• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, s-a organizat în perioada 15 - 19 iunie sub coordonarea pr Răzvan Gască din cadrul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Wiener Neustadt și de Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania și Austria (ATORG Austria), prima ediție a Taberei de spiritualitate și tradiție ortodoxă  „Bucuria Prieteniei”, adresată copiilor din parohiile ortodoxe din Austria.

Evanghelia ne vorbește despre un fiu risipitor, îndepărtat de Tatăl său, care la un moment dat, aflandu-se pe “marginea prăpastiei” își vine în fire, amintindu-și tocmai de bunătatea și căldură casei Tatălui său, și se întoarce spre acesta salvandu-se din cădearea în prăpastia pierzării.

Amintirile copilăriei trăite în bunătatea Tatălui său se transformă în ancora salvatoare care îl întoarce spre Acesta. Tot așa, Biserica lui Hristos, că o mamă iubitoare, e datoare să dăruiască în sânul ei cât mai multe amintiri frumoase și pline de dragoste sufletelor curate ale copiilor. Orice amintire frumoasă trăită în Biserică are șansa de a se transforma ea însăși, într-un moment al vieții, în ancora salvatoare care să întoarcă un suflet pierdut înapoi în bunătatea lui Dumnezeu.

Tabăra “Bucuria Prieteniei” se alătură în susținerea grijii și efortului  pe care multe din parohiile ortodoxe românești din Austria și Germania îl depun în organizarea activităților dedicate copiilor și tinerilor care fac parte din comunitățile lor.

Desfășurată în perioada 15-19 iunie în cadrul Centrului de Tineret al Mănăstirii Götweig situată în apropierea orașului Krems din Austria, tabăra “Bucuria Prieteniei” a însemnat un prilej de a petrece patru zile împreună cu copii din mai multe parohii ortodoxe românești din Mitropolia noastră.

Prin acest proiect ne-am propus să sădim amintiri puternice în sufletele participanților, amintiri îmbibate de bucurie, veselie, frumos, rugăciune, prietenie, fapte bune, credință și multă dragoste. Toață echipa de organizatori a pornit în acest demers cu gândul responsabilității de a dărui, însă pe parcursul taberei ne-am dat seama că de fapt suntem părtași la o dăruire reciprocă. Copiii participanți - aceste suflete gingașe și curate ne-au dăruit într-un mod tainic și cuminte atâta bucurie sufletească, încât au fost foarte multe momente în care am avut impresia că tabăra este de fapt un mare dar de la Dumnezeu revărsat spre noi tocmai prin zâmbetul lor.

Zilele au fost foarte intense. În prima zi copiii au avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim. Miercuri seara a avut loc deschiderea taberei și binecuvântarea acesteia. Joi, după rugăciunile de dimineața și micul dejun, în cadrul întâlnirii “Întreabă preotul”, cei prezenți au avut ocazia de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri de la Înaltpreasfinţia Sa. La sfârșitul întâlnirii, cei mici au primit binecuvântarea arhiereasca și au plecat spre  5 ateliere organizate pentru ei.

La atelierul de iconografie cei mici au avut ocazia de a deveni ei înșiși mici iconari. Au inteles că a picta o icoana înseamnă o lucrare care necesită atenție, pricepere, dar și multă rugăciune. Au învățat să deseneze un heruvim, au învățat despre cele nouă cete îngerești și au trecut prin toate etapele realizării unei icoane pe sticlă. Copiii au fost foarte impresionați când au avut ocazia să vadă și să lucreze cu foiţa de aur, însă pentru noi cel mai impresionant a fost talentul lor și faptul că s-au ajutat unii pe alții în anumite momente.

Și cum am putea oare să ne ajutăm unii pe alții daca nu am ști să comunicăm? Aici ne-a venit în ajutor atelierul de comunicare în cadrul căruia cei mici au învățat să comunice dincolo de cuvinte, prin joc. Jocul este primul limbaj prin care omul înțelege lumea și prin care învață să empatizeze cu cei din jur.  Prin dăruirea coordonatoarei de atelier, cei mici au reușit să se cunoască mai bine și să se bucure real de jocuri neintermediate de un ecran. Au învățat cum să lucreze în echipă, cum să înțeleagă situația celui apropiat și cum să se susţină moral reciproc, și-au exersat atenția, imaginația și nu în cele din urmă s-au distrat foarte bine.

Ȋn cadrul atelierului de creaţie, copiii au învatat tehnica speciala de imprimare pe matase a unor modele realizate din flori şi frunze naturale. Astfel cei mici au învăţat că cea mai frumoasă operă de artă este natura creată de Dumnezeu, care ne înfrumuseţează viaţa şi pe care avem datoria de a o proteja. Cei mai mari dintre copii, au realizat împreună modelul unei cruci pe care au imprimat-o pe un veșmânt preoțesc pe care preotul l-a purtat în cadrul  Sfintei Liturghii săvârșite duminică.

