• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

 Mă bucur din toată inima de apariţia în pestigioasa editură „Deisis” a acestui Florilegiu din cuvintele de învăţătură ale Părintelui Miron Mihăilescu, unul din puţinii mari duhovnici ai României de astăzi, trecut de curând la Domnul (17 sept. 1998).

Dumnezeu m-a învrednicit să-l cunosc pe Părintele Miron şi chiar să-i destăinui sufletul în Taina Spovedaniei încă de pe vremea când studiam Teologia la Sibiu, cu treizeci şi mai bine de ani în urmă. De la prima întâlnire cu Sfinţia Sa m-a pătruns relaţia caldă şi foarte personală pe care a ştiut să o creeze între duhovnic şi penitent. De la această spovedanie nu mai reţin decât că am plecat foarte uşurat şi, deasemenea, îndemnul Părintelui, la despărţire: „La mine să vi, dragă, oridecâte ori ca la o fereastră deschisă”. La duhovnic mergem, într-adevăr, pentru ca să respirăm, ca la o fereastră deschisă spre Cer, aerul Duhului curăţitor şi dătător de viaţă. Aşa a fost Părintele Miron, din prima zi a preoţiei sale: o fereastră mereu deschisă prin care Duhul Sfânt s-a reversat în inimile celor care l-au căutat cu interes şi au acceptat să devină împreună lucrători cu Dumnezeu la propria lor înnoire.

Pe părintele Ghelasie Gheorghe de la Mânăstirea Frăsinei l-am cunoscut pe la sfârşitul anilor `70, când împreună participam anual la cursurile de ghizi de la Techirghiol. De la început mi-a făcut o impresie bună. Era un om inteligent şi foarte ascet. Mulţi dintre cursanţi îl ascultau cu interes când vorbea despre „pâinea harică” şi hrana complet vegetariană. L-am întâlnit apoi, ocazional, la mânăstirea sa de metanie, Frăsinei. După „Revoluţie”, când a început să publice, am încercat să-i citesc cărţile, dar n-am reuşit să citesc nici una în întregime. Stilul şi limbajul său (aproape toate cuvintele scrise cu litere mari) mi s-a părut greoi şi deloc tradiţional. Dar în tot ceea ce am reuşit să citesc, n-am găsit nimic împotriva învăţăturii de credinţă a Bisericii. Ulterior am auzit că şi Părintele Dumitru Stăniloae s-ar fi exprimat în acelaşi sens despre scrisul Părintelui Ghelasie.

Caută în site

construimcatedrala.ro