• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorală Crăciun 2001

Credinţa care face minuni

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede“ (Mc. 9, 23)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

 

Iată că prin mila lui Dumnezeu am ajuns încă odată la marele Praznic al Naşterii Domnului şi în preajma unui nou an. În Postul Crăciunului, mulţi dintre noi, ne-am pregătit cu înfrânare şi rugăciune înmulţită pentru această mare şi sfântă zi. Acum osteneala postului ne este răsplătită de Dumnezeu prin bucuria pe care o purtăm în suflet. Căci întotdeauna după osteneală şi rugăciune vine şi răspunsul lui Dumnezeu pe măsura credinţei şi angajării noastre în credinţă. Ne bucurăm deci astăzi de Naşterea Domnului, eveniment istoric, petrecut acum două mii de ani la Betleem, care însă se actualizează mereu prin credinţă în fiecare biserică şi în fiecare suflet. Astăzi, Biserica noastră cântă: „Hristos se naşte măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul“. Şi de asemenea: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte ...“. Toate verbele din aceste cântări sunt la timpul prezent. Dumnezeu este mai presus de timp şi de spaţiu. La El nu există trecut şi viitor, ci doar prezent. „Astăzi“ este timpul lui Dumnezeu. De aceea, când suntem în biserică, la slujbă, sau acasă, la rugăciune, intrăm în prezentul lui Dumnezeu, ne găsim într-un „astăzi“ permanent. De câte ori nu suspină oare sufletul nostru după acest „astăzi“ al lui Dumnezeu, care înseamnă odihna noastră în El, obosiţi cum suntem adeseori de prea multele griji şi greutăţi ale vieţii!

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Am intitulat această scrisoare pastorală de Crăciun: „Credinţa care face minuni“ pentru a vă încuraja în credinţa voastră şi în necazurile şi ispitele vieţii, care pot fi întotdeauna depăşite prin credinţă şi prin răbdare. Mântuitorul ne asigură în acest sens că „toate sunt cu putinţă celui ce crede“ Mc. 9, 23) şi că „în răbdarea voastră vă veţi izbăvi sufletele voastre“ (Lc. 21, 19). Tot El ne spune că credinţa este în stare să mute munţii (cf. Mt. 17, 20), adică să învingă orice greutate, oricât de mare ar fi. De aceea, înainte de a-i vindeca pe oameni, Mântuitorul îi întreba: „Crezi tu că pot să fac aceasta?“ Pentru ca după săvârşirea minunii să le spună: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!“.

Dar despre ce credinţă este vorba aici? Desigur nu de credinţa vagă sau pur intelectuală în existenţa lui Dumnezeu, pe care o au, în fond, aproape toţi oamenii. Ci de credinţa în puterea nelimitată a lui Dumnezeu de a săvârşi minuni. Numai puţina noastră credinţă pune limite puterii nelimitate a lui Dumnezeu. Căci puţina credinţă sau îndoiala în credinţă împiedică lucrarea minunată a lui Dumnezeu în viaţa omului. Mântuitorul ne spune: „Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le veţi primi şi le veţi avea“ (Mc. 11, 24). Şi de asemenea: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă“ (Mt. 17, 20). Mare este, cu adevărat, puterea credinţei!

