Mitropolitul Serafim la Congresul Internațional al Fundației „Renovabis”

La invitația fundației „Renovabis”, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a participat, în calitate de delegat al Patriarhiei Române, la al 22-lea Congres Internațional al acestei organizații care desfășoară numeroase programe sociale, educaționale, culturale, filantropice și de patrimoniu în Europa Centrală și Răsăriteană.

 Fundația Renovabis este organizația fondată de o conferință a episcopilor romano-catolici din Germania în anul 1993, având o activitate deosebită în țările din estul Europei. Pe lângă numeroasele programe filantropice, fundația susține anual și numeroase burse de studii pentru studenți și doctoranzi. 

Ediția de anul acesta, desfășurată în 25-28 septembrie la Berlin, a avut tema Amintire și Reînnoire, Căi Către Reconsiliere în Europa, iar la ea au participat peste 280 de invitați din 15 țări europene și SUA. Din partea Patriarhiei Române au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu pr. Ciprian Ion Ioniță, președintele Federației Filantropia și pr. Cristian Pavel, președinte pe filiala Timișoara.

Scopul întrunirii a fost reprezentarea tuturor celor implicați în procesul de rememorare a trecutului precum și o mai bună înțelegere a frământărilor contemporane.

Atelierele organizate pe durata congresului au propus teme precum:

  • Auschwitz, Maly Trostenez, Cottbus – locuri ale violenței, ale amintirii și reconcilierii;
  • Dialog și înțelegere – oportunități și limite ale societății civile și a Bisericii;
  • Amintiri și Politică;
  • Europa la limită – Europa în curs de dezvoltare.

sursa: www.basilica.ro