• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorala Crăciun 2007

Lupta cu ispitele

"Mergi înapoia Mea, satano..." (Matei, 4, 13)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi

Pentru marele Praznic de astăzi, al Naşterii Domnului, Biserica noastră Ortodoxă îi pregăteşte pe credincioşii săi prin postul Crăciunului de 40 de zile, prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, ca şi prin cântările bisericeşti specifice acestei perioade de pregătire şi de aşteptare a celui mai mare eveniment din istoria omenirii: Întruparea lui Dumnezeu. Încă de la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) am auzit cântându-se la Utrenie aşa numitele "Catavasii ale Crăciunului" care încep astfel: "Hristos se naşte, măriţi-L, / Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L, / Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, / Cântaţi Domnului tot pământul şi / Cu bucurie lăudaţi-L popoare că s-a preamărit". De asemenea, colindele noastre tradiţionale, atât de îndrăgite de credincioşi ne-au introdus în atmosfera tainică a sărbătorii Crăciunului.

Astăzi ne bucurăm cu toţii de Naşterea Domnului care a adus în lume pace şi bunăvoire şi încercăm să uităm toate neînţelegerile pe care le-am avut în familie, la lucru sau chiar în parohie precum şi tot răul care s-a acumulat în sufletele noastre. Pentru că numai uşuraţi de aceste poveri sufleteşti putem să ne împărtăşim de binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă peste cei credincioşi în aceste zile de praznic.

Sărbătorile legate de Naşterea Domnului se prelungesc până la Anul Nou, când prăznuim Tăierea-împrejur şi punerea numelui Pruncului Iisus şi chiar până la Bobotează, când Mântuitorul primeşte Botezul de la Ioan în apele Iordanului. Imediat după Botez, El se retrage în Pustia Carantaniei de lângă Ierihon unde timp de 40 de zile trăieşte în post şi rugăciune fără să mănânce şi fără să bea ceva, pregătindu-se astfel pentru marea misiune pe care o avea de la Tatăl, aceea de a mântui lumea prin propovăduirea Evangheliei păcii şi a dragostei, care culmină cu Patimile, Moartea şi Învierea Sa.

În pustie, Mântuitorul este ispitit de diavolul care încearcă să-L facă să renunţe la misiunea Sa pentru a se îngriji doar de lucrurile acestei lumi, adică de mâncare şi de băutură, precum şi de bogăţiile pământului şi de slava lor. De asemenea, diavolul încearcă să-L facă pe Mântuitorul să ispitească pe Dumnezeu însuşi, zicându-I: "Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos (de pe aripa Templului unde l-a dus), că scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te va ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău" (Matei 4, 6). A ispiti pe Dumnezeu înseamnă sau să nu asculţi de El pentru a vedea până unde merge răbdarea Lui sau să te foloseşti de bunătatea Lui într-un scop rău, egoist, inspirat de mândrie. Nu putem să abuzăm de bunătatea lui Dumnezeu, cerându-I lucruri inutile sau chiar absurde, cum este cazul în ispita de aici.

Întărit de post şi de rugăciune, Mântuitorul - om întru toate ca şi noi, însă fără de păcat - va avea puterea să respingă toate aceste ispite şi să poruncească diavolului: "Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti". Sf. Evanghelie de la Luca încheie episodul ispitirii Domnului în pustie cu cuvintele"Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme" (4, 13). Căci vrăjmaşul dintru început al omului a revenit de nenumărate ori în viaţa Domnului, ispitindu-L, mai cu seamă prin ridicarea asupra Sa a conducătorilor Templului, a cărturarilor şi a fariseilor, iar în cele din urmă a mulţimii care a cerut condamnarea Sa la moarte prin strigătul către Pilat: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!"

Iubiţi credincioşi

Aşa precum diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul în pustie şi apoi în toată viaţa Sa, până la moarte, tot aşa ispiteşte pe fiecare om, indiferent de starea sau poziţia pe care o are în societate sau în Biserică. Ispitele slujitorilor Bisericii sunt chiar mai multe şi mai grele decât ale credincioşilor.

