La despărţirea de D-l Dr. Nicolae Stroescu-Stînişoară (1925-2014).

Cuvânt rostit de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim la slujba de prohodire a domnului Nicolae Stroescu-Stînişoară (11 iulie 2014)

Ne despărţim astăzi de o mare personalitate a Diasporei româneşti din Germania care a influenţat substanţial destinul acesteia şi chiar destinul neamului său. Prin activitatea sa  îndelungată de 22 de ani, ca şi colaborator (1972-1978), apoi ca redactor (1978-1982) şi director al Postului de Radio Europa Liberă (1988-1994), Domnul Stroescu s-a făcut cunoscut românilor din Ţară şi de peste hotare, atât prin emisiunea „Lumea creştină” adresată unui popor profund creştin, supus însă unui proces violent de descreştinare, cât şi, mai ales, prin analizele sale politice şi editorialele radiofonice dinaintea Revoluţiei, din timpul ei şi de după aceea, în care a surprins pe viu evoluţia evenimentelor care au schimbat cursul istoriei poporului nostru. D-l Stroescu a fost înzestrat de Dumnezeu cu un simţ deosebit al realităţii şi cu o judecată fină şi fără patimă.

La instalarea noastră ca mitropolit aici la München, în urmă cu exact 20 de ani, îmi exprimam „recunoştinţa pentru aportul diasporei româneşti din Europa şi din America la eliberarea Ţării din robia cea mai cruntă pe care am cunoscut-o în istoria noastră: dic­tatura comunistă”. Şi spuneam că „fără rezistenţa constantă a românilor care au luat drumul pribegiei…, rezistenţă exprima­tă sub diferite forme, şi îndeosebi prin emisiunile celor două posturi de radio: Vocea Americii şi Europa libe­ră, dictatura din România ar fi făcut ra­vagii şi mai mari, iar Revoluţia din de­cembrie 1989 n-ar fi cuprins atât de re­pede întreaga ţară şi putea fi şi mai sângeroasă”.

Pentru Biserica Ortodoxă Română, cu care s-a identificat întru totul, Domnul Stroescu rămâne în istorie ca unul din principalii ctitori ai Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, fondată în 1993 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la cererea unui grup de preoţi, în frunte cu P.C Pr. Simion Felecan şi de credincioşi, în frunte cu Domnia Sa şi cu vrednicul de pomenire Constantin Nagacevschi. Fără susţinerea sa hotărâtă pentru crearea şi apoi apărarea acestei Instituţii sfinte care-i adună laolaltă pe românii ortodocşi în sânul Bisericii Mame şi le oferă un „acasă spiritual”, Mitropolia noastră n-ar fi reuşit atât de repede să intre în conştiinţa lor şi să crească de la un an la altul, aşa încât să fie astăzi una din cele mai mari şi mai bine organizate eparhii ortodoxe din Germania, recunoscută de Statul german cu statutul de „Körperschaft des öffentlichen Rechtes”, egal cu al Bisericilor istorice din această ţară.

Membru al Consiliului eparhial şi al Adunării eparhiale, D-l Stroescu n-a lipsit de la niciuna din şedinţele acestor foruri superioare ale Mitropoliei. Se bucura ca un copil şi era mândru de tot ce s-a reuşit în aceşti 20 de ani: de cumpărarea şi amenajarea Centrului eparhial din Nürnberg, de înfiinţarea a zeci de noi parohii, de hirotonia PS Sofian ca episcop vicar, de cele două vizite istorice în Germania ale fericitului de pomenire, Patriahul Teoctist, cu care a avut o legătură sufletească deosebită, de obţinerea dreptului de Corporaţie publică (Körperschaft des öffentlichen Rechtes) pe seama Mitropoliei, de noile biserici construite în mai multe parohii, de proiectele sociale ale Mitropoliei: burse lunare de câte 25 de euro pentru 250 de copii defavorizaţi din Moldova şi mai recent, proiectul „Galaţi – 2020” prin care Mitropolia încearcă, cu ajutor german, să favorizeze crearea de locuri de muncă în regiunea Galaţiului şi atragerea de fonduri europene în această zonă pentru a stopa emigrarea.

