iunie 13 2019

Bisericile Ortodoxe în Germania: relația lor cu Statul și societatea și provocările viitorului

prelegere susținută la Conferinţa privind relaţiile între stat şi denominaţiunile religioase, Palatul Patriarhiei, București, 7 iunie 2019

1. Ortodocșii în Germania

Ca și în celelalte state din Vestul Europei, prezența Ortodoxiei în Germania aparține istoriei recente marcată de legăturile economice și culturale din ultimele două secole cu țări de tradiție ortodoxă. Un rol important pentru începuturile unei Ortodoxii locale l-a avut de asemenea exilul politic. Atât legăturile economice și culturale cât și exilul politic au luat o mare amploare în a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea. Stabilindu-se în Germania, ortodocșii de diferite etnii au întâlnit aici Tradiția vie a creștinismului occidental care a dat numeroși sfinți, încă din primele secole creștine. Martiri precum Afra din Augsburg, Maurițiu, Cassius, Florențius sau Gereon, membri ai Legiunii tebane, care au pătimit în primele secole creștine pe valea Rinului, sunt cinstiți în întreaga Biserică. La aceștia se adaugă misionarii care au încreștinat, în jurul anului 700, popoarele germanice, printre care enumerăm pe Sfinții: Bonifațiu de Fulda, Ansgar de Hamburg, Kilian de Würzburg, Corbinian de Freising, Emmeram de Regensburg, Willibald de Eichstätt și mulți alții, ale căror biografii încep să devină cunoscute și credincioșilor ortodocși în urma publicării unor studii despre viața și activitatea lor.

Pentru ortodocșii români menționez lucrarea nou-apărută: Pe urmele Sfinților din Apus. Sfinții spațiului german, publicată de părintele Alexandru Nan, protopop de Bavaria, precum și articolele aceluiași autor și ale altora pe această temă apărute în Ziarul Lumina și în revistele Apostolia și Deisis. Totuși istoria creștinismului din primul mileniu în Germania, mai are mult ca să devină familiară credincioșilor ortodocși. Pentru a o face cât mai cunoscută, noi, românii ortodocși din Diaspora, obișnuim să dăm parohiilior noastre ca ocrotitor și câte un sfânt local.

După cum se știe, creștinismul s-a dezvoltat istoric în strânsă legătură cu popoarele care l-au primit. Canonul 34 apostolic spune: „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc eparhia sa… Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh“. Ortodoxia a rămas fidelă până astăzi principiului etnic.

O scurtă privire asupra istoriei Ortodoxiei de diferite etnii în Germania, ne va ajuta să înțelegem mai bine situația actuală a prezenței ortodoxe în această Țară, care numără peste trei milioane de creștini ortodocși.

Ortodoxia rusească. În zorii epocii moderne, prima misiune ortodoxă în Germania a apărut în 1718 pentru comunitatea rusă de pe lângă ambasada țarului la Belin. Deja din 1836, în comunitatea rusească din capitala Prusiei slujbele aveau loc parțial în limba germană, iar traducerile liturgice realizate de preotul Alexandru Malțev la sfârșitul secolului al XIX-lea sunt utilizate până astăzi. Ca urmare a relațiilor dintre Imperiul Rus și Statele germane, precum și a numeroaselor contacte dintre nobilii ortodocși din Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe cu mediul german, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost construite biserici monumentale care servesc până astăzi ca emblemă a Ortodoxiei ruse în Germania: Baden-Baden, Bad Homburg, Wiesbaden, Darmstadt, Stuttgart, Ludwigsburg, Weimar, Berlin, Dresda, Potsdam ș.a. După încheierea primului război mondial, Biserica rusă s-a cristalizat în Eparhia rușilor din exil (ROCOR) care a rămas și după instaurarea Cortinei de Fier principala instituție eclezială pentru ortodoxia rusească. Paralel cu aceasta, comunități importante s-au aflat sub jurisdicția directă a Patriarhiei Moscovei, care a întemeiat o eparhie la Berlin în 1921. Astfel în Germania există două eparhii ruse, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) cu sediul la München și Biserica Ortodoxă Rusă de sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, cu sediul la Berlin. La ora actuală, pe site-ul ROCOR sunt anunțate 64 de parohii și filii, iar pe cel al Eparhiei de sub jurisdicția Moscovei, 91 de parohii. Numărul rușilor ortodocși din Germania se estimează la 600.000.

