Sf. Mc. Mauriţiu cinstit la Halle

 La sfârșitul celei de-a doua săptămâni a Postului Mare (3-4 martie), Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul și Sf. Mc. Mauriţiu” din Halle, landul Sachsen-Anhalt cu ocazia sărbătoririi celui de-al doilea hram al acesteia.

 În ajunul cinstirii Sf. Mc. Mauriţiu, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Vecerniei, alături de Pr. Protoiereu Ioan Forga, de la Parohia Ortodoxă Română ”Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Leipzig, Pr. Athanasie Ulea de la Parohia „Sfântul Vitus și Sfântul Ștefan cel Mare” din Chemnitz, Pr. Sebastian Schipor de la Parohia „Buna Vestire” din Dresden şi Pr. paroh Teodor Mustea.

În cuvântul de învățătură adresat comunității române din Halle, Preasfințitul Părinte Sofian a precizat, printre altele: ,,Postul este un instrument pe care îl folosim pentru a ne afla în comuniune cu Dumnezeu şi cu oamenii. (…) Mâncărurile de post sunt o hrană vegetală, care se constituie, se alcătuiesc prin prelucrarea luminii şi mai mult cu starea de comuniune, cuvântul lui Dumnezeu, cu harul care vine de la Dumnezeu spre noi. Trebuie sa avem echilibru şi sfatul duhovnicului atunci când postim, să ne cunoaştem limitele noastre şi să nu facem nimic peste acestea. (…) Postul este hrănirea ţinând seama de Dumnezeu, de voia lui Dumnezeu, care este de fapt binele omului. Lucru care se vede şi în Taina Spovedaniei. (…) În timpul postului, ne spovedim, căutăm să ne aranjam pe noi înşine şi să reevaluam ceea ce facem, să trăim altfelˮ. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei credincioşi să citească periodic, mai ales Sf. Scriptura, întrucât „frumuseţea autentică este cea a fiinţei umaneˮ.

În duminica a II-a din post, Preasfinţitul Părinte Sofian, împreună cu părintele paroh Teodor Mustea şi părintele Ilarion Gheorghiu, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul predicii rostite la finalul slujbei, Preasfinţia Sa a accentuat personalitatea Sf. Grigorie Palama, cinstit în această duminică, cunoaşterea lui Dumnezeu prin lucrarea rugăciunii şi printr-o viaţă trăită aşa cum El ne recomandă şi că „orice lucru îşi păstrează şi îşi primeşte valoare atunci când e raportat la Dumnezeu şi când este făcut în faţa lui Dumnezeu şi a veşnicieiˮ. Răspunsurile la cele două slujbe au fost date de către un grup de tineri teologi, absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Iaşi.

Frumusețea sărbătorii și bucuria comuniunii parohiei a fost întregită prin oficierea la sfârşitul celor două slujbe a agapelor creștine, la care au participat preoții invitați și un număr mare de credincioși.