Cu tinerii la drum – pe urmele Bizanţului

Sâmbătă, 26 mai, grupul tinerilor de la Parohia Sf. Antonie din Viena împreună cu membrii Consiliului și ai Comitetului Parohial (în jur de 40 de credincioși) au făcut o excursie, împreună cu pr. Ioan Moga, la expoziția „Byzanz und der Westen” de la castelul Schallaburg, la 100 km de Viena. Expoziția prezintă exponate de la diferite muzee din întreaga Europă și oferă o istorie vie a Imperiului Bizantin și a relațiilor acestuia cu Occidentul. Printre exponante se regăsesc icoane de o rară frumusețe, racle de Sf. Moaște, manuscrise, precum și alte obiecte religioase din epoca bizantină. Participanții au avut parte de 2 ore de istorie relatată în cadrul unui tur ghidat.

 După vizitarea expoziției, excursioniștii au poposit la iarbă verde și au schimbat impresii privind expoziția. La finalul zilei, ei au vizitat Parohia Sf. Martiri Brâncoveni de la St. Pölten, unde pr. Ioan Moga și pr. Cătălin Soare au săvârșit Vecernia Rusaliilor.


Sursa: www.sfantonie.at