Ortodoxia greacă în Germania începe cu negustorii greci din Leipzig, prima Liturghie având loc aici în 1743. Comunitatea greacă din acest important centru comercial german a existat neîntrerupt până de curând, iar printre preoții slujitori ai acesteia se cunoaște și un român (ierom. Ghenadie Țeposu, 1852-1858). Capitala Bavariei, Münchenul, a devenit în secolul al XIX-lea un centru de interes pentru studenții greci, iar după declararea independenței Greciei și proclamarea primului său rege, în persoana lui Otto (1832-1862), fiul regelui Ludwig I al Bavariei, contactele dintre cele două state s-au multiplicat, grecii primind o biserică în centrul capitalei bavareze. La începutul sec. XX, comunitățile grecești din München și Berlin au intrat în jurisdicția eparhiei de Thyatira, cu centrul în Anglia. Începând cu anii 50-60 ai secolului trecut, numărul grecilor emigrați în Germania a crescut simțitor. Pentru aceștia a fost înființată, în 1963, Mitropolia Germaniei, cu sediul la Bonn. La ora actuală, pagina de internet a Mitropoliei enumeră 146 de biserici și puncte de slujire. Numărul grecilor din Germania depășește 450.000.

Ortodoxia românească. Prezența Ortodoxiei românești în spațiul german începe cu negustorii români stabiliți în Leipzig, pentru care a funcționat între 1858-1881 o capelă aflată sub jurisdicția Mitropoliei Ungrovlahiei. În aceeași vreme, la Baden-Baden, prințul Mihail Sturza al Moldovei a construit o biserică (între 1864-1866) pentru pomenirea fiului său, prințul Mihail. În perioada interbelică, prezența românească la Berlin devine din ce în ce mai importantă. Pentru comunitatea de aici, guvernul român cumpără în 1943 biserica Jerusalemkirche, care însă va fi distrusă în martie 1945. În epoca postbelică, românii ortodocși din Germania au fost deserviți de preotul Emilian Vasiloschi care slujea sporadic în Düsseldorf, Berlin și Freiburg, iar începând cu anii 70 s-au înființat mai multe parohii: Hamburg (1975), Offenbach (1975), München (1976), Salzgitter (1976) care aparţineau Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris. În 1993, a fost înființată Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord care, în Germania, numără astăzi 112 parohii și filii pentru cei aproape un milion de români stabiliți aici. Ea își are sediul la Nürnberg. Mitropolia se bucură de statutul de Corporaţie de drept public (Körperschaft des öffentlichen Rechts).

Ortodoxia sârbească. Urmare a imigrației forței de muncă din epoca reconstrucției Germaniei, a apărut și o importantă comunitate sârbească, constituită în 1979 într-o Eparhie cu sediul la Hildesheim (în prezent, la Frankfurt). Eparhia este împărțită în patru protopopiate cu 29 de parohii, însă cu foarte multe locuri de slujire pe raza parohiilor. Numărul sârbilor în Germania se estimează la 400.000.

De asemenea, o dată cu sosirea turcilor în Germania (începând cu 1969), s-au stabilit aici și familii ortodoxe antiohiene, primele parohii pendulând între jurisdicția greacă și cea rusească până la înființarea unui vicariat în 1982 și a unei eparhii proprii în 2000, care în prezent numără 26 de parohii.

Din 1993, există și o mitropolie bulgară, cu un număr de 28 de parohii în toată Europa Occidentală, dintre care 8 în Germania, iar din 2003 și o eparhie georgiană.

