Ziua mamei, sărbătorită la Centrul Mitropolitan cu poezie și muzică

Ziua mamei (8 martie) a fost sărbătorită la Centrul Mitropolitan din Nürnberg cu poezie, pian și flori, dedicate tuturor celor care au dorit să ia parte la recepția organizată după Sfânta Liturghie duminicală.

Duminica a doua a Postului Mare a coincis în acest an cu ziua mamei, motiv pentru care la Centrul Mitropolitan, după Sfânta Liturghie, toate mamele au primit câte un mărțișor din partea casei de asigurări de sănătate BKK, apoi au fost invitate să participe la un moment poetic, oferit de poeta Mihaela Condrat, din Tübingen. Volumul său de debut, intitulat: distopia – câteva exerciții de înnebunit frumos, apărut la editura Limes, Cluj 2014, s-a bucurat de o primire plină de entuziasm, principalele teme abordate fiind: înstrăinarea, însingurarea, drama emigrantului, drama limbii, trăirea într-un spațiu dezordonat, dezintegrat, distopic (în poezii, precum: Sărutul brâncușian, Vocea mamei, Drame de emigrant, Babilon). Totodată, poeta a încântat audiența cu poezii proprii dedicate mamei și maternității (Timp și lumină, Puțin până la răsărit), precum și cu eseul „Lecția de fericire: suferința nu poartă ceas!”, oferind o înțelegere tradițională a existenței, în cheie lingvistică postmodernă.  

Atmosfera a fost și mai frumoasă prin muzică (Ioana Radu, pian), claviatura însoțind poezia pe parcursul întregii prezentări, cu lucrări clasice și moderne. Doamnele au primit flori, iar cei care și-au procurat volumul de poezii, au primit dedicație cu autograful autoarei.

 

Poeta Mihaela Claudia Condrat s-a născut și a copilărit la Bilbor, în Carpații Harghitei. A studiat teologia și filologia în Sibiu, România. În timpul celor două burse în Germania la Universitățile din Erlangen și Tübingen și-a aprofundat cunoștințele de literatură și teorie literară, estetică, etică și artă. A publicat poezii și articole în revistele din țară și Diasporă, a apărut în mai multe antologii de poezie contemporană. O bună parte din volumul prezentat este disponibil și în limba germană.