• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorala Paști 2009

Puterea credinţei

„Doamne al Puterilor fi cu noi…” (din cântările Pavecerniţei mari)

Preacucernici Părinţi şiiubiţi credincioşi,

Hristos a înviat !

După Postul de 40 de zile şi Săptămâna Sf. Patimi în care ne-am străduit fiecare să ne curăţim sufletul în Sfânta Taină a Spovedaniei, prin rugăciune înmulţită şi înfrânare de la mâncare şi băutură, primim astăzi răsplata ostenelilor noastre prin bucuria negrăită, pe care o trăim împreună cu întreaga făptură, a Învierii Domnului, Praznicul luminii şi al înnoirii vieţii. Bisericile noastre strălucesc de lumina Învierii care se revarsă din sufletele credincioşilor prin cântarea de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”! Lumânările pe care le aprindem în noaptea de Paşti, ca şi în duminici si sărbători la biserică, sunt nu numai ofrandă bineplăcută lui Dumnezeu, ci şi expresie a credinţei noastre în Învierea Domnului care înseamnă biruinţa luminii asupra întunericului, a vieţii aspra morţii, a binelui asupra răului. Cine crede că Învierea Domnului nu este doar un fapt istoric trecut, ci izvor permanent de viaţă, de bucurie, de lumină şi de putere, acela se împărtăşeşte, prin Biserică, în modul cel mai real de toate aceste daruri ale Învierii, cu alte cuvinte, biruieşte ca şi Hristos orice ispită şi orice răutate care-i încearcă viaţa.

Învierea Domnului este temelia credinţei noastre şi totodată ţelul ei. Căci „dacă Hristos n-a înviat zadarnică este credinţa noastră”, zice Sf. Ap. Pavel (I Cor 15, 17). Iar ţelul credinţei este unirea cu Hristos Cel înviat încă de aici de pe pământ prin biruirea păcatului şi dobândirea virtuţilor, adică a deprinderilor bune prin care ne asemănăm cu Hristos.

Este adevărat că aici pe pământ, Învierea Domnului este umbrită de forţele întunericului, de lipsa de credinţă şi de veşnica alergare după bani şi după lucrurile lumii acesteia, prin împlinirea poftelor şi plăcerilor, adeseori vinovate. Din pricina păcatelor şi a patimilor în care petrecem mulţi dintre noi, nu ne putem bucura din plin de darurile Învierii. Între acestea aşi aminti aici pe cele de care avem cea mai mare nevoie: curajul în lupta cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, echilibrul sufletesc şi pacea inimii.

 

Iubiţi credincioşi,

Trăim într-o societate în care bolile de tot felul, dar mai ales cele psihice care sunt boli sufleteşti: depresiile, neîncrederea şi suspiciunea faţă de semeni, lipsa de curaj, frica zilei de mâine şi altele asemenea se înmulţesc tot mai mult, atingând o mare parte a oamenilor de astăzi. Ele reflectă de fapt starea morală a unei societăţi care l-a exclus pe Dumnezeu din viaţa ei pentru a fi, chipurile, liberă. Ca şi cum Dumnezeu ne-ar îngrădi libertatea! Experienţa tristă de toate zilele ne arată însă că libertatea fără Dumnezeu înseamnă mai degrabă sclavie, iar o societate fără legi morale degenerează până la dispariţie. Să ne gândim numai la flagelul avortului şi al împiedicării naşterii de copii, păcate deosebit de grave, care duc la diminuarea drastică a populaţiei. După calculul sociologilor, în 8- 10 generaţii, creştinii în Europa vor fi o mică minoritate!

Criza economică actuală, generatoare de şomaj şi de nesiguranţă a locului de muncă, criza familiei cu atâtea drame care conduc adesea la divorţ, problemele de sănătate şi alte numeroase încercări îi fac pe mulţi semeni ai noştri să-şi piardă optimismul şi curajul de a lupta până la capăt şi să-şi caute refugiul în alcool, în droguri sau în alte patimi care distrug, încetul cu încetul, atât sufletul cât şi trupul. Aceştia uită că singura scăpare adevărată este în Dumnezeu, în Mântuitorul Iisus Hristos înviat, biruitorul morţii sub toate formele ei. Căci toate încercările vieţii, toate pătimirile noastre sunt manifestări ale morţii din care ne-a izbăvit Domnul şi ne izbăveşte de fiecare dată când strigăm din inimă după ajutorul Lui.

Chiar dacă, uneori, necazurile vieţii pot fi atât de mari încât să ni se pară că depăşesc puterea de a le sta împotrivă, totuşi,cel ce crede cu adevărat, ştie că în lupta cu greutăţile vieţii nu este niciodată singur, ci împreună cu Hristos, Care înainte de a se înălţa la Cer a zis: „ Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20). Credinciosul adevărat ştie, de asemenea, că „credinţa mută munţii”(cf. Matei 17, 20) şi că„toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). De aceea repetă mereu împreună cu Apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos care mă întăreşte”(Filip. 4, 13). Trebuie să fim cu toţii încredinţaţică Dumnezeu nu îngăduie să vină asupra nimănui ispite mai presus de puterea lui de a le sta împotrivă cu ajutorul Lui. Sf. Apostol Pavel ne asigură, zicând: „… credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”. Numai că în ispite şi în încercări trebuie să strigăm neîncetat după ajutorul lui Dumnezeu,să ne căim pentru păcatele săvârşite şi să ne întoarcem cu adevărat la calea cea bună care este calea Bisericii prin participarea regulată la Sfânta Liturghie, prin spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Domnului.Iată două exemple de rugăciune în necaz pe care ni le oferă Biserica: „Dintru adâncuri strig către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu. Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele”(Psalm 129, 1-2). „Doamne al Puterilor fi cu noi, că pe altul afară de Tine ajutor întru necazuri nu avem, Doamne al Puterilor miluieşte-ne pe noi”(din slujba Pavecerniţei mari).

