Cuvânt înainte către părinți (Nürnberg, 23.02.2022)

Prefață la albumul (coord. Patricia Moga) – „Biserica din sufletul meu”, Editura Curtea Veche, București, 2022.

 Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19, 14).

 Dragi părinți, 

Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru această carte minunată realizată de D-na Preoteasă Patricia Moga de la parohia „Sf. Antonie cel Mare” și „Sf. Ierarh Andrei Șaguna” din Viena, cu concursul copiilor din aproape 60 de parohii ale Arhiepiscopiei noastre. Mărturiile acestor copii despre felul cum îl simt pe Dumnezeu și despre rolul Bisericii în viața lor sunt de-a dreptul uimitoare. Cu inima lor curată, copiii îl percep pe Dumnezeu și realitățile duhovnicești în mod instinctiv, natural, mai profund decât oamenii maturi, care sunt ispitiți să înțeleagă cu rațiunea tainele credinței. Totuși realitățile mistice sunt mai presus de rațiune (nu împotriva rațiunii) și se înțeleg mai mult cu inima decât cu mintea.

  „Dumnezeu este iubire” și „a vărsat iubirea Sa în inimile noastre, prin Duhul Sfânt dăruit nouă”, ne spune Sfânta Scriptură  (1 Ioan 4, 16 și Romani 5,5). Inima este deci sălașul lui Dumnezeu, pentru că în inimă se concentrează ca într-un focar întreaga noastră ființă, cu toate puterile (energiile) ei sufletești și fizice. Mintea însăși este o putere sau o energie a inimii. Dacă mintea nu rămâne în strânsă legătură cu inima sau uită de inimă și se răspândește numai de lucrurile exterioare, trăim o stare de schizofrenie sau de divorț între minte și inimă. Copiii nu cunosc această schizofrenie și îl simt pe Dumnezeu spontan, în mod firesc, chiar dacă și ei au o curiozitate foarte mare și pun o mulțime de întrebări. Tocmai de aceea copiii, au nevoie de educație religioasă pentru a deveni, încetul cu încetul, conștienți de credința lor și a face față presiunilor mediului înconjurător care-i îndepărtează de Dumnezeu. 

De aceea, dragi părinți, vorbiți-le mereu copiilor despre Dumnezeu! Rugați-vă împreună cu ei! Aduceți-i la biserică! Împărtășiți-i cu Sfintele Taine! Încurajați-i să participe la orele de cateheză și la alte activități desfășurate în parohie! Numai astfel copiii se vor atașa de Biserică, o vor îndrăgi, vor deveni tot mai apropiați de părinți și mai dorinici de descoperirea tainelor acestei lumi. 

Chiar dacă la vremea adolescenței, mulți copii trec prin diferite crize, care-i pot îndepărta de Dumnezeu și de Biserică, totuși prin rugăciunea stăruitoare a părinților, după o vreme, mai lungă sau mai scurtă, se vor întoarce pentru că sămânța credinței semănată în ei de mici va rodi din nou. Dar dacă nu au nimic semănat în ei, numai o minune dumnezeiască îi mai poate întoarce pe calea cea bună. 

Calde mulțumiri aducem Doamnei Preotese Patricia, inițiatoarea acestei cărți, precum și părinților și copiilor care și-au dat concursul la alcătuirea ei, pe care o recomandăm cu toată căldura tuturor parohiilor noastre.

 Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu toți cititorii aceste cărți! 

+Mitropolitul Serafim