• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Activităţi misionar-educative la Biserica Sf. Antonie cel Mare din Viena

Începând cu luna septembrie a acestui an, la Biserica Sf. Antonie cel Mare din Viena, sub îndrumarea pastorală a pr. dr. Ioan Moga, s-a demarat un program de intensificare a activităţii misionare.

Pentru copiii şcolari are loc, în ritm bilunar, un atelier de literatură română, sub titlul: „Ţara minunilor literare”. 

 

Atelierul, organizat de prezbitera Patricia Moga, are ca obiectiv principal descoperirea sau aprofundarea limbii materne prin cunoaşterea unor opere clasice din literatura română pentru copii (basme, povestiri şi nuvele). Printre obiective se numără dezvoltarea limbajului şi îmbogăţirea vocabularului literar în limba română, dar şi dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii. De asemenea, în fiecare sâmbătă, are loc în spaţiile Bisericii şi o oră de matematică pentru şcolari (Nachhilfeunterricht), oferită voluntar de o doamnă profesoară cu multă experienţă în domeniu.

Tot pentru copii (de data asta mai mici, 6-7 ani) a fost iniţiată o serie de cateheze ca pregătire pentru prima spovedanie. La împlinirea vârstei de 7 ani, copiii sunt însoţiţi în mod sărbătoresc spre Taina Spovedaniei. Astfel, ei nu mai percep Spovedania ca o obligaţie sau ca o condiţie a primirii Sfintei Împărtăşanii, ci ca un semn al unei prime maturizări sufleteşti.

Pentru adulţi, strădania de întărire duhovnicească este concretizată prin seri duhovniceşti duminicale pe teme din spiritualitatea ortodoxă sau pe teme de actualitate. La baza dialogurilor duhovniceşti, la care participă între 30-45 oameni, stau, de regulă, texte ale Sfinţilor Părinţi sau ale marilor duhovnici români. Din ultimele teme menţionăm: „Iubirea de arginţi: o provocare pentru fiecare”, „Despre taina morţii şi a vieţii de dincolo: pe baza textelor liturgice şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.”

La aceasta se adaugă, în fiecare sâmbătă seara, după Vecernie, tâlcuirile din Pateric. Prin citirea şi comentarea Patericului egiptean, credincioşii descoperă actualitatea unuia dintre primele izvoare duhovniceşti ale Răsăritului creştin şi găsesc sfaturi folositoare pentru viaţa de zi cu zi.

A consemnat Pr. Dr. Ioan Moga

 

construimcatedrala.ro