Şi aşa precum Domnul a biruit ispitele diavolului prin post şi rugăciune şi prin ascultarea de Dumnezeu Tatăl, tot aşa le putem birui şi noi, cu ajutorul Lui, dacă urmăm exemplul vieţii Sale.

Sf. Scriptură spune că: diavolul "umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8). El trimite neîncetat săgeţile ispitelor sale, adică "duhurile răutăţii răspândite în văzduh" (Efeseni 6, 12), pentru ca să ne rătăcească de la calea lui Dumnezeu, care este calea adevărului, a dragostei, a dreptăţii şi a celorlalte virtuţi spre a ne face robi păcatului şi patimilor.

Aceste duhuri necurate îşi îndreaptă lucrarea lor mai cu seamă în trei direcţii:

1. să ne facă iubitori de argint, adică să adunăm cât mai mulţi bani şi cât mai multe lucruri materiale, pentru că diavolul ştie că "iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor" (I Timotei 6, 10). Cine caută numai câştiguri materiale, acela uită repede de Dumnezeu. Iar de aici încep toate celelalte patimi şi păcate.

2. să ne facă iubitori de slavă deşertă, adică să căutăm lauda oamenilor, să ne mândrim cu darurile pe care le avem şi să dorim posturi înalte de conducere pentru a-i stăpâni pe oameni. Ştim că diavolii au căzut de la faţa lui Dumnezeu tocmai pentru nebunia mândriei lor de a fi ca Dumnezeu, de a se pune chiar în locul lui Dumnezeu. De asemenea, primii oameni Adam şi Eva, ispitiţi de diavolul, au vrut şi ei să fie ca Dumnezeu, dar nu în comuniune cu El, ci singuri, fără Dumnezeu, pentru a fi "autonomi" sau "liberi", cum am spune astăzi. Numai că excluderea lui Dumnezeu din viaţa noastră ne duce la sclavia păcatului şi a viciilor, la posedarea de duhuri necurate. Mândria este o boală sufletească dintre cele mai grele care-l face pe om să-şi vadă numai calităţile, nu şi defectele, să creadă că are numai drepturi, nu şi datorii. Omul mândru este permanent nemulţumit; el se justifică pe sine, critică şi judecă pe alţii şi crede că numai el are dreptate…

3. să ne facă să căutăm pe orice cale plăcerile trupeşti care înăbuşesc în noi tinderea firească spre Dumnezeu şi ne transformă în robi ai trupului. Despre pofta trupească Sf. Ap. Pavel spune: "Căci dorinţa cărnii este moartea, iar dorinţa duhului este viaţă şi pace. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" (Romani 8, 6-7).

Trupul a fost creat de Dumnezeu pentru a fi locaş al sufletului care este suflarea de viaţă a lui Dumnezeu în fiecare om. De aceea, Sf. Scriptură numeşte trupul omului "casă a lui Dumnezeu" şi "templu al Duhului Sfânt". Rostul trupului este ca să se sfinţească împreună cu sufletul, cu care formează o unitate indestructibilă, împlinind poruncile lui Dumnezeu. Iar cea dintâi poruncă dată de Dumnezeu oamenilor este tocmai unirea trupească în vederea înmulţirii neamului omenesc: "Fiţi rodnici şi să vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facere 1, 28). Unirea bărbatului cu femeia are deci ca scop naşterea de prunci. Sf. Ap. Pavel spune chiar că "femeia se mântuieşte prin naştere de prunci" (I Timotei 2, 15). A căuta doar plăcerea în unirea trupească şi a evita scopul naşterii este un păcat împotriva firii care, mai devreme sau mai târziu, se răzbună prin tot felul de boli şi suferinţe. Iar limitarea sau refuzul naşterilor, practică generalizată printre creştini, diminuează în mod drastic numărul creştinilor în favoarea adepţilor altor religii care au mai mult respect faţă de porunca înmulţirii.

Despre celelalte păcate trupeşti atât de răspândite astăzi, ruşine este a şi vorbi. Dar acum simţul ruşinii a dispărut iar lumea se întoarce la Sodoma şi Gomora!

