• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Sâmbătă, 26 octombrie, ÎPS Serafim împreună cu slujitorii Catedralei Mitropolitane și de la parohiile din împrejurimi au sărbătorit pe ocrotitorul românilor ortodocşi din Nürnberg - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În cadrul slujbei arhiereşti au avut loc şi două hirotonii pentru parohii în formare în zona metropolitană franconă.

Dimineața, după citirea Acatistului, Mitropolitul Serafim a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Teofil Herineanu şi un sobor de preoţi şi diaconi de la Centrul Eparhial și de la parohiile Chemnitz, Erlangen, Amberg, Donauwörth, Schwabach și Fürstenfeldbrück, fiind prezenți numeroși români ortodocși din capitala Franconiei, dar și oaspeți din România.

În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Alexandru Lăbonț, pentru viitoarea parohie din districtul Weissenburg-Gunzenhausen, care va avea hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, respectiv cea întru diacon, a teologului arădean Flavius-Cristian Stai, pe seama Catedralei Mitropolitane.

În predica sa, ÎPS Serafim a vorbit despre însemnătatea trăirii întregii vieți ca o mărturisire a Mântuitorului Hristos. Martiriul sângelui, prin care Sfântul Dimitrie și-a dedicat viața Domnului, a fost urmat de creștini, în diferite forme de-a lungul vremii, așa încât până astăzi se poate înțelege că tot la fel, viața petrecută în toată vremea după învățăturile Evangheliei, este tot un martiriu.

Sărbătoarea a continuat cu agapa organizată de membrii parohiei în sala multifuncțională ale Centrului eparhial.

Sfântul Dimitrie este ocrotitorul românilor din Nürnberg de mai bine de patruzeci de ani, iar Parohia din Nürnberg -înfiinţată în 1976- este una dintre cele mai vechi comunităţi româneşti din Germania.

Foto: Ioan Fer

construimcatedrala.ro