• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Zeci de credincioși botoșăneni, alături de cadre medicale și de oficialități locale și județene au participat duminică, 18 septembrie, la sfințirea picturii și a lucrărilor interioare ale Bisericii ocrotită de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, aflată în incinta Spitalul de copii Botoşani. Slujba a fost săvârșită de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de IPS Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

După slujba de sfințire a picturii bisericii, ierarhii împreună cu un sobor de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în incinta spitalului.

La finalul slujbei, IPS Părinte Searfim a rostit un cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, explicând înțelesurile „urmării lui Hristos”:

„«Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». Cuvintele acestea sunt adresate tuturor oamenilor. E o chemare pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o adresează tuturor oamenilor, căci Dumnezeu nu impune nimănui nimic. Nu ne forțează Dumnezeu să credem în El, nu ne forțează să ne rugăm sau să postim sau să facem bine. Dumnezeu ne propune, ne cheamă să facem ceea ce El face, să fim și noi asemenea Lui. Dacă ne-a creat după Chipul și Asemănarea Sa, înseamnă că și noi, oamenii, trebuie să tindem să fim precum Dumnezeu. Mântuitorul, cât a trait pe pământ, și-a purtat Crucea pe care Dumnezeu-Tatăl i-a rânduit-o, adică aceea de a mântui neamul omenesc. De a scoate neamul omenesc din robia diavolului, din robia păcatului și din robia morții, mai cu seamă. Iar Mântuitorul a făcut ascultare de Tatăl Său cel ceresc și a zis: «Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi; Eu judec după cum aud». Adică, ceea ce îi spune Tatăl – ascultarea desăvârșită, absolută, pe care Mântuitorul Iisus Hristos, în smerenia Sa, în blândețea Sa, a urmat-o până la capătul vieții.”

 

Pentru efortul depus la înfrumusețarea bisericii, părintele paroh Marius Ceobanu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția „Crucea Moldavă pentru clerici”, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Preotul paroh Marius Ciobanu a subliniat faptul că, în ultimii zece ani, biserica a fost înfrumusețată cu lucrări importante, printre care se numără pictura interioară în tehnica frescă, catapeteasma, iconostasele celor doi sfinți ocrotitori, strane. „Toate aceste lucrări au implicat un efort deosebit, nu numai financiar, și au fost realizate cu ajutorul credincioșilor din parohia noastră și al altor binefăcători”, a mai adăugat părintele.

Biserica ocrotită de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul a fost construită în perioada 2009-2010 şi a fost târnosită în ziua de 14 noiembrie 2010 de către IPS Părinte Teofan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Articol și foto: Constantin Comici, doxologia.ro

 

Caută în site

construimcatedrala.ro