8 ani de existenţă a Parohiei Ortodoxe Române din Straubing

În ziua de 20 mai 2018, în duminica a şaptea dupa Paşti „a Sfinţilor Părinți de la Sinodul I Ecumenic”, credincioşii parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing şi părintele paroh Vasile Florin Reuţ au sărbătorit, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, hramul parohiei precum şi 8 ani de la înfiinţarea acesteia, în noul locaş de cult „Biserica Iezuiţilor” pe care parohia l-a primit în folosinţă la începutul acestui an.

Cu această ocazie au fost aduse spre închinare pentru prima dată în Parohia noastră, Moaştele Sfinţilor Ghelasie de la Râmeţ, Nifon Patriarhul Constantinopolului, Iosif cel Nou de la Partoş, Ioan Maximovici şi Filaret cel Milostiv, Moaştele Sfinţilor Mucenici de la Aiud şi alte Sfinte Odoare.
Tot cu prilejul Hramului Parohiei, a fost adusă spre închinare şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Bucurie Neașteptată” din Ucraina, care s-a aflat la Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing în perioada 18.05.2018 – 21.05.2018. Această icoană făcătoare de minuni din Ucraina este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.
Sfânta Liturghie a strâns laolaltă foarte mulţi credincioşi, unii dintre ei venind de la distanţe foarte mari, de la peste 100 km, foarte mulţi pelerini care s-au închinat Sfintelor Moaşte şi Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Printre invitaţii de seamă, ne-au onorat cu prezenţa doamna Maria Stelzl, viceprimarul oraşului Straubing, părintele Regionaldekan Monsignore Jakob Hofmann, părintele Stadtdekan Johannes Plank, precum şi alte oficialităţi.
ÎPS Serafim, şi-a exprimat recunoştiinţa mulţumind Bisericii Catolice şi Primăriei Oraşului Straubing pentru minunata biserică ce a fost pusă la dispoziţia Parohiei Ortodoxe Române “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing. Având în vedere că Biserica Catolică sărbătoreşte în această zi Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ierarhul a apreciat în mod deosebit efortul oficialităţilor menţionate, de a fi prezenţi şi părtaşi la hramul Parohiei.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Parinte Mitropolit Serafim a explicat în primul rând bucuria de a cinsti în această zi pe Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Maica sa Elena, Hramul acestei Parohii înfiinţată cu 8 ani în urmă de către Părintele Vasile Florin Reuţ. De asemenea, Înalt Prea Sfinţia Sa s-a bucurat să-i întâlnească şi pe părinţii părintelui Reuţ, oameni evlavioşi şi credincioşi din Suceava, Bucovina, pe care îi cunoaşte de multă vreme. În acest sens, ierarhul i-a îndemnat pe toţi părinţii să fie oameni credincioşi şi evlavioşi, pentru a avea cu toţii copii buni, credincioşi şi sănătoşi.
ÎPS Sa a apreciat efortul Părintelui Reuţ de a veni de la Regensburg de fiecare dată când este nevoie, atât în Straubing, cât şi oriunde este solicitat. Dincolo de clădirea efectivă, trebuie spus că munca unui preot în străinătate nu se oprește doar la a săvârși slujbele religioase. Ca în orice comunitate, preotul își caută creștinii după cum şi creştinii îl caută pe preot, aceștia solicitându-l pentru diverse alte servicii și rugăciuni atât la biserică, precum şi la locuințele personale. Așa că părintele Reuţ nu are un program, ci o muncă de apostolat. Nici nu e de mirare faptul că atunci când ești aproape mereu de cei pe care îi păstorești, la fel și aceștia răspund prezent când e vorba de venit la biserică, chiar dacă trebuie să străbată un drum de peste 100 de kilometri. Dar mulțumirea faptului că ești aproape de cei de un neam cu tine depășește obstacolul distanței.
Ierarhul a explicat apoi în detaliu viaţa şi lucrarea deosebit de importantă pentru creştini şi Sfânta Biserică a Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa Elena. Apoi a explicat şi evanghelia zilei, sintetizând învăţătura Mântuitorului pe care a lăsat-o ucenicilor Săi: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii, precum eu v-am iubit pe voi. Întru aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii…”. Mitropolitul a pus un accent deosebit şi pe familie şi întemeierea ei, arătând că dragostea dintre soţi ar trebui să fie deplină, ca cei doi, soţul şi soţia, să fie una, un singur trup întru Hristos. De asemenea această dragoste trebuie răspândită şi la cei din jurul nostru, omul renunţând la sine de dragul celuilalt, la fel cum a făcut şi Mântuitorul Iisus Hristos, arătând lumii dragostea Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotesit întru citeţ domnul Horaţiu Dan Schrömer, pe seama Parohiei Ortodoxe Române din Straubing, iar răspunsurile la Strană au fost date de către Corul Teologilor din Baia Mare, care au încântat atmosfera prin cântările lor, atât în timpul Sfintei Liturghii, cât şi la Agapa frăţească ce a urmat.
Părintele Paroh Vasile Florin Reuţ a mulţumit tuturor celor prezenţi „frati şi surori întru Domnul”, aşa cum îi place părintelui să-i numească, atât pentru prezenţa la slujbă, cât şi pentru jertfelnicia lor. Bucuria duhovnicească a fost întregită prin sărbătorirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi prin binecuvântarea pe care a primit-o parohia prin prezenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale, amintind cu drag de cei 22 de ani de când s-au cunoscut.
La sfârşitul Slujbei, Ierarhul a vorbit despre cei 500 de copii cu probleme financiare precare din Moldova, cărora Mitropolia noastră le oferă lunar un ajutor financiar, apoi i-a îndemnat pe credincioși să se implice și să ajute acest proiect. La îndemnul Înalt Prea Sfinţiei Sale, s-a facut o colectă pentru aceşti copii săraci din Moldova.
Ca urmare a primirii deosebit de călduroase de care au avut parte din partea Parohiei ortodoxe române din Straubing, pelerinii care au venit cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sub îndrumarea Părintelui Antonie Kumpătă de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Ucraina, au donat pentru proiectul Înalt Prea Sfinţiei Sale, toţi banii pe care i-au strâns în pelerinajul lor în Germania, respectiv suma de 2000,00 de Euro.

Sărbătoarea parohiei româneşti din Straubing s-a încheiat cu o Agapă frăţească la care au participat toţi credincioşii. Sfânta Liturghie precum şi Agapa creştină, frăţească, sunt acel liant de care are nevoie fiecare dintre cei care au ales să trăiască și să muncească departe de țară, dar care în fibra lor rămân tot creștini, tot români. La masă, oamenii leagă prietenii, se leagă proiecte comune, iar printre acestea sunt și cele ce vizează comunitatea românească din această parte a Germaniei. Iar planurile cultural – religioase fiind destul de îndrăznețe și pentru a fi puse în aplicare este nevoie de implicarea fiecăruia.

Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi implicat la buna desfăşurare a acestei sărbători precum şi la pregătirea Agapei ce a urmat, precum şi celor care aţi venit chiar de la distanţe foarte mari pentru a fi prezenţi la acest frumos eveniment. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească însutit osteneala dumneavoastră si să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Părintele Vasile Florin Reuţ

 Articol şi fotografii preluate de pe pagina de internet a Parohiei Ortodoxe Române din Straubing, unde poate fi găsită şi galeria completă de imagini