„Întoarcerea la izvoare” – excursie tematică organizată de Parohia Schwabach

Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ier. Calinic de la Cernica” și „Sf. Elisabeta” Schwabach – Roth derulează proiectul cultural „Dăruind vei dobândi” , în parteneriat cu Liceul Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare. În 28 mai s-a finalizat cu succes și încântare una dintre cele mai interesante activități – o excursie tematică.

Sub denumirea „Întoarcerea la izvoare”, proiectul și-a propus o excursie tematica, în cadrul căreia 12 copii și 6 adulți din comunitatea românească din Schwabach, Germania, sub îndrumarea preotului paroh Marius Tăut, au vizitat 2 zone folclorice și istorice de mare importanță: Maramureș și Țara Oașului.

Debutul excursiei a fost miercuri, 25.05.2022, iar scopul acesteia era familiarizarea copiilor români din diaspora cu tradițiile, cultura, istoria, dar și cu sistemul de învățământ românesc. Primul obiectiv vizitat a fost Vișeul de Sus, unde oaspeții au fost încântați de case tradiționale, bucate specifice și un superb traseu cu mocănița, pe Valea Vișeului.

Cimitirul vesel din Săpânța a produs întregului grup uimire și amuzament datorită culorilor vii și textelor satirice ale lui Ioan Stan Pătraș. Casa olarului Leș Daniel, din Maramureș, a dat ocazia oaspeților să participe activ la demonstrația nașterii unui vas de lut și apoi la lecția individuală de modelat. În zona folclorică Țara Oașului, românii din Diaspora au vizitat Mănăstirea de la Bixad și Biserica de la Călinești Oaș, locul de origine al părintelui Marius.

În următoarele zile, participanții s-au bucurat de întâlniri emoționante, educative, sportive, culturale și religioase, oferite de gazda și partenerul proiect Liceul, Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt”. Copiii din parohia bavareză au participat alături de elevii români la orele de curs, au fost inițiate întreceri sportive, culturale, s-au legat prietenii.

Liceul Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” are tradiție în derularea de proiecte, iar cadrele didactice au împărtășit oaspeților, cu mare generozitate și bucurie, din experiențele si activitățile pe care le desfășoară.

Duminică 29 mai, dupa săvârșirea Sfintei Liturghii, reprezentanții Liceului Teologic au oferit premii grupului țintă din Germania.

În încheierea relatării despre „Întoarcerea la izvoare”, părintele paroh Marius Tăut notează, pe pagina Facebook a parohiei: „Dedicăm această realizare Zilei Romanilor de Pretutindeni, mulțumim Părintelui Director Gabriel Groza pentru ospitalitate, mulțumim tuturor participanților și dăm slavă lui Dumnezeu pentru această minunată experiență”.