• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorală Crăciun 2004

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi…” (Mt. 19, 14)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să ajungem încă o dată cu pace şi sănătate la marea sărbătoare a Naşterii Domnului. După ce în vremea Postului Crăciunului, fiecare din noi ne-am curăţit sufletele cu rugăciune înmulţită şi cu post, ca şi prin mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, iată-ne astăzi la Sf. Liturghie în biserica împodobită cu tradiţionalul pom de Crăciun, cu icoana Naşterii Domnului sau chiar cu peştera din Betleem pentru cei care slujiţi într-o biserică catolică. Cântările slujbelor de Crăciun precum şi colindele noastre tradiţionale, atât de dragi sufletului românului de pretutindeni, ne umplu inima de bucurie şi de dragoste faţă de Pruncul Iisus înfăşurat în scutece şi culcat în ieslea din Betleem, faţă de Maica Domnului care a născut pe Mântuitorul lumii, faţă de bătrânul Iosif, ocrotitorul Pruncului şi al Maicii Sale, faţă de păstorii şi magii care s-au închinat şi au adus daruri Noului Născut ca şi faţă de toată creaţia lui Dumnezeu care se bucură astăzi de izbăvirea ei din păcat prin naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, toată făptura: cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, se bucură de Naşterea Celui care a venit în lume pentru ca „lumea viaţă să aibă şi încă din belşug” (In. 10, 10). Crăciunul este deci, înainte de toate sărbătoarea vieţii, a vieţii adevărate înnoite de Dumnezeu prin Fiul Său. Această viaţă nouă oferită de Dumnezeu lumii prin Mântuitorul Iisus Hristos înseamnă comuniunea cu El prin credinţă şi prin iubire. Mântuitorul a zis despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. „Cel care crede în Mine are viaţă veşnică” şi „Cine păzeşte poruncile Mele acela mă iubeşte” (In. 14, 6; 5, 24; 15, 9). Aşadar, cine crede în Iisus Hristos şi împlineşte poruncile Lui, acela trăieşte viaţa adevărată. O viaţă care este în permanentă legătură cu Dumnezeu şi care aduce omului bucuria şi fericirea veşnică.

 

Iubiţi credincioşi,

În această scrisoare pastorală de Crăciun, aş dori să vă pun la inimă cu deosebire datoria pe care o avem faţă de copiii noştri, datorie care nu este nu numai a părinţilor, ci şi a parohiei, a preotului şi a ierarhului, ca părinte duhovnicesc al tuturor. Tocmai de aceea am început această pastorală cu cuvintele Mântuitorului: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi…”. Cred că nimic nu înfrumuseţează şi înseninează viaţa familiei, a societăţii şi a Bisericii ca şi prezenţa copiilor. Acolo unde sunt copiii, acolo este viaţa, este bucuria, iubirea curată, nevinovăţia şi toate darurile cu care Dumnezeu a înzestrat pe om de la începutul creaţiei. Iar unde lipsesc copiii, lipseşte viaţa cu dinamismul, cu bucuria şi puritatea ei. Nu ne putem imagina o lume fără copii, căci ea ar fi o lume tristă, hidoasă, o lume care n-ar conduce decât la moarte. De aceea, prima poruncă dată omului de Dumnezeu după ce l-a creat a fost „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Fac. 1, 28). Creşterea şi înmulţirea ţin de natura omului, sunt înscrise în firea lui. Ele nu ţin de ordinea morală care reglementează relaţiile între oameni. De aceea, cine se opune cu bună ştiinţă poruncii creşterii şi înmulţirii, acela se opune vieţii însăşi şi lui Dumnezeu, Care dă viaţa. Un astfel de om îşi va lua cu siguranţă pedeapsa, fie în lumea aceasta, fie în cealaltă sau chiar în amândouă. Din păcate, astăzi foarte mulţi creştini – mai mult decât necreştinii – uită că rolul primordial al căsătoriei este naşterea de prunci pentru înmulţirea neamului omenesc. Limitarea numărului copiilor şi avortul sunt păcate aproape generale. La noi, în România, de la liberalizarea întreruperii sarcinii în 1990, s-au făcut aproape 10 milioane de avorturi. Adică tot atâtea crime. Căci copilul are viaţă de la Dumnezeu din prima clipă a zămislirii. Maternităţile noastre au devenit din laboratoare ale vieţii adevărate fabrici ale morţii. Crima avortului, strâns legată de decăderea morală a societăţii prin desfrâu, divorţ, adulter şi corupţie, înseamnă un adevărat blestem asupra Neamului care degenerează şi diminuează, încetul cu încetul, până la dispariţie. Aceste păcate grave, cauzate de lipsa de credinţă şi de încredere în Dumnezeu, atrag după ele o mulţime de boli, de necazuri şi de greutăţi, îngăduite de Dumnezeu pentru întoarcerea oamenilor la pocăinţă.

