• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Icoana Maicii Domnului „Împărăteasa a toate”, la Nürnberg, München și Offenbach

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, la primul sfârșit de săptămână din Postul Nașterii Domnului (20-22 noiembrie), românii ortodocși din sudul Germaniei au avut bucuria de a se putea închina la icoana Maicii Domnului „Pantanassa” („Împărăteasa a toate”), adusă de la Alba Iulia. Această icoană este un dar al călugărilor de la Mănăstirea Vatoped (Sfântul Munte Athos), acolo unde se află icoana originală, zugrăvită în secolul al XVII-lea și recunoscută de-a lungul timpului ca ajutătoare pentru numeroși creștini aflați la grele încercări.

 

Sfânta icoană a fost adusă din România de PC Pr. Sabin Vodă, director al postului de radio „Reîntregirea” al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, însoțit de un cor de tineri psalți de la Facultatea de Teologie din capitala istorică a Transilvaniei. Vineri după-amiaza, delegația din Alba a sosit la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, fiind întâmpinată de PC Pr. Teofil Herineanu, paroh al comunității românești de aici. După Slujba Sfântului Maslu, părintel Sabin Vodă a vorbit credincioșilor despre minunile petrecute în urma rugăciunilor la icoana Maicii Domnului. Credincioșii s-au putut închina la sfânta icoană în timpul slujbei Privegherii cu Litie în cinstea Praznicului Intrării în Templu a Maicii Domnului, când răspunsurile liturgice au fost date de teologii din Alba Iulia.

Sâmbătă dimineața, delegația s-a aflat la München, unde a fost întâmpinată de PS Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar, la biserica Sf. Ioan Botezătorul a Centrului Bisericesc Român. În timpul Sfintei Liturghii arhierești, Preasfințitul Sofian a hirotonit pe părintele diacon Iulian Mihai întru preot, pe seama parohiei din Ingolstadt, iar după momentul împărtășirii credincioșilor, părintele Sabin Vodă a vorbit celor prezenți despre icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, precum și despre personalitatea părintelui Teofil Părăian, duhovnic la mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, al cărui ucenic a fost Sfinția sa.  Credincioșii români din München au putu să se închine la sfânta icoană după slujbă, apoi au participat la o agapă.

Sâmbătă seara, la Vecernie, a fost rândul românilor din Offenbach împreună cu PC Protoiereu Ștefan Anghel, parohul acestei comunități, să se bucure întâmpinând icoana Maicii Domnului. De asemenea, a doua zi, la Sfânta Liturghie duminicală, cei veniți au putut să se închine și să se roage la icoana atât de prețuită de toți creștinii ortodocși.

Părintele Sabin Vodă ne-a transmis un scurt istoric al icoanei Maicii Domnului ”Pantanassa”:

„Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:
Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului Pantánassa.
De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse - la cererea Patriarhului Moscovei - trei copii ale icoanei Pantánassa. Dar Maica Domnului are mai multe icoane Pantánassa vindecătoare de cancer şi în România. La Alba Iulia există 2 icoane Pantanassa primite de la Vatoped.”

 

 

 

construimcatedrala.ro