Slujire arhierească în orașul lui Mozart

Duminică 7. Noiembrie 2021, Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”din Salzburg, Austria a sărbătorit hramul bisericii. Cu acest prilej Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a efectuat o vizită pastorală în  Comunitatea românească din Salzburg și a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, alături de preotul paroh, în prezența multor oaspeți și reprezentanți ai comunității locale.

Sâmbătă 6. noiembrie, ierarhul a a sosit la Salzburg și a făcut rugăciunea de seară în frumoasa biserica de lemn, împreună cu un grup de credincioși, iar agapa de seară a fost pregătită de familia Maria și Ion Cozma,  împreună cu fiii Markus-Andreas și Denis-Patrik.  A participat apoi, în oficiul parohial, împreună cu preotul paroh și Părintele Diac. Dumitru Dura – online pe platforma Zoom- la conferința anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români  din Germania (ATORG), binecuvântând lucrările acestei întâlniri și a apreciat cuvântul rostit de invitatul special, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. A doua zi Părintele Mitropolit Serafim a fost primit tradițional în curtea bisericii și a oficiat sub cerul liber Sfânta Liturghie arhierească, în sobor cu Preotul Paroh dr. Dumitru Viezuianu, Părintele Constantin Bartok (Parohia Traunreut) și Părintele Diac. Dumitru Dura, cu ministranții elevi Alexandru Borza și Christian Damian. 

În cuvântul rostit, Ierarhul a mulțumit oaspeților ecumenici pentru participare, a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunată și frumoasă zi petrecută la Salzburg, prin slujirea Sfintei și dumnezeieștii Liturghii în această catedrala a cerului. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru soarele care ne zâmbește, Dumnezeu Însuși ne zâmbește tuturor din ceruri și Își exprimă iubirea Sa pentru fiecare dintre noi și pentru toți laolaltă. Mulțumim lui Dumnezeu că sărbătorim astăzi hramul acestei parohii din Salzburg în fruntea căreia se află, de peste treizeci de ani, Părintele Dumitru Viezuianu. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această minunată biserică, pe care El ne-a ajutat s-o ridicăm aici, deschizând inima fraților noștri Părinți ai Mănăstirii istorice „Sf. Petru”, Părinți care cu generozitate și iubire creștină ne-au pus la dispoziție acest teren. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei care s-au implicat în construcția locașului de cult și pentru toți care veniți aici duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, să va rugați lui Dumnezeu“. A apreciat mult faptul că românii ortodocși au adus aici cea mai frumoasă avere, credința în Dumnezeu, trăită așa cum au trăit-o moșii și strămoșii noștri și pe care o transmitem copiilor noștri. A explicat Evanghelia zilei (Învierea fiicei lui Iair) prin care Mântuitorul Și- a arătat puterea Să dumnezeiască, Stăpânal vieții și al morții. În încheierea cuvântului, Ierarhul a rostit rugăciune pentru toți și a sfătuit părintește pe credincioși să facă voia lui Dumnezeu și a binecuvântat comunitatea, dorindu-le tuturor sănătate, pace, credință și mântuire. A mulțumit Părintelui Dumitru Viezuianu și familiei. Eleva Alexandra Toader, îmbrăcată într-un frumos costum popular, a interpretat priceasna „Mergeai cu Crucea-n spate“, însoțită de copiii Davide și Maya Doros, Ioana Luchiti, în port popular, acompaniată pe fundal cu sunet de toacă de elevul lustin Toader.

La sărbătoare a participat și P.S. Andrej Cilerdzic, Episcopul sârb al Austriei și Elveției, împreună cu Preoții Dragan Eric și Zoran Vrbaski. Ierarhul sârb  a transmis un mesaj frățesc de felicitare și binecuvântare din partea Bisericii Ortodoxe Sirbe, exprimând respectul și admirația față de  Comunitatea ortodoxă românească locală numeroasă, integrarea exempară a Ortodoxiei în Europa, prin Ierarhii și preoții ortodocși români și buna conlucrare a Parohiilor Ortodoxe în Salzburg. 

Preotul Paroh a salutat oaspeții ecumenici și le-a mulțumit pentru participare: Părintelui Stareț Em. Edmund Wagenhofer (Mănăstirea „Sf. Petru”), Prelatului Johann Reißmeier (Bischofsvikar, Arhiepiscopia Romano-Catolică) – reprezantantul oficial al Arhiepiscopului Salzburgului Dr. Franz Lackner,  Mag. Martin Eisenbraun, Vicarul Bisericii Vechi-Catolice,  Mag. Michael Neureiter (Land Salzburg),  Doamnei dr. Beatrix Holzer, Dlui Prof. Robert Luckmann, Dlui Prof. Josef Standl din partea organizației ecumenice „Pro Oriente” Dnei dr. Liana Standl, Dlui Peter Freina și meșterului Fredinand Lienbacher (constructorul bisericii de lemn). Au fost transmise și mesajele adresate comunității de către Episcopul Vicar Dr. Hansjorg Hofer, Prof. Univ. Dr. Dietmar Winkler (secția „Pro Oriente” Salzburg), Maica Stareță Veronika Kronlechner, Maica Stareță Em. Perpetua Hilgenberg, de la Mănăstirea Benedictină Nonnberg,  Dr. Josef Schöchl, reprezentant al Parlamentului Landului Salzburg, Matthias Hohla, responsabil cu relațiile interconfesionale. Oaspeții  ecumenici au subliniat în alocuțiuni bucuria participării la slujba, a  revederii cu Mitropolitul Serafim, cu Comunitatea românească, angajamentul ecumenic al Parohiei prin preotul paroh.

