Tabăra de vară a parohiei din Nürnberg

Doina Filippi

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.“ (Ioan 15.12)

Cu acest cuvânt din Evanghelie, un grup de creștini (60 de persoane dintre care 30 de copii) din parohia Sf. Mucenic Dimitrie Nürnberg, s-a întâlnit la Rothmannsthal (lîngă Lichtenfels) la un sfârșit de săptămână (4-6 iulie), pentru a descoperi împreună cu ÎPS Mitropolit Serafim și părintele paroh Teofil Herineanu taina iubirii reciproce în familie şi în parohie.

Pregătirea bucatelor de pus pe mese, atelierul de ţesut covoare, atelierul de pictat icoane pe sticlă (condus de maica Marina), grătarul sau focul de tabără, jocurile cu cei mici sau fotbalul cu cei mari, atelierul de instrumente muzicale sau discuțiile tematice, au fost situaţii concrete de practicare a dragostei reciproce în diferitele ei forme și astfel ocazii de întâlnire cu Domnul Iisus în mijlocul nostru.

Un moment deosebit l-am trăit cu toții duminică, atunci când I.P.S. Serafim a pregătit Proscomidia în mijlocul nostru.  Explicațiile date și frumusețea rugăciunilor ne-au atins sufletele, simțindu-ne ca primii creștini ce se adunau în grupuri mici în jurul episcopului, pregătind Cina Domnului. Asfel am conștientizat și mai mult prezența Celui care a zis: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, o experiență duhovnicească deosebită, pe care vrem acum s-o împărtășim tuturor.
Tot cu această ocazie doi membri foarte activi ai parohiei noastre, Petre Anghel şi Mihai Kast, au fost hirotisiţi ca citeţ.
Mulțumim Domnului pentru darul pe care n-i l-a făcut și sperăm să facem această experiență duhovnicească și în anii următori, cât mai mulți.