Dar cum să ajungem la credinţa care face minuni? Înainte de toate, rugându-ne lui Dumnezeu ca şi apostolii: „Doamne, întăreşte-ne credinţa“ (Lc. 17, 5). Şi aceasta, până când credinţa devine în noi o certitudine, o evidenţă lăuntrică. Iar împreună cu rugăciunea: postul, participarea regulată la Sf. Liturghie, spovedania şi împărtăşirea deasă cu Sf. Taine ale lui Hristos, citirea Sf. Scripturi şi a cărţilor ziditoare de suflet sunt mijloace absolut necesare pentru aprofundarea şi întărirea credinţei. Desigur, până la certitudinea credinţei, până la credinţa care face minuni, avem nevoie de multă răbdare. Căci drumul credinţei, care este în fond drumul vieţii noastre de zi cu zi, este presărat cu nenumărate ispite şi încercări, necesare tocmai pentru lămurirea credinţei sau întărirea ei. După cum aurul se lămureşte (purifică) în foc, tot astfel şi credinţa omului se lămureşte prin răbdarea ispitelor, a necazurilor şi a durerilor de tot felul. Sf. Ap. Iacob zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii...“ (1, 12). De fapt, în lupta cu necazurile vieţii se arată şi puterea credinţei, chiar dacă aceasta nu este desăvârşită. Important este să nu ne temem când ajungem la necaz sau la suferinţă, ci dimpotrivă să ne încurajăm şi să strigăm la Dumnezeu cu şi mai multă putere, să începem un post şi mai aspru, să alergăm la ajutorul Bisericii...Şi, mai cu seamă, să credem din toate puterile în biruinţa binelui. Să nu ne îndoim nici o clipă de ajutorul lui Dumnezeu care vine pe măsura încrederii noastre în El şi a angajării pe calea curăţirii de păcate. Căci necazurile vieţii sunt de cele mai multe ori consecinţele păcatelor noastre. De aceea, când ajungem la necaz să ne punem serios problema păcatului. Să ne examinăm conştiinţa, să căutăm un duhovnic iscusit la care să ne spovedim şi să ascultăm de sfatul lui. Să nu credem în farmece şi vrăjitorii. Acestea, dacă există, au putere numai asupra omului puţin credincios şi fricos. Credinţa în farmece ne-o strecoară în suflet diavolul pentru a ne face să ocolim adevărata cauză a necazului, care este păcatul nostru şi nu al altuia. Dar nici oamenii foarte credincioşi nu sunt lipsiţi de ispite şi de greutăţi. Aceştia suferă nu atât din pricina păcatelor lor, cât din îngăduinţa lui Dumnezeu, care îi conduce astfel la desăvârşire şi sfinţenie. Căci „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu“ (Fap. Ap. 14, 22). Iar Sf. Ap. Pavel spune: „Vouă (celor credincioşi) vi s-a dăruit pentru Hristos nu numai să credeţi întru El, ci şi să pătimiţi pentru El“ (Filip. 1, 29). Mântuitorul Însuşi ne previne, zicând: „În lume, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (In. 6, 33).

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Există o îndrăzneală în cele bune, după cum există o îndrăzneală în cele rele, de care trebuie să ne ferim. A îndrăzni când suntem în necaz, înseamnă a nu ne pierde curajul şi credinţa în biruinţa binelui, oricât de greu ne-ar fi. A îndrăzni în cele bune, înseamnă să ne angajăm în săvârşirea binelui, oricât de greu ar fi aceasta. Cine îndrăzneşte, acela reuşeşte, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Aşa am îndrăznit şi noi să ne angajăm la cumpărarea unei biserici şi a unui sediu pentru Mitropolia noastră şi iată că, prin jertfa multora, Dumnezeu ne-a dăruit ceea ce am îndrăznit. Astăzi, avem şi noi românii un Centru eparhial la Nürnberg, care nu este cu nimic mai prejos decât centrele eparhiale ale celorlalte jurisdicţii ortodoxe din Germania. Mai mult, în acest Centru avem o mânăstire, pusă sub ocrotirea Sfinţilor mucenici brâncoveni: Constantin voievod şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, martirizaţi la Constantinopol în 15 aug. 1714. Zilnic, săvârşim aici slujbele specifice mânăstirilor şi ne rugăm pentru nevoile tuturor. Tot în Centrul nostru eparhial am deschis o Şcoală de pictură, unde câţiva români şi germani învaţă de la o măicuţă arta pictării icoanelor. După terminarea restaurării clădirilor vom invita regulat la Centrul eparhial grupuri de copii, de tineri sau alţi credincioşi din Mitropolie pentru îndrumare duhovnicească şi participare la viaţa noastră de rugăciune şi de muncă.

Cu aceeaşi îndrăzneală sfântă, au pornit la procurarea de locaşuri de cult proprii parohiile din Viena (unde în septembrie trecut s-a pus piatra de temelie pentru o biserică nouă), din München, Offenbach am Main, Berlin, Köln, Mannheim, Würzburg, Salzburg, Stocholm ... De asemenea, biserica din Malmö (Suedia), cumpărată de mai mulţi ani, este acum în curs de pictură, iar capela din Salzgitter pe cale de a fi mărită. Nădăjduim că prin jertfa credincioşilor toate aceste parohii şi altele vor avea într-un viitor nu prea îndepărtat propria lor biserică.

Pentru toate acestea dăm slavă Bunului Dumnezeu şi mulţumim credincioşilor care ne-au ajutat până acum şi ne ajută în continuare pentru desăvârşirea lucrărilor la care ne-am angajat.

Invocând binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu, Care astăzi se naşte ca om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, peste toţi preoţii şi credincioşii Mitropoliei noastre, Vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste părintească şi vă adresez tradiţionalele urări de:

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru, de tot binele voitor şi pururea rugător către Domnul,

 

Serafim

Arhiepiscop şi Mitropolit

construimcatedrala.ro