Atelier de teatru pentru copii la Biserica Sf. Antonie din Viena

 

Începând cu luna octombrie, la Biserica Sf. Antonie din Viena se organizează un atelier de teatru pentru copiii parohiei. Atelierul este coordonat de preoteasa Patricia Moga, absolventă de actorie (București) și cu studii doctorale în teatrologie (Univ. München).

 

Atelierul se desfășoară în sala parohială, duminică, după Sf. Liturghie și după agapă pregătită împreună de copii și părinți. Programul cuprinde atât jocuri și exerciții de improvizație, de comunicare și de creativitate, cât și elemente de perfecționare a dicției în limba română. 

Primul modul al atelierului (octombrie-decembrie), la care participa 17-20 de copii cu vârste între 5 și 13 ani are în vedere pregătirea piesei de Crăciun „Irozii” sau „Vifleimul”, cunoscută atât din folclorul popular cât și din creațiile unor scriitori ca Mircea Vulcănescu.
Piesa de teatru creștin va fi prezentată pe o scenă de teatru din sectorul 15 al orașului Viena înainte de Crăciun.