• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Prelegere susținută în cadrul celei de-a 15-a întruniri de dialog teologic bilateral dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania, Mănăstirea Caraiman, 29 iulie – 1 august 2019 având tema „Provocările misionare ale Bisericilor noastre în societatea secularizată”.

În anul 1999, am fost invitat la o Conferință organizată de Consiliul mondial al Bisericilor, la Amersdorf – Olanda, pentru ca să vorbesc despre o temă asemănătoare cu tema noastră, și anume despre „Felul în care înțelegem misiunea creștină în Europa de astăzi”. Conferința se adresa unui public larg și nu unor „specialiști” cum suntem noi, aici. Vorbeam atunci despre centralitatea lui Iisus Hristos în misiune și despre personalitatea misionarului ca mijloc de transmitere a adevărului mântuitor, dar și despre contextul european al misiunii.

Dacă despre Mântuitorul Hristos ca subiect al misiunii și despre misionarul creștin aș putea repeta ceea ce am spus acum 20 de ani, n-aș putea spune același lucru despre contextul european care între timp s-a schimbat destul de mult. Acum 20 de ani, Europa se afla la începutul unificării ei. Țările din Răsărit, de curând eliberate de sub stăpânirea comunistă, sperau într-o renaștere materială și spirituală prin aderarea lor la Uniunea europeană. Astăzi entuziasmul pentru o Europă unită a scăzut nu numai în Răsărit, care între timp a devenit doar piață de desfacere pentru produsele occidentale și sursă de migranți economici, dar și în Apus. Exemplul îl avem în Brexit și în tendințele centrifuge ale unor state din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, liberalismul în privința familiei, exacerbat astăzi până la paranoia, precum și fenomenul globalizării și al migrației dezbină și mai mult societatea europeană și Bisericile creștine.

Trăim astăzi, fără îndoială, cea mai mare criză a Creștinismului din toată istoria sa datorită materialismului și individualismului societății industriale, ca și moralei liberale care duce la sclavie spirituală. Lumea noastră sărăcește spiritual pe măsura dezvoltării ei tehnice și științifice. Constatăm cu durere că sistemul economic al civilizației noastre planetare este fondat pe egoism. Producem pentru a satisface dorința după tot mai multe produse, pentru a împlini nevoi pe care le inventăm mereu și stimulăm până la patologie impulsurile sexuale. Principiul plăcerii este fundamentul liberalismului economic. Captiv al imaginii, omul modern, privat de fundamentele și experiența vieții în Hristos, pierde nu numai sensul binelui și răului, ci și sensul păcatului, adică al responsabilității înaintea lui Dumnezeu. Astăzi puțini mai știu ce înseamnă în creștinism adevărul neschimbabil din care izvorăsc legile morale eterne și legile naturale. Multe adevăruri, evidente odinioară pentru toată lumea, nu mai sunt astăzi nici pe departe percepute ca atare:  ce înseamnă familia, ce înseamnă în cadrul familiei bărbatul și femeia? Adevărul fundamental pe care se bazează familia naturală ca unire dintre un bărbat și o femeie, este relativizat de teoriile gender, de familia monoparentală sau de reducerea familiei la un contract care poate fi rupt oricând și de oricâte ori. Globalizarea și secularizarea pătrund puternic și în Biserică!

Aici putem aminti, în treacăt, și de misiunea islamului în Europa care câștigă prin natalitate și prin simplitatea dogmei și moralei sale. Pentru omul modern care trece totul prin filtrul rațiunii, creștinismul poate apărea prea mistic și complex în învățătura și în practica sa.

Fenomenul globalizării ne preocupă mai ales pe noi românii care avem cea mai mare rată a emigrației economice dintre toate popoarele europene: peste 7 milioane de români au părăsit țara de la eliberarea ei de sub dictatura comunistă. Aceasta înseamnă 1/3 din populația ei. România este o țară, cu adevărat, pe cale de dispariție!

Misiunea mea și a preoților noștri în Occident este de a-i găsi pe acești conaționali împrăștiați peste tot, până și în cele mai mici sate, și de a-i ajuta să-și găsească un „acasă” într-o comunitate parohială pe care n-o putem forma decât cu mari sacrificii, datorită lipsei de spații de cult și de mijloace financiare. La ora actuală, de fiecare parohie românească aparțin în medie 10.000 de botezați! Se întâmplă adeseori ca primul element coagulant să nu fie atât Liturghia, cât limba română. Iar noi trebuie să-i învățăm ce înseamnă să fii creștin, să ajuți pe semenul tău, să te întâlnești cu creștini de alte tradiții și să respecți identitatea fiecăruia. Aici trebuie să mulțumesc fraților noștri evanghelici și catolici la care găsim  înțelegere și sprijin pentru slujirea noastră.

