Slujbă ortodoxă şi venerarea Sfintei Cruci în Catedrala din Limburg, 15 martie 2015

 

Diac. Dr. Alexandru Roşu, Bonn

Tradiţia închinării credincioşilor ortodocşi la relicva sfintei şi adevăratei Cruci a Mântuitorului păstrată în Domul din Limburg a continuat şi în acest an, în Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti. Într-o atmosferă de adâncă evlavie, peste 400 de credincioşi ortodocşi de diferite naţionalităţi (ruşi, români, bulgari, sârbi, georgieni, etc.), în frunte cu opt preoţi si trei diaconi, au adus prin cantare cinstire ortodoxă Sfintei Cruci şi i s-au închinat.

 

Răspunsurile liturgice la slujba Paraclisului au fost date alternativ de către trei coruri, în limbile germană, slavonă şi română. Aşa cum părintele Johannes Nothhaas, preotul Parohiei ruseşti „Sf. Cristofor” din Mainz şi organizatorul acestei sfinte slujbe, a subliniat, închinarea la lemnul Sfintei Cruci este cu atât mai aducătoare de bucurie cu cât manifestă unitatea Ortodoxiei. Acest eveniment ortodox deosebit are loc în fiecare an în Duminica Sfintei Cruci din Postul Sfintelor Paşti mulţumită generozităţii Episcopiei romano-catolice de Limburg şi mijlocirii Schitului ortodox sârb „Sf. Spiridon” din Geilnau.

Din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la slujba de cinstire a Sfintei Cruci au participat PC Părinte Prot. Ștefan Anghel (Offenbach), PC Pr. Cătălin Preda și PC Diac. Alexandru Roșu (Bonn), PC Pr. Mircea Deac (Koblenz) și PC Arhid. Martin H. Lissmann (Köln).