La atelierul de muzică, li s-a oferit ocazia participanților să facă parte dintr­-o orchestră altfel, în care, pe lângă instrumentele clasice (pian, vioară, flaut, fluier, chitară) cei mici s-au folosit de sunete produse prin diferite mişcări si de diferite obiecte (bile de billiard, tacuri, crioane și tot ce au găsit la îndemână). Copiii au fost încurajați să fie creativi, să descopere frumusețea muzicii, au învăţat să asculte mai atent, să creeze un ritm și să se coordoneze cu ceilalți, întărindu-se astfel spiritul de echipă.

Ȋn cadrul atelierului de fotografie copiii au avut posibilitatea să lucreze cu aparate de fotografiat profesioniste şi să descopere lumea vazută prin obiectiv. Au învățat detalii tehnice, dar și lucruri care țin de realizarea fotografiilor artistice. Cel mai important a fost însă faptul că au fost încurajați să exploreze și să observe fascinanta lume creată de Dumnezeu și să se exprime pe ei înșiși prin fotografie. Toți copiii au avut ocazia să lucreze împreună și să devină pe rând fotografi și modele. Atelierul s-a finalizat cu expoziție de fotografie de portret. Portretele realizate de cei mici, au fost imprimate pe hârtie fotografică si expuse in cadrul festivității finale de închidere a taberei

Pe lângă aceste ateliere, copiii au avut la dispozitie și mult timp de joacă, activități sportive și jocuri de echipă. Un moment foarte iubit de copii a fost Seara Talentelor, în care cei aceștia au fost încurajați să vină pe scenă și să dăruiască celorlalți o parte din talentul și sufletul lor. Au fost momente muzicale, de dans, de teatru și trucuri care au adus multe aplauze și veselie.

Sâmbătă seara, a fost organizat jocul Căutarea Comorii. Cele patru echipe au trecut prin mai multe probe care au necesitat prezența spiritului de echipă. Descoperirea comorii a adus multă bucurie. Fiecare copil a găsit în comoara ascunsă, tricoul taberei, cărti în limba română și dulciuri.

În fiecare tabără este nevoie de un responsabil cu starea de bine și la noi a fost bucătarul nostru care ne-a gătit meniuri românești  gustoase, sănătoase și echilibrate. Aceasta a fost ajutată de câteva gospodine inimoase din cadrul parohiei Sfânta Cuvioasa Parascheva din Wiener Neustadt, cât și de copiii care au așezat și au strâns masa.

Ziua de duminică a început prin pregătirea pentru Sfânta Liturghie. Preotul a sfințit și a îmbrăcat vesmântul liturgic înfrumusețat în cadrul atelierului de creatie. Copiii au venit mai devreme la capela din cadrul taberei. O parte dintre ei au avut ocazia să vadă de aproape săvârșirea Proscomidiei, explicându-li-se și întelesul acesteia. Copii s-au spovedit, au ajutat preotul, au dat răspunsurile stranei, au cantat cântările Sfintei Liturghii și au primit Taina Euharistiei, încheind astfel într-un mod cât mai duhovnicesc cele patru zile de tabără.

La festivitatea de încheiere emoțiile ne-au copleșit atât pe noi, echipa, cât și pe copiii prezenți și pe părinții acestora. Toate lucrările realizate în atelierele de fotografie, icoană și creație au constituit o expozitie special organizată. În cadrul serbării de final a fost prezentată o diaporamă cu imagini din timpul taberei și filmul taberei, momente care au fost foarte miscătoare pentru toti cei prezenti. La final, fiecare a primit în aplauzele tuturor diploma de participare, icoana, fotografia și pânza și celelalte lucruri realizate în cadrul atelierelor.

Impresionantă a fost și coeziunea echipei de monitori. S-a simțit acelasi duh, toți fiind unii pentru ceilalti și pregătiți a sări în ajutorul celuilalt în caz de nevoie. În calitate de organizatori, am rămas cu o mare bucurie sufleteasca si ducem deja dorul participanților.

Am aflat de la părinții copiilor că aceștia povestesc necontenit despre cele învățate și trăite în tabără.  Nădejdea noastră, că fiecare copil s-a întors în familia și în parohia din care face parte, cu multe amintiri frumoase, mai bogați sufletește, mai bucuroși, mai prieteni, mai întăriți în credință, în dragostea de Dumnezeu și de aproapele, a fost împlinită ! Așteptăm acum următoarea tabără !

 

Articol/Foto: Pr. Răzvan Gască

 

 

Caută în site

construimcatedrala.ro