• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost prilej de bucurie pentru parohia românească din Kempten, ocrotită de sfântul moldovean. Anul acesta momentul de bucurie prilejuit de vizita Preasfințitului Părinte Episcop Sofian și a numeroși preoți de la parohiile învecinate a fost și mai mare, fiindcă s-au împlinit cinci ani de slujire în orașul alpin. Și tocmai pentru a fi de față mai mulți oaspeți, hramul s-a sărbătorit o zi mai devreme, sâmbătă, 1 iunie.

Credincioșii ortodocși români din Kempten împreună cu preotul paroh, părintele Cristian Căjvăneanu, s-au bucurat să primească vizita arhierească a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, cu ocazia sărbătoririi patronului lor spiritual, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Alături de părintele paroh au fost și: PC Pr. Dr. Alexandru Nan, protopop al Bavariei, P. Cuv. Protos. Ghelasie Păcurar (Parohia Würzburg), PC Pr. Sebastian Suciu (Ulm) însoțit de părintele pensionar Dumitru Pătrunjel (Târnăveni, jud. Mureș) PC Pr. Ciprian Suciu (Augsburg), PC Pr. Dr. Alexandru Ștefan Roșu (Ravensburg), PC Pr. Cătălin Pintilie (Donauwörth), PC Pr. Andrei Bordeianu (Feldkirch), precum și PC Pr. Thomas Diez preotul parohiei ruse din Memmingen, dar și gazdele, slujitorii romano-catolici, care oferă spațiul pentru slujire.

În predica sa, PS Sofian a vorbit despre virtuțile și viața curată a Sfântului Ioan de la Suceava, care a pătimit pentru Hristos nevoind să-și lepede credința, acum mai bine de cinci sute de ani. Ierarhul a lăudat activitatea frumoasă din parohie și a apreciat jertfelnicia preotului paroh, care de cinci ani slujește cu multă dragoste întru bunăstarea duhovnicească a românilor din acest colț al Bavariei.

Credincioșii se bucură și de faptul că în biserica lor se păstrează și o părticică din moaștele Sfântului Ioan cel Nou, dăruite de IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților.

Sfânta Liturghie arhierească s-a încheiat cu o frumoasă agapă, la care au participat, alături de parohieni, oaspeții din alte comunități românești. Nu a lipsit frumosul moment artistic pregătit de copiii parohiei.

 

   

 

 

 

construimcatedrala.ro