Iubirea de argint, mândria şi păcatele trupeşti sunt, deci, cele trei mari ispite ale diavolului îndreptate împotriva oamenilor, fără deosebire. Din păcate, cei mai mulţi sunt biruiţi de ele pentru că nici măcar nu cred că există un război duhovnicesc la care trebuie să se angajeze. Iar fără luptă nu există biruinţă. Pentru noi cei credincioşi, armele de toate zilele în războiul împotriva diavolului sunt: rugăciunea, însemnarea deasă cu semnul Sf. Cruci, stropirea cu apă sfinţită, metaniile, postul şi, mai ales, spovedania şi împărtăşirea cu Sf. Taine. Noi ştim că războiul diavolului începe întotdeauna prin gândurile rele, pe care trebuie să le refuzăm de la început. Pentru că altfel gândul rău devine faptă rea, iar fapta rea, repetată, devine patimă sau viciu, de care nu ne mai putem elibera uşor.

Sfinţii mai spun de asemenea că smerenia singură poate birui toate ispitele. Dar cine are smerenia lui Hristos!

Aceeaşi sfinţi ne învaţă că cele trei ispite diavoleşti - iubirea de argint, mândria şi păcatele trupeşti - pot constitui un îndreptar de spovedanie. Când ne spovedim este foarte bine să ne cercetăm conştiinţa luând în considerare aceste ispite pentru a vedea care ne luptă mai mult sau care ne-a biruit deja.

Iubiţi credincioşi,

Aşa cum ştiţi cu toţii, la sfârşitul lunii iulie 2007, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române care a fost foarte apropiat de Mitropolia noastră. Prea Fericirea Sa ne-a vizitat de două ori: în 2003, cu prilejul sfinţirii întru arhiereu a P.S. Sofian Braşoveanul, episcopul vicar al Mitropoliei noastre, care-şi are sediul la München şi în 2006, cu prilejul sfinţirii Catedralei mitropolitane. Părintele Patriarh Teoctist rămâne în inimile tuturor celor care l-au cunoscut prin chipul său luminos, prin blândeţea şi bunătatea sa. Iar noi toţi suntem datori să-l pomenim în rugăciunea noastră alături de morţii familiei.

Bunul Dumnezeu a rânduit în locul Părintelui Patriarh Teoctist pe Prea Fericirea Sa Daniel Ciobotea, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei din 1990, care din încredinţarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ne-a instalat pe noi în 1994, la München, ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, iar în 2003 l-a însoţit pe Părintele Patriarh Teoctist în vizită în Germania. Prea Fericirea Sa are o grijă cu totul deosebită faţă de românii din Diaspora. Dovadă este şi faptul că la şedinţa primului Sf. Sinod pe care l-a prezidat ca Patriarh (22-24 octombrie 2007) a pus în dezbatere situaţia românilor din străinătate, iar Sf. Sinod a hotărât crearea a patru noi episcopii româneşti în Diaspora : Episcopia Italiei, Episcopia Spaniei, Episcopia Europei de Nord şi Episcopia Australiei şi Noii Zeelande. Mitropolia noastră va avea deci în jurisdicţia ei canonică Episcopia Europei de Nord cu sediul la Stockholm. Să ne rugăm bunului Dumnezeu să dăruiască românilor din Scandinavia un episcop misionar, rugător şi răbdător care să-i povăţuiască pe calea mântuirii, să-i ajute să-şi păstreze identitatea ortodoxă şi românească şi să-i îmbărbăteze în greutăţile vieţii.

Punându-vă la inimă aceste cuvinte de învăţătură cu nădejdea că ele vă vor folosi în lupta duhovnicească a mântuirii şi vă vor apropia şi mai mult de Dumnezeu, vă îmbrăţişez pe toţi cu îmbrăţişare sfântă în Hristos Domnul, Cel născut în Peştera Betleemului, vă binecuvintez în numele Lui şi vă fac cele mai calde urări de sănătate şi de tot binele.

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru de tot binele doritor şi ru­gă­tor către Domnul,

Mitropolitul Serafim

 

 

 

 

construimcatedrala.ro