Dar mai mult ca toate, Domnul Stroescu se bucura de faptul că Mitropolia noastră prin ierarhii şi preoţii ei, face cunoscută lumii occidentale bogăţia mistică a Bisericii Ortodoxe de care omul modern are atâta nevoie. Şi cum spiritualitatea şi asceza ortodoxă se trăiesc cu intensitate deosebită în mănăstiri, a insistat dintru început ca la München să avem o mănăstire românească. Este foarte relevant faptul că iubirea Domnului Stroescu pentru viaţa monahală şi mănăstiri l-a determinat să-şi adauge numele de „Stînişoară” întru amintirea mănăstirii Stânişoara din Jud. Vâlcea. Dorinţa Domniei Sale de a avea o mănăstire la München a început să se realizeze prin stabilirea Presfinţitului Sofian aici în 2004 şi înfiinţarea Centrului Bisericesc cu statut de mănăstire. La Capela Sf. Siluan a Centrului bisericesc, PS Sofian, măicuţele şi preoţii slujitori se străduiesc în mod deosebit să creeze prin rugăciunea şi cântarea liturgică o atmosferă duhovnicească, de interiorizare care îi ajută pe credincioşi să trăiască şi mai profund misterul Liturghiei şi al celorlalte slujbe. Numai printr-o astfel de atmosferă mistică, specifică slujbelor ortodoxe, credinciosul  poate experimenta prezenţa harului în inima sa şi ajunge la mult dorita pace a inimii şi la echilibrul sufletesc. Este ceea ce încercăm, pornind de la cele două mănăstiri ale Mitropoliei: de la Nürnberg şi de la München, să generalizăm în toate parohiile noastre. De aceea mare a fost bucuria Domnului Stroescu la punerea pietrei de temelie pentru viitoarea mănăstire din München de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2012.

Dacă faţă de Patriarhul Teoctist, D-l Stroescu avea o adevărată veneraţie pentru înţelepciunea cu care a condus Biserica în vremuri de mari încercări şi pentru multa lui blândeţe şi răbdare, în persoana Patriarhului Daniel admira energia şi capacitatea sa inegalabile de înnoire a Bisericii şi angajarea ei în societate, ca şi grija sa deosebită faţă de românii plecaţi din Ţară, pentru care a creat eparhii noi şi a numit episcopi destoinici care, la rândul lor, au înfiinţat zeci de parohii noi, adevărate oaze duhovniceşti şi româneşti în lume. Pentru un om iubitor de Neam şi de Biserica lui, cum a fost D-l Stroescu, toate aceste împliniri din viaţa Bisericii au fost şi împlinirile din viaţa sa personală. Căci omul se împlineşte cu adevărat numai când se dăruieşte pe sine semenilor săi  şi reuşeşte să se identifice cu ei.

Cred că acesta este şi Testamentul pe care ni-l lasă D-l Stroescu: să ne identificăm viaţa cu viaţa comunităţii de credinţă şi de neam din care facem parte pentru a contribui la creşterea ei. Mai cu seamă aici la München, unde D-l Stroescu a trăit intens 45 de ani, să urmăm exemplul lui şi să stăm în jurul PS Sofian care se străduieşte să ridice mănăstirea „Înălţarea Sf. Cruci şi Sf. Ierarh Calinic Cernicanul”, care va fi cu siguranţă cel mai reprezentativ centru de spiritualitate şi cultură românească din Germania.

Acum la despărţirea de D-l Stroescu, îi aducem mulţumirea noastră caldă pentru tot ceea ce a făcut pentru Biserica şi Neamul său şi ne rugăm bunului Dumnezeu să-i răsplătească osteneala vieţii cu odihna în Împărăţia Sa cea veşnică.

Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii să-l numere!

Mitropolitul Serafim

München, 11 iulie 2014