• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Concert de suflet al maestrului Nicolae Voiculeț (nai) la Biserica „Sf. Antonie” din Viena

 Renumitul naist român Nicolae Voiculeţ, ambasador al turismului românesc, a susţinut în seara zilei de 15 ianuarie 2017, cu ocazia Zilei Culturii Române, un concert de nai la Biserica Sf. Antonie din Viena. Concertul a fost îmbogăţit cu un recital de poezii de Mihai Eminescu susţinut de preoteasa Patricia Moga şi de o parte din copiii participanţi la atelierul de teatru al parohiei: Daria Şuta, Mălina Jitariuc, Miriam Rotarciuc şi Ştefan Lezic. De asemenea, a mai concertat şi violonistul Tudor Andrei.

Concertul face parte din Turneul D.O.R. sustinut de artist în cadrul proiectului "Romania 100" dedicat împlinrii în anul 1918 a 100 de ani de la Marea Unire. Părintele Ioan Moga a subliniat la începutul concertului legătura strânsă pe care o au credinţa, arta şi memoria eroilor pentru identitatea unui neam, mai ales în contextul diasporei.
Publicul numeros prezent la concert (peste 300 de persoane) a avut parte de o experienţă muzical-artistică mişcătoare. Doinele româneşti au emoţionat nu doar românii prezenţi, ci şi nenumăraţii oaspeţi austrieci sau de alte naţionalităţi veniţi să îl asculte pe cunoscutul naist. La concert au fost prezente şi Excelenţa Sa, Amabasadorul României la Organizaţiile Internaţionale din Viena, dl. Cristian Istrate împreună cu soţia, precum şi autorităţi locale ale primăriei sectorului 15.

Pr. Ioan Moga
Fotografii: Laura Puscoiu (copyright)

 

 

 

 

construimcatedrala.ro