Din partea Comunității a luat cuvântul Dna. Înv. Flora Ennsberger, care a spus adresându-se Ierarhului: „Ne bucurăm că și anul acesta ați  venit în mijlocul nostru și Vă întâmpinăm respectuos cu urarea de bun venit! Trecem printr-o perioada grea a vieții noastre, în care suferința a pus stăpânire pe inimile și sufletele noastre. Am pierdut mulți preiteni dragi, bunici, părinți, frați și chiar copii și tineri, numindu-i aici pe dragii noștri Maximilian Pop și Cristinel Codrescu. Prezența Dumneavoastră aici înseamnă pentru noi mângâierea Părintelui sufletesc care ne poartă în rugăciune. Mulți dintre noi n-am putut în această perioada de pandemie să ne revedem locurile natale, să aprindem lumina la mormintele părinților. Dar bisericuța noastră de aici din Salzburg, slujbele și activitățile desfășurate aici, ne-au alinat dorul de casă, de locurile copilăriei și ne-a ținut aproape unii de alții, sprijinindu-ne, ajutându-ne, consolându-ne în momentele de cumpănă, de deznădejde și însingurare. Mulțumim Înaltpreasfinției Voastre și tuturor care au venit aici să ne bucurăm de această zi sfântă dăruită de  Maica Domnului în Grădina Sa”.

A luat  apoi cuvântul  Mag. Romina Viezuianu care a spus: „Mă bucur să  va revăd, într-un număr atât de mare și vreau să va împărtășesc sentimentul impresionant, al bucuriei de a trece granițele țării tale, pentru a merge de fapt… acasă?! Aici. „Acasă“, în colțul nostru de Rai unde învățăm să depășim momentele grele și să le înmulțim pe cele frumoase. „Acasă“ unde ne- am născut (unii dintre noi), unde am crescut, unde ne-am botezat, unde am învățat să fim Oameni. „Acasă“, unde familia noastră este cea mai numeroasă. Și ne așteaptă cu drag de fiecare dată. Uitați-va în jurul dumneavoastră. Toți suntem  membri ai aceleiași familii, iar părinții noștri întâmpină cu bucurie pe fiecare, atunci când intră pe poartă Bisericii. Nimeni nu pleacă fără o mângâiere, un zâmbet sau o vorba bună. Părinții noștri au grijă de noi să fim uniți, să ne ajutăm, să fim aproape la greu și fericiți la bine. Să împărțim momentele grele și să împărtășim evenimentele importante din viață. Vă mărturisesc că noi suntem legați sufletește de comunitatea din Salzburg, de tot ce înseamnă spiritualitate și credință, motiv pentru care toate evenimentele importante din viața noastră sunt aici, alături de dumneavoastră, de familie. Orice drum al nostru ne aduce aici, unde ne simțim iubiți, iar singurul GPS pe care îl putem folosi să ajungem, este credință. Credința că fiecare dintre noi avem un loc de suflet unde ne regăsim, unde ne rugăm, un loc de refugiu sufletesc și o oază de liniște. Sunteți minunați și prin felul în care va exprimați iubirea față de portul românesc. Vă privesc cu drag și mândrie, văzând că patriotismul trece hotarele și se simte și el aici… „acasă“. Mulțumim credincioșilor, pentru pregătirea sărbătorii și a agapei tradiționale, fiecare primind pachete speciale cu preparate culinare românești. Alese mulțumiri transmitem domnului Ioan Născu pentru jertfă și implicarea sufletească în organizarea sărbătorii hramului bisericii. Mulțumim corului, care a dat răspunsurile liturgice împreună cu toată comuniutatea, Înv. Valentina Dragomir, Înv. Eugenia Viezuianu, Înv. Ion și Ioana Paraschivoiu, Maria și Dumitru Sandu, Gheorghe Maxim,  Elena și Adrian Luntraru, Ștefan Miron și Marin Darlea”.

La încheierea sărbătorii s-a făcut o colectă pentru copiii săraci din Moldova, la care  credincioșii au contibuit cu dărnicie și le mulțumim. Au fost felicitați toți cei ce poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și s-a cântat: „Mulți ani trăiască!“

Preot dr. Dumitru Viezuianu