Pentru Germania, cu o istorie a federalismului de sute de ani, atât la nivel politic cât și bisericesc (Bisericile Evanghelice sunt organizate la nivel de „Biserici regionale” (Landeskirchen), cu structuri diferite și cu diferențe de cult, până și în materie de credință), existența a mai multe Biserici Ortodoxe naționale crează chiar și la nivel academic o dificultate de înțelegere a ceea ce înseamnă unitatea Bisericii Ortodoxe. De aceea, în spațiul german este folosită mai mult sintagma „Biserici Ortodoxe” și nu „Biserica Ortodoxă”.

Pentru a-și face mai bine cunoscută unitatea de credință și de organizare, în 1994 s-a constituit „Comisia Bisericii Ortodoxe din Germania – Asociația Eparhiilor” (KOKiD), cu scopul de a coordona acțiunile ortodoxe și de a reprezenta Ortodoxia canonică în fața autorităților germane. Comisia s-a restructurat în 2010, într-o ședință la sediul Mitropoliei Române din Nürnberg, în „Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania” (OBKD), din care fac parte 15 episcopi din 7 jurisdicții. Din Conferință nu fac parte Bisericile Ortodoxe vechi-orientale.

Vechii orientali.

Armenii. În anii 30 ai secolului trecut, numărul armenilor în Germania era de 700. În prezent sunt circa 35.000, grupați în 15 parohii, sediul arhiepiscopiei armene fiind la Köln.

Sirienii. Potrivit unei statistici din 2018, în Germania sunt înregistrați 100.000 credincioși ai Bisericii Siriacă, vechi orientală. Arhiepiscopul lor are sediul în Warburg (Nordrhein-Westfalen).

Copții. În 1975, apare la Frankfurt prima comunitate coptă. La scurtă vreme, în 1980, s-a deschis centrul ortodox copt în mănăstirea Sf. Antonie din Kröffelbach (Hessen). În anul 1993, copții preiau o veche mănăstire din Brenkhausen (Niedersachsen) pe care o restaurează. Astăzi, în Germania, sunt circa 3500 de copți, împărțiți în două eparhii: pentru sudul Germaniei, cu sediul la Kröffelbach, cu 26 de parohii, respectiv pentru nord, cu 16 parohii cu sediul la Brenkhausen. Din 2002, există și un institut teologic la mănăstirea Kröffelbach, care emite diplome de licență în teologia ortodoxă coptă.

Etiopienii. În număr de 20.000sunt organizați în 11 parohii cu sediul episcopal în Berlin, iar eritreenii numără circa 15.000.

Asirienii sunt circa 10.000.

2 Relația Bisericilor Ortodoxe cu Statul german

Constituția germană garantează libertatea de credință, de mărturisire și de practicare a credinței (art. 4). Predarea religiei în școlile de stat este asigurată prin art. 7. În vechea constituție a Republicii de la Weimar, înglobată în constituția actuală, se menționează că nu există Biserică de stat (art. 137 WRV), că „Statul și Biserica sunt separate, însă legate una de alta partenerial”, și că „fiecare comunitate religioasă se organizează în chestiunile proprii de sine stătător, în cadrul legal”.

Organizare administrativă. În baza legislației germane, cultele religioase sunt organizate fie ca asociații de drept privat, fie ca și corporații de drept public și sunt scutite de impozit. Dreptul de Corporație (Körperschaft des öffentlichen Rechts) se primește dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute de lege: număr mare de credincioși, asigurarea existenței în viitorii 30 de ani, bază materială solidă pentru ca să nu se recurgă la ajutorul statului. Dintre eparhiile ortodoxe sunt recunoscute ca și Corporație de drept public: Eparhia rusă din afara granițelor (ROKOR), Eparhia rusă a Patriarhiei Moscovei, Mitropolia Greacă, Mitropolia Română și Mitropolia Antiohiană.

