să-l umplem de prezenţa lui Hristos, pentru a ne apropia treptat de asemănarea cu El. „Luaţi jugul Meu asupra voastrăşi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11, 29-30). Dumnezeu ne iubeşte infinit pe fiecare dintre noi. Fiecare să fie încredinţat că este preferatul lui Dumnezeu, indiferent în ce stare sau situaţie se află.

Trebuie să credem deci în iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi s-o primim, dăruindu-I iubirea noastră ca răspuns. Căci în zadar ne preferă Dumnezeu pe noi, dacă noi nu-L preferăm pe El. Iubirea este întotdeauna reciprocă. Cine iubeşte pe Dumnezeu, acela se străduieşte să păzească poruncile Lui. „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte“, ne spune Mântuitorul (In. 14, 21). Or, poruncile lui Dumnezeu sunt faruri călăuzitoare ale vieţii, care ne păzesc de pervertirea firii înclinată spre păcat. Cele 10 porunci din Vechiul Testament formează baza morală, fără de care nici o societate omenească nu poate exista în mod normal. Ele au fost reluate şi desăvârşite în Predica de pe Munte (vezi Mt. cap. 5-7) a Mântuitorului şi recomandate lumii pentru a transfigura viaţa oamenilor şi a instaura pe pământ împărăţia lui Dumnezeu, care înseamnă comuniune de viaţăşi de iubire cu Sfânta Treime.

Desigur, împotriva comuniunii omului cu Dumnezeu se ridică neîncetat diavolul, care ne ispiteşte să uităm de Dumnezeu şi de suflet şi să ne preocupăm exclusiv de lumea aceasta, dând frâu liber pornirilor pătimaşe ale firii. Tocmai de aceea, Mântuitorul ne porunceşte să ne rugăm neîncetat (Lc. 21, 36) pentru a nu cădea în ispită. Căci prin rugăciune se revarsă în fiinţa noastră puterea lui Dumnezeu, prin care biruim orice ispităşi orice necaz. Iar locul prin excelenţă de rugăciune este Biserica, unde, prin Sf. Taine, trăim cu adevărat comuniunea noastră cu Dumnezeu. Cine nu are legătură cu Biserica, acela nu poate fi cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu. Căci Biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Şi despre Biserică Mântuitorul a zis că: „nici porţile iadului nu o vor birui“ (Mt. 16, 8).

 

Iubiţi credincioşi,

În Pastorala de Crăciun din anul 1997 vă anunţam dorinţa noastră sfântă de a cumpăra o biserica pe seama Mitropoliei noastre. Iată ca Dumnezeu a făcut adevărate minuni şi în mai puţin de trei ani am reuşit să avem această biserică, împreună cu două clădiri, la Nürnberg. După restaurarea şi amenajarea ei potrivit nevoilor cultului ortodox, vom transfera aici Centrul nostru mitropolitan, care - potrivit canoanelor bisericeşti - este în acelaşi timp şi mânăstire. Vom aduce aici, deci, câţiva călugări, împreună cu care ne vom ruga zilnic, săvârşind slujbele îndătinate: Utrenia, Vecernia, Sf. Liturghie, Sf. Maslu, Acatiste, Paraclise..., pomenind pe toţi binefăcătorii noştri. Vom avea, de asemenea, săptămânal, o rugăciune ecumenică, la care invităm pe fraţii noştri catolici şi evanghelici, pentru ca împreună să rostim, repetat, „rugăciunea lui Iisus“ („Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii!“) pentru unitatea creştină.

Pentru ajutorul pe care mulţi dintre D-voastră l-aţi trimis în contul pentru cumpărarea bisericii, Vă mulţumim din toată inima şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă răsplătească dragostea, trimiţându-Vă mila şi ajutorul Său în toate nevoile vieţii, iar dincolo săvă rânduiască un „colţişor de rai“, după rugăciunea Părintelui Paisie Pustnicul (+ 1990) de la Mănăstirea Sihăstria-Sihla pentru miile de pelerini care îi deschideau uşa chiliei.

În acelaşi timp, Vă rugăm să ne ajutaţi şi în continuare pentru a definitiva această sfântă lucrare. Pentru restaurarea bisericii, care trebuie completată cu absida altarului, cu o cupolăşi un pronaos, avem nevoie de cei puţin 500 mii de DEM, la care se adaugă costul iconostasului, al picturii, strănilor etc. De asemenea, sume mari trebuiesc prevăzute pentru restaurarea celor două clădiri, în faţa unor atât de mari şi costisitoare lucrări, mulţi poate s-ar descuraja. Mântuitorul ne-a zis însă: „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (In. 16, 33). Trebuie să îndrăznim mereu, în toate lucrurile bune, indiferent cât de greu de realizat par la prima vedere. Să credem în minunile lui Dumnezeu şi acestea se vor împlini! Sunt încredinţat că Dumnezeu Vă va îndemna pe cei mai mulţi să deveniţi ctitori şi binefăcători ai Mitropoliei noastre. Deschideţi-Vă deci larg inima spre nevoile noastre şi veţi vedea răsplata lui Dumnezeu. Nu uitaţi nici de fraţii noştri din Ţară, care pătimesc din cauza sărăciei generalizate astăzi şi ajutaţi-i după cum ştiţi şi puteţi. La nivel de Mitropolie ne gândim să creăm o structură de ajutorare a familiilor cu mulţi copii şi a copiilor orfani din România.

Dorindu-Vă să petreceţi Sf. Sărbători cu bucurie şi pace, Vă binecuvintez în numele Domnului, şi-L rog să Vă dăruiască tuturor sănătate, bună sporire şi mulţi ani!

Al vostru, de tot binele voitor şi pururea rugător către Domnul dragostei,

 

+ Serafim

Arhiepiscop şi Mitropolit

 

 

 

 

construimcatedrala.ro