PS Sofian Brașoveanul a sfințit centrul parohial din Chemnitz

În ajun de Buna Vestire, Preasfințitul Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a vizitat pentru prima dată pe credincioșii din Chemnitz în noua lor locație. După trei ani de la inființare, parohia ocrotită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Mucenic Vitus dispune deja de un spațiu propriu de rugăciune și un mic centru parohial.

Cu această ocazie, Episcopul Sofian a săvârșit Taina Sfântului Maslu împreună cu părintele paroh și Părintele Sebastian Schipor din Dresden, după care a binecuvântat lucrările de renovare care s-au efectuat la micul centru parohial de aici. Apoi el a conferențiat despre participarea la biserică, despre binecuvântarea unui locaș propriu de rugăciune, precum și despre ispitele care pot apărea. În primul rând, creștinul trebuie să se pregătească pentru participarea la liturghie, iar aceasta ar trebuie să fie ceva solemn, prin pregătire duhovnicească. De asemenea, participarea activă la Sfânta Liturghie presupune și împărtășirea cu Sfintele Taine. În acest sens, Preasfințitul a dat exemplul Părintelui Teofil Pîrîian care se împărtășea zilnic, deși săvârșea Sfânta Liturghie doar de patru ori pe săptămână. Un punct important a fost și acela al implicării active în viața parohiei. Plecând tot de la cuvântul Părintelui Teofil de la Sâmbăta, „la lucrul bun, puțini se adună, dar mult pot puținii buni împreună”, arhiereul a vorbit credincioșilor despre râvna necesară pentru lucrul lui Dumnezeu, râvnă care însă trebuie să fie susținută. De multe ori, credincioșii au mare râvnă la început, apoi, văzând că alții nu se implică, pierd și ei din elanul cel dintâi. Important este nu să ne molipsim de neimplicarea unora, ci să îi mobilizăm și pe alții pentru o mai mare participare la activitățile parohiei. La sfârșitul cuvântului a urmat o discuție deschisă împreună cu credincioșii, mai ales cu provore la problemele vieții de familie.

 Orașul Chemnitz reprezintă al treilea oraș ca importanță a landului Saxonia, fiind un important centru industrial. Aici își au reședința aproximativ 670 de români. Parohia deservește însă aproximativ o treime din landul Saxoniei, unde trăiesc cel puțin 2500 de români.

 Ierom. Athanasie Ulea