Învățământul religios. Învățământul ortodox în școli este garantat în landurile Nordrhein-Westfalen (1985), Niedersachsen (1998), Bavaria și Baden-Württemberg (2016). Înființarea unei catedre de confesiune ortodoxă este condiționată de cererea părinților și împlinirea unui cvorum de minim 7 elevi. Programul încărcat al școlilor, dezinteresul părinților și al conducerii școlilor, dar mai ales lipsa de implicare a inspectorilor teritoriali numiți de Conferința Episcopilor Ortodocși face ca învățământul ortodox să fie aproape inexistent.

La nivel universitar, în Germania funcționează un Departament de teologie ortodoxă în cadrul Universității din München, înființat ca și catedră în 1984 și extins în 1995, cu posibilitatea obținerii unei diplome de licență, a unui titlu de doctorat sau a unui certificat de Studiu Ortodox ca disciplină secundară pentru studenții cu dublă specializare. Departamentul are patru catedre (biblică, istorică, sistematică și practică). Printre profesorii români la acest institut se numără părintele Mircea Basarab (biblice; actualmente pensionar), părintele Vasile Leb (istorice), iar din 2018 și părintele Daniel Benga, pe postul de liturgică, patrologie și istoria Bisericii Vechi.

De asemenea, există o catedră de teologie ortodoxă în cadrul Centrului pentru Studii Religioase al Universității din Münster. Mai amintim: catedra de creștinism ortodox din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din Erfurt, catedra de Istoria și Teologia Răsăritului Creștin din cadrul Facultății de Teologie Evanghelică, Universitatea din Erlangen și alte departamente cu cercetări conexe Ortodoxiei la Universitățile din Göttingen, Kiel și din alte centre universitare.

Mânăstiri ortodoxe în Germania. În Germania există și câteva mânăstiri ortodoxe:

Sub jurisdicție rusească: München, Buchendorf (Bavaria) și Götschendorf (Brandenburg).
Sub jurisdicție sârbească: Geilnau și Unteruffshausen (Hessen).
Sub jurisdicție românească: Nürnberg și München.
Sub jurisdicție bulgară: Buchhagen (Niedersachsen).

Relațiile inter-ortodoxe.

De la înființarea sa, în 2010, Conferința episcopilor ortodocși din Germania (OBKD) are întâlniri regulate, de două ori pe an, în vederea intensificării lucrării comune. Întâlnirile au loc prin rotație la centrele eparhiilor și sunt urmate de o Liturghie duminicală slujită de toți episcopii prezenți. La sfârșitul ședințelor de lucru, are loc, de obicei, o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericilor locale majoritare și ai autorităților locale. Pe lângă scrisorile pastorale adresate parohiilor, la începutul Postului Mare, OBKD emite comunicate de interes comun, cu privire la: educația religioasă, teme de interes contemporan (de pildă, Scrisoarea episcopilor Bisericii Ortodoxe din Germania către tineri, despre iubire, sexualitate și căsătorie; rugăciunea în perspectivă ecumenică; problema înmormântărilor versus incinerare; a transplantului de organe), propune texte liturgice comune, stabilește un plan comun de transmisie TV a slujbelor ortodoxe. Recent, postul de televiziune ZDF a transmis în direct Sf. Liturghie de la parohia românească din Berlin (5 mai, 2019).

Relațiile ecumenice.

La nivel central, multe dintre Eparhiile ortodoxe sunt membre ale Comunității de lucru a Bisericilor din Germania (AcK). Pe plan local, există o strânsă colaborare între parohiile ortodoxe și parohiile celorlalte confesiuni creștine.

Din 2019, președintele la nivel federal al AcK este un ortodox, preotul Constantin Miron, cu origini române, aflat în jurisdicția Mitropoliei grecești.

Din 2010, există și o Comisie comună a Conferinței episcopilor catolici germani și a Conferinței episcopilor ortodocși din Germania, care se reunește regulat de două ori pe an. Printre temele discutate enumărăm: instituția preoției, căsătoriile mixte, înțelegerea Anului bisericesc, a Duminicii, a Paștilor și a Crăciunului, a cinstirii Maicii Domnului. Rezultatele dezbaterilor sunt publicate.