Cine l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca (1910-1989) sau a citit cărţile lui ştie cât de mult acest preot călugăr cu viaţă sfântă, adevărat profet al zilelor noastre, accentuează sfinţenia familiei prin naşterea de copii după voia Domnului şi creşterea lor în credinţă şi în frica de Dumnezeu. Având nu numai o cunoştinţă duhovnicească pe măsura sfinţeniei vieţii sale, ci şi cunoştinţe vaste de biologie şi medicină, Părintele Arsenie ne învaţă că pentru a avea copii sănătoşi şi buni este extrem de important ca părinţii să fie oameni credincioşi, fără vicii, să respecte rânduiala posturilor şi sărbătorilor pentru a nu concepe copii în această vreme şi să păstreze curăţia conjugală pe toată durata sarcinii şi alăptării. Cu deosebire, mama trebuie să evite în acest timp orice tulburare şi supărare, să aibă numai gânduri pozitive, să se roage mult şi să se împărtăşească regulat cu Sfintele Taine. Astfel, copilul îşi va forma dintru început o fire sănătoasă, lipsită de înclinări pătimaşe care se actualizează pe parcursul vieţii. Căci toate viciile şi patimile care apar pe parcursul vieţii îşi au rădăcina profundă în firea pe care am primit-o de la părinţi, bunici şi chiar străbunici. În cartea Deuteronom din Vechiul Testament se spune: „Eu Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (5, 9-10). Important este, de asemenea, ca după botez şi până la vârsta de şapte-opt ani copiii să fie duşi regulat la biserică şi împărtăşiţi de fiecare dată cu Sfintele Taine. După această vârstă, ei vor fi învăţaţi să se spovedească şi să postească pentru a se împărtăşi cât mai des. După cum se ştie, copiii imită pe părinţi şi pe cei mai mari. De aceea, părinţii trebuie să se roage împreună cu copiii lor şi să-i introducă, încetul cu încetul, în tainele credinţei. Sf. Ioan Gură de Aur numeşte familia „Biserica cea mică”, pentru că în familie ne rugăm împreună: bunici, părinţi şi copii şi ne formăm în duhul credinţei şi al tradiţiei creştine. Pentru aceasta, în casa fiecărui creştin trebuie să existe un colţ de rugăciune împodobit cu icoane şi cu o candelă. Cel mai adeseori, rolul de „preot” al familiei îl are bunica sau mama, ca unele care au fost dăruite de Dumnezeu cu mai multă sensibilitate pentru cele sfinte. Atmosfera de pace şi înţelegere din familie este, de asemenea, foarte importantă pentru formarea şi viitorul copiilor.

De educaţia religioasă a copiilor este responsabilă în aceeaşi măsură şi Biserica. Dar ea nu poate să-şi îndeplinească această datorie decât în colaborare cu părinţii. De aceea, Prea Cucernicii Părinţi sunt datori să fie într-o permanentă legătură cu părinţii şi a organiza regulat ore de catehism pentru toţi copiii din parohie. Ora de religie poate avea loc duminica, înainte de începerea Sf. Liturghii şi chiar în prima parte a ei, după care copiii vor fi aduşi în biserică pentru a participa la slujbă şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Desigur, părinţii sunt datori să-i supravegheze pe copiii mici pentru a nu conturba atmosfera de rugăciune din biserică. Dar nici credincioşii din biserică nu trebuie să ia aminte la zgomotul pe care-l pot face copiii. Dacă mintea şi inima ne sunt îndreptate cu totul spre rugăciune, atunci vom fi mai puţin atenţi la ceea ce se petrece în jurul nostru. Să ne bucurăm cu toţii când în biserică se află cât mai mulţi copii! Căci fără copii nu avem nici un viitor. Părinţii, la rândul lor, să fie încredinţaţi că nici o zestre nu-i mai importantă pentru copil ca formarea sa religioasă şi creşterea în duhul credinţei. Căci prin credinţă şi rugăciune ne vine tot curajul şi puterea de a birui ispitele şi greutăţile vieţii. Copilul care a primit în familie o bună educaţie religioasă şi se încadrează la vârsta maturităţii în Biserică în rândul credincioşilor, va reuşi cu siguranţă în viaţă tocmai pentru că îl are mereu pe Dumnezeu alături de el. Iar cu Dumnezeu nu putem fi decât biruitori!

 

Iubiţi credincioşi,

Sunt încredinţat că veţi primi acest cuvânt de învăţătură cu inima deschisă şi că veţi încerca să găsiţi mai mult timp pentru educaţia religioasă a copiilor Dumneavoastră. Ştiu că nu este deloc uşor să creşteţi pe copii în credinţă şi în frica lui Dumnezeu. De multe ori copiii şi mai ales tinerii nu vor să asculte de părinţi. Atraşi de duhul lumii ei vor libertatea, însă o libertate rău înţeleasă, căci libertatea adevărată vine din credinţă şi din rugăciune. Libertatea pe care ne-o oferă lumea este în fond robie faţă de păcat. În astfel de cazuri, nu există altă cale de scăpare decât calea Bisericii, a credinţei neclintite, a postului şi a rugăciunii stăruitoare care face adevărate minuni. Important este ca părinţii să stăruie în rugăciunea de îndreptare a copiilor şi să nu-şi piardă niciodată curajul şi nădejdea că într-o zi Dumnezeu le va împlini rugăciunea. Dumnezeu a întors pe Fericitul Augustin după 18 ani de rugăciune şi lacrimi din partea mamei sale, Monica.

În încheierea acestui cuvânt pastoral vă îndemn pe toţi să vă înmulţiţi râvna şi dragostea faţă de Casa Domnului care este Biserica şi faţă de slujitorii ei, străduindu-vă să păstraţi unitatea în familie şi în parohie prin legătura păcii (Efes. 4, 3) pentru a vă putea bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu. Căci „unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Psalm 132, 3).

Vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste părintească şi vă urez să petreceţi Sfintele Sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu bucurie şi cu sănătate.

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru, de tot binele doritor şi rugător către Domnul Cel născut în Peştera Betleemului,

 

† S E R A F I M

Arhiepiscop şi Mitropolit

construimcatedrala.ro