• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Prefață la volumul „Liturghie și isihasm” - Florin Caragiu, Editura Platytera, București 2020

La rugămintea noastră, fratele Florin Caragiu a alcătuit această carte cu extrase din scrierile  Părintelui Ghelasie, isihastul de la Frăsinei, pe tema: „Liturghie și isihasm”. Cunoscându-l îndeaproape pe Părintele Ghelasie și știind că este apreciat de mulți intelectuali, îndeosebi tineri, căutători de Dumnezeu și doritori de trăire isihastă, m-am gândit că este necesar ca povățuirile sale să fie sintetizate pe anumite teme pentru a fi accesibile câtor mai mulți. Gândirea profundă a Părintelui, izvorâtă din experiența trăirii sale isihaste, nu este ușor de înțeles. Trebuie să fi introdus în tainele vieții isihaste, atât prin studiu, cât și, mai ales, prin trăirea potrivit exigențelor unei astfel de viețuiri. Cunoașterea vine din experiență și crește pe măsura experienței. O cunoaștere neîntemeiată pe experiența proprie este o cunoaștere dezincarnată care duce la mândrie și chiar la boli psihice. Cunoștința îngâmfă, iar duhul face viu (cf. I Corinteni 8, 1; II Corinteni 3, 6). Viața duhovnicească înseamnă viețuirea după duh și nu după trup, căci prin duhul nostru (propriu doar omului) intrăm în comuniune cu Dumnezeu Care este Duh. În starea de păcat, trupul se împotrivește duhului, ne trage spre cele de jos, iar duhul spre cele de sus (cf. Galateni 5, 17; Coloseni 3, 1). Astfel trăim într-o tensiune păgubitoare care ne împiedică să ne bucurăm de pacea inimii, ca armonie a puterilor (energiilor) psihice și fizice, proprii naturii umane, care se recapitulează (sintetizează) ca într-un focar în inimă. Ființa umană se concentrează în inima sa, locul de întâlnire cu Dumnezeu, cu semenii și cu toată creația.

Prefață la volumul „Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Române: Visarion Iugulescu” , de Sergiu Ciocârlan, Editura Egumenița, Galați, 2020

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viața lui să și-o pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
L-am cunoscut pe Părintele Visarion la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, pe când locuia la București, pe strada 11 Iunie, vizavi de biserica „Sfântul Nicolae-Vlădica”, într-o casă modestă a parohiei. În 1997, a trebuit să părăsească această locuință, mutându-se la Comarnic în casa unei credincioase. L-am vizitat și aici și m-am bucurat să aud de la dânsul cuvinte de suflet care mi-au fost de mare folos în încercările prin care treceam în acea vreme. Am plecat de la dânsul întotdeauna mângâiat și întărit.

Contribuție la un volum dedicat Arhiepiscopului Adrian Hrițcu, pregătit pentru publicare la Mănăstirea Antim.

Mă bucur de ințiativa mânăstirii Antim din București de a publica un volum omagial închinat vrednicului de pomenire Arhiepiscop Adrian Hrițcu, la șapte ani de la trecerea lui în veșnicie. Pe Înaltpreasfințitul Adrian l-am cunoscut în toamna anului 1982 când ajungând la Paris cu o bursă de studii la Institutul Sf. Serghie am fost întâmpinat la aeroport tocmai de către Dânsul, care m-a condus la Institut și m-a prezentat rectorului și studenților aflați în acel moment la masa de prânz. Institutul ținea de Arhiepiscopia parohiilor de tradiție rusească de sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Prefață la volumul „Suflet, minte, conștiință” - Florin Caragiu, Editura Platytera, București 2020

Mă bucur de această nouă carte a fratelui Florin Caragiu, ucenic al Părintelui Ghelasie-Isihastul de la mânăstirea Frăsinei care prin gândirea sa profundă, inspirată de practica isihiei, se aseamănă cu Părintele Dumitru Stăniloae-Teologul. Fratele Florin, matematician și teolog, se inspiră constant în scrierile sale din experiența Bisericii, așa cum ea se reflectă în gândirea Părintelui Ghelasie, mentorul său, și a Părintelui Dumitru care ne-a făcut accesibili pe Părinții Bisericii, mai ales prin traducerea, comentarea și publicarea Filocaliei în limba română.

Prefață la volumul pr. Ioan Dumitru Popoiu, Nebuni pentru Krishna și nebuni pentru Hristos. O fenomenologie a formelor extreme de devoțiune, Editura Doxologia, Iași 2020.

În cartea de față Părintele Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, face o analiză competentă și minuțioasă a fenomenului nebuniei, ca devoțiune extremă, în creștinism și în hinduism. Susținută ca teză de doctorat la Facultatea de teologie ortodoxă din București, lucrarea aceasta este la fel de folositoare mediului academic, cât și publicului larg care cunoaște prea puțin despre fenomenul nebuniei din motive de credință. Deși rațiunile pentru care credincioși ai diferitelor religii aleg calea nebuniei în trăirea credinței sunt tot atât de diferite ca și religiile respective, totuși există un sâmbure comun care o caracterizează, acela al iubirii extreme pentru Divinitatea mărturisită, ca și al disprețului față de sine și față de lume. În general, nebunii pentru credință urmăresc trezirea semenilor lor la o viață conformă cu credința pe care o mărturisesc.

Caută în site

construimcatedrala.ro