Este important, de asemenea, ca în ispite şi încercări să nu ne pierdem echilibrul sufletesc, adică stăpânirea de sine şi calmul. Să nu ne manifestăm niciodată sub impulsul patimii, vorbind ce nu se cuvine şi supărând pe semenii noştri, ci dimpotrivă să avem în mintea şi inima noastră chipul Domnului Hristos care „ocărât fiind,nu răspundea cu ocară, dat la chinuri, nu ameninţa, ci se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23). Ce lucru mare este să ne lăsăm mereu în voia lui Dumnezeu, mulţumindu-I şi pentru cele bune şi pentru cele rele, căci toate vin de la El: cele bune ca dar al Său, iar cele rele ca certare pentru păcatele noastre. Să ne aducem mereu aminte de dreptul Iov care în toate încercările vieţii zicea: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”! (Iov 1, 21).

Dacă în încercări şi suferinţe nu ne tulburăm, ci dimpotrivă ne păstrăm echilibrul sufletesc şi calmul şi ne încredinţăm cu totul voii sfinte a lui Dumnezeu, înseamnă că am ajuns la pacea inimii, care este fără îndoială cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru omul trăitor într-o lume atât de agitată ca lumea noastră. Iar din pacea inimii izvorăsc neîncetat blândeţea, bunătatea, puterea de iertare şi dragostea pentru oameni şi pentru toată creaţia lui Dumnezeu.

 Numai omul care a ajuns la pacea inimii ca dar al lui Dumnezeu, dar şi ca rod al angajării sale în credinţă şi asceză se poate bucura cu adevărat de viaţă şi de tot ceea ce există. Cel care are pace în sufletul său vede întotdeauna, mai întâi, partea pozitivă a fiecărui om şi a fiecărei întâmplări din viaţa sa şi are multă înţelegere faţă de neputinţele şi slăbiciunile oamenilor. El se bucură de frumuseţea creaţiei, de binele care se realizează cu trudă demulţi oameni şi încearcă să înmulţească şi el binele în jurul său. El crede cu tărie în biruinţa binelui şi nu se lasă pradă gândurilor rele şi deznădejdii. Credinciosul care se bucură de pacea inimii, răspândeşte pacea din sufletul său la semenii săi care simt prezenţa lui ca o adevărată binecuvântare pentru ei. „Câştigă-ţi pacea sufletului şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău”, zice Sfântul Serafim de Sarov. Din păcate astfel de oameni sunt tot mai puţini, nu pentru că Dumnezeu şi-ar fi retras harul, ci pentru că foarte puţini sunt aceia care au o credinţă tare, care se roagă mult, care postesc şi duc o viaţă curată.

Astăzi când cerul şi pământul se bucură de Învierea Domnului„să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere”, cum ne îndeamnă cântareabisericească din aceste zile de mare Praznic. Pentru că numai împăcaţi unii cu alţii ne putem ruga cu rugăciune bine primită de Dumnezeu şi ne putem bucura de darurile Învierii. Să încercăm de astăzi înainte să ne înnoim viaţa, apropiindu-ne şi mai mult de Dumnezeu, rugându-ne zilnic mai mult decât ne-am rugat până acum, postind regulat, miercurea şi vinerea şi, mai ales, participând la Sfânta Liturghie în fiecare duminică. Numai aşa vom experimenta în viaţa de zi cu zi cum Dumnezeu ne înmulţeşte curajul în lupta cu ispitele şi necazurile, ne dăruieşte echilibru sufletesc şi pacea inimii.

Îl rog pe Mântuitorul Iisus Hristos înviat din morţi să vă dăruiască tuturor să petreceţi aceste zile de sărbătoare cu pace şi bucurie alături de cei dragi, să vă dăruiască sănătate şi spor în tot lucrul bun, să vă binecuvânteze copiii şi pe toţi cei din familie.

În încheiere, aş dori să vă fac părtaşi bucuriei Preacucernicilor preoţi şi credincioşilor din Salzburg şi Viena care vor avea în mijlocul lor pe Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, în zilele de 13 şi 14 iunie 2009, pentru sfinţirea bisericilor pe care le-au construit cu multă rugăciune şi jertfă.  

Asigurându-vă de rugăciunea mea fierbinte către Domnul Cel înviat, Vă adresez încă odată salutul pascal: Hristos a înviat! şi Vă urez tuturor Sărbători fericite !

 

† SERAFIM

Arhiepiscop şi Mitropolit

construimcatedrala.ro