Conferințe dedicate Duhovnicilor Români, în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli

La invitația slujitorilor altarelor, în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, istoricul gălățean George Enache a susținut la Dresden, Ulm și Amberg trei de conferințe dedicate părinților Ioan Iovan și Daniil Sandu Tudor, duhovnici români din secolul XX, care au propovăduit poporului credința în Dumnezeu.

 Prof. Dr. George Enache s-a mai aflat în diferite parohii românești din Germania în mai 2017, când a susținut o serie de conferințe dedicate Anului Omagial al Mărturisitorilor din timpul prigoanei comuniste, iar apoi în martie-aprilie, respectiv noiembrie-decembrie 2018, când tema prelegerilor a fost asociată cu sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

Programul de conferințe din această vară se înscrie în seria de evenimente culturale dedicate Anului omagial al Satului Românesc. În prima prelegere, susținută de Duminica Tuturor Sfinților în parohia „Buna Vestire” din Dresden, prof. Enache a prezentat chipurile duhovnicești ale părinților Ioan Iovan și Daniil Sandu Tudor, care la mijlocul secolului trecut au militat, fiecare în propria sa manieră, pentru ca poporul să nu-și piardă credința. Cei doi slujitori ai altarelor nu s-au sfiit să înfiereze propaganda ateistă a comuniștilor și au mărturisit credința „până la sânge”.

A doua conferință a avut loc la Ulm, în parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, chiar cu ocazia hramului, la invitația părintelui paroh Sebastian Suciu, un ucenic al vrednicului de pomenire arhim. Ioan Iovan. Prelegerea a fost continuată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, ocazie cu care credincioșii care au pus întrebări au fost răsplătiți cu volumele „Biserica în comunism. Modele și mărturii”, respectiv „Conștiința creștină în modernitate. Chipuri și fapte”, semnate de George Enache și conținând eseuri dedicate personalităților creștine românești de la începutul perioadei moderne și până astăzi.

Ultima prelegere a avut loc de Duminica Sfinților Români, 30 iunie, în parohia „Sf. Treime” din orășelul bavarez Amberg. Aici conferențiarul a accentuat ideea puterii exemplului personal și a sfințeniei care nu este niciodată ruptă de Dumnezeu, dar nici de trăirea cotidiană. Sfinții sunt oameni trăind printre oameni, care însă aleg să se raporteze la Dumnezeu ca la singura realitate, mereu prezentă în viața lor.

Prof. Dr. George Enache predă la Facultatea de Istorie, Teologie și Filosofie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Printre lucrările publicate se numără: Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România, Patriarhul Justinian și Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Monahismul românesc și puterea comunistă în România anilor ’50, Despre curajul de a rosti: Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei (toate în colaborare cu Adrian Petcu), precum și edițiile critice, recent publicate, dedicate istoriei Basarabiei interbelice: Constantin N. Tomescu – Jurnal din viața mea (în colaborare cu Silvia Corlățeanu-Granciuc) și Mărturisiri înaintea marii încercări. Conferințele preoțești din Episcopia Cetății Albe-Ismail (iulie 1944). La acestea se adaugă cele două monografii lansate cu ocazia acestor conferințe, Părintele Ioan Iovan în oglinzi paralele (în colaborare cu Marius Vasileanu și Ioan Marian Croitoru), respectiv Sandu Tudor (parintele Daniil). Ideologiile extremiste și poliția politică.