Mitropolitul Serafim împlinește 74 de ani

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim s-a născut la 4 septembrie 1948 în Boholţ, lângă Făgăraş, jud. Braşov. După absolvirea Institutului Teologic Universitar din Sibiu în anul 1974, a urmat cursurile doctorale la Institutul „St. Serge” din Paris, unde a a obţinut în 1985 titlul de doctor în teologie  cu teza: „Le renouveau hesychaste dans les pays roumains”, ulterior publicată în românește cu titlul „Isihasmul. Tradiție și cultură românească” (1994).

Hirotonit preot în 1974, a predat ca lector la Institutul Teologic „St. Serge” din Paris (1986-1989), apoi a activat ca duhovnic şi asistent la Institutul Teologic din Sibiu (1989-1990). La 11 martie 1990 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de „Făgărăşanul”, iar la 16 oct. 1993 a fost ales mitropolit pentru românii ortodocşi din Germania şi Europa Centrală de către Adunarea eparhială întrunită la Aachen (Germania), fiind instalat la München la 5 iunie 1994.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a participat la numeroase conferințe și congrese teologice naționale și internaționale fiind cunoscut pentru activitatea sa atât în țară, cât și în viața bisericească din Europa Occidentală. A publicat numeroase articole în diferite reviste şi ziare, precum şi interviuri, prefeţe de cărţi şi recenzii în limba română şi în alte limbi.

Cu ocazia împlinirii a 74 de ani, clericii și credincioșii din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, alături de maicile și ostenitorii de la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, îi urează păstorului lor duhovnicesc sănătate, pace și bucurie duhovnicească.

Întru mulți ani, Stăpâne!