Sărăcia crescândă, nedreptățile sociale și evoluția galopantă către o societate exclusiv materialistă care nu mai caută, ca acum 20 de ani alte spiritualități (extrem-orientale), ci pur și simplu plăceri tot mai senzaționale a produs un curent anti-globalist, conservator, dar nu în sens pozitiv, ci negativ, fundamentalist. Acest curent este vizibil atât în Răsărit, cât și în Apus.

Totuși ca și creștini nu putem fi pesimiști. Dumnezeu lucrează și astăzi în chip misterios, poate mai mult ca altădată, tocmai pentru că „unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul” (Romani 5, 20). Astfel constatăm la mulți oameni, mai cu seamă la tineri, „nevoia religiei”, căutarea sensului vieții care nu poate fi altul decât Dumnezeu. Iar acești tineri angajați în Biserică sunt mai exigenți în trăirea credinței și în respectul față de Tradiție decât cei în vârstă. Căutarea lui Dumnezeu este evidentă și la mulți oameni care se află în dificultăți. Se pare că în încercări, mai mult decât în alte împrejurări, omul îl caută pe Dumnezeu de la care așteaptă ajutor și izbăvire din necazuri. Iar Dumnezeu ajută și ușurează pe cei ce-și pun nădejdea în El: „Toți cei ce te așteaptă pe Tine, Doamne, nu se vor rușina” (Psalm 24, 3).

Dacă odinioară, în societatea creștină tradițională, preotul îi aștepta pe credincioși să vină la biserică pentru a-i împărtășii cu Hristos prezent în Cuvântul Său și în Taina Euharistiei, astăzi trebuie să meargă el în căutarea lor, acolo unde se află: acasă, la spital, la locul de muncă, pe stradă… și să-i readucă în staulul Bisericii. „Milă îmi este de această mulțime, căci sunt ca oile fără păstor”, le spune Mântuitorul ucenicilor (Marcu 6, 34), pe care-i trimite în căutarea oii celei pierdute. Misiunea se îndreaptă în primul rând spre oile pierdute, lipsite de orice orientare spirituală. Pastorația noastră nu mai este una de mase de credincioși care ascultă cu evlavie cuvântul preotului, căci aceste mase nu mai există, ci una personală, îndreptată spre fiecare credincios în parte. În această privință, noi ortodocșii avem la îndemână Taina Spovedaniei, un mijloc de pastorație individuală extrem de important care poate crea  între preot și credincios o legătura sufletească de Părinte și de fiu.

Dar nu numai preotul este misionar, ci și comunitatea parohială cu condiția ca ea să fie primitoare, unită și plină de căldură, care îi ajută pe credincioși să facă  experiența personală a unirii cu Hristos, atât prin rugăciunea Bisericii, cât și prin activitățile sociale ale parohiei. Credincioșii sunt atrași de comunitățile în care preotul se dovedește a fi un adevărat păstor, care-și pune sufletul pentru oile sale pentru că are o inimă compătimitoare, se roagă pentru ei și îi îndrumă pe calea mântuirii.

Și un ultim cuvânt. Cred că noi creștinii, și în primul rând slujitorii Bisericii, prin puțina noastră credință și prin înfeudarea față de lumea aceasta suntem cei dintâi responsabili de marea criză a creștinismului de astăzi. Când sarea își pierde puterea de a săra, nu mai este bună de nimic decât să fie aruncată afară! (Matei 5, 13) La fel de responsabile sunt și teologiile noastre, scolastice care, rupte de sursa vie a Liturghiei, a rugăciunii mistice și a ascezei, ne-au obișnuit cu un exercițiu pur intelectual al credinței și cu sisteme care conceptualizează viața și o reduc la raționalism. Omul de astăzi, saturat de informații și cunoștințe abstracte are nevoie de un cuvânt viu și iubitor care să-i atingă inima. Are nevoie de exemple care întrupează cu adevărat dragostea lui Dumnezeu și de comunități euharistice primitoare care să-l susțină în căutarea sa spirituală; de comunități capabile să depășească orice diviziune, care să fie, de asemenea, ferment pentru unitatea lumii.

Mitropolitul Serafim

Caută în site

construimcatedrala.ro