Procesiune în Schwabach, de Duminica Ortodoxiei

Duminică, 8 martie 2020, prima duminică din Postul Mare, cunoscută și ca Duminica Ortodoxiei a fost marcată în mod special în Schwabach printr-o procesiune de-a lungul străzilor din centrul istoric, organizată de Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ier. Calinic de la Cernica”, din orașul franconian.

 

În încercarea de a cultiva identitatea noastră spirituală și de a prezenta frumusețea icoanelor ortodoxe, părintele Marius Tăut de la Parohia „Sf. Calinic de la Cernica” din Schwabach, a inițiat încă de anul trecut organizarea unei procesiuni pe străzile din centrul istoric al orașului Schwabach, inițiativă primită cu bucurie și aprobată de autoritățile orașului.

Anul acesta, credincioșilor din Schwabach li s-au alăturat și un grup de credincioși de la Erlangen însoțiți de pr. Chiril Socaciu.

Participanții s-au întâlnit la ora 15.30 și au traversat centrul orașului purtând icoane în mâini și cântând Troparul Ortodoxiei. În fața bisericii Sf. Ioan Botezătorul grupul de credincioși s-a oprit și s-au rugat, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru darurile primite și cerându-i ajutorul de a fi vrednici chemării Domnului Iisus Hristos: „Vino după Mine” așa cum se menționează în textul Evangheliei care s-a citit la Sf. Liturghie.

Efortul pelerinilor a fost răsplătit de trecătorii aflați în zonă, care s-au oprit și au privit cu respect și admirație procesiunea grupului de credincioși români.