Există relații și cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD) pe teme teologice și de cooperare în domeniul diaconiei. De curând, a fost publicat un document comun intitulat: „Atitudinea creștină în fața morții”. Biserica Ortodoxă Română întreține relații de dialog teologic cu Biserica Evanghelică din Germania încă din 1979, întâlnirile având loc o dată la doi ani, alternativ în Germania și în România.

Ecumenismul local este înainte de toate unul practic și privește înțelegerea pe care ortodocșii din toate jurisdicțiile o găsesc la Bisericile istorice din Germania: catolică și evanghelică. Majoritatea covârșitoare a parohiilor ortodoxe se bucură de spații de slujire oferite de aceste Biserici, fără de care misiunea ortodoxă ar fi imposibilă. Aceasta creează un climat de înțelegere și de iubire frățească, baza oricărui dialog.

3. Provocările viitorului.

Ghetoizare versus pierderea identității. Dacă la venirea lor în Germania, emigranții ortodocși credeau, în general, că se vor întoarce curând în țara de origină, istoria a dovedit totuși că majoritatea lor covârșitoare s-a stabilit aici definitiv. Excepții fac grecii și sârbii care, după pensionare, se întorc, în general, acasă. Biserica, prin cultul și tradițiile ei, este instituția care păstrează, în primul rând, identitatea de credință, de limbă și de cultură a fiecărui grup etnic – indiferent de confesiune sau religie – care trăiește diseminat împreună cu localnicii de alte neamuri și credințe. Integrarea în noile societăți este firească și necesară pentru împreuna viețuire și reușita profesională. Totuși pericolul pierderii identității proprii, ca și pericolul ghetoizării etnice și confesionale sunt foarte mari. Acesta din urmă are loc când diferitele minorități etnice și confesionale folosesc în cult, exclusiv limba țării de unde provin. Consecințele sunt deosebit de grave pentru însăși existența lor viitoare. Credința și tradițiile specifice nu pot fi transmise copiilor decât în limba pe care ei o înțeleg cel mai bine, aceea a țării în care trăiesc. Cei mai mulți copii nu înțeleg limba părinților lor, cu atât mai puțin limbajul bisericesc și se depărtează de Biserică. Cu privire la Diaspora ortodoxă, istoria ei de peste 200 de ani demonstrează faptul că parohiile care s-au obstinat în folosirea exclusivă în cult a limbilor de origine și nu s-au îngrijit îndeaproape de educația religioasă a copiilor au descrescut până la dispariția lor.

Ortodoxie și secularizare. Pe de altă parte, secularizarea exercită o presiune extremă asupra creștinilor, indiferent de apartenența lor confesională. Toate confesiunile creștine recunosc că procentul celor care frecventează regulat slujbele bisericești este extrem de mic. Ortodocșii nu fac excepție. Dimpotrivă situația lor specifică de Diasporă (împrăștiere) și munca, adeseori, istovitoare, fac ca cei mai mulți să nu aibă decât un contact sporadic cu Biserica. În aceste condiții, pastorația trebuie să fie mai degrabă personală, decât colectivă, în sensul că preotul este dator să-și caute păstoriții acolo unde ei trăiesc și muncesc.

De curând, într-un raport făcut în fața sinodului, episcopul evanghelic al landului Württemberg, Dr. Frank July, a criticat tendința societății moderne de a împinge practicarea religiei în sfera privată, ceea ce este greșit, întrucât „religia este personală, dar nu privată”, spunea episcopul.

Desigur fărâmițarea creștinilor în confesiuni și denominațiuni este cea mai mare contra mărturie adusă credinței creștine și o sminteală pentru omul contemporan care nu are nici o înrădăcinare religioasă. Noi nu putem supraviețui decât prin mărturia noastră comună, în diversitatea reconciliată a tradițiilor proprii fiecăruia.

Mitropolitul Serafim

București, 7 iunie 2019