• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

A început înscrierea la programul de studiu online „Care etică pentru bioetică ?”

Centrul Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris și Fraternitatea medicilor creștini „Sfântul Luca al Crimeii” propun celor interesați cursul online „Care etică pentru bioetică ?”  - un program de studiu în spațiul bioeticii ortodoxe, dedicat încercării de a da răspunsuri în contextul studierii raporturilor posibile între științele medicale actuale și teologia trăită ca mărturie a vieții duhovnicești.

Structurat ca răspuns concret la interesul manifestat de numeroși credincioși privind problematica teologie și știință în spațiul diferitelor specializări medicale și, respectiv, privind bioetica ortodoxă, modulul de față își propune să ofere o mărturie a medicilor și a situațiilor profesionale întâlnite care ne invită la o reflecție și o abordare a acestora cu discernământ nu doar etic sau moral, ci și duhovnicesc. Este un domeniu fascinant care arată în ce măsură întîlnirea dintre știință și teologie se poate petrece viu, în contextul împrejurărilor concrete ale vieții.

Apărută ca urmare a problemelor concrete ridicate de evoluţia tehnologiilor medicale, bioetica are un puternic caracter aplicativ şi contextual. Ceea ce face una din particularităţile demersului său este faptul că invită la lucrarea sa de reflecţie pe reprezentanţii de categorii sociale şi de competenţe profesionale diferite, precum filosofi, medici, cercetători, avocaţi şi teologi, şi aceasta contrar demersului deontologic medical clasic care se cantonează în problemele etice ale medicilor. Toate acestea explică interesul pe care i-l purtăm în vederea unei analize a raporturilor dintre teologie şi ştiinţă.

Perioada de desfășurare a cursului: 20 martie – 19 iunie 2017, lunea, orele 20.30 – 22.30 (GMT+1) . Ultimile 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților. Programul se va încheia luni, 29 mai 2017, cu o întâlnire concluzivă. De-a lungul acestor luni, este prevăzută și o vacanță de Paști (10 – 23 aprilie 2017).

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet

Toate cursurile vor fi ținute prin intermediul unei platforme pentru conferințe și cursuri online care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei web, în cadrul căreia li se vor prezenta cursanților oportunitățile pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Cursanții pot participa la această sesiune tehnică luni, 6 martie 2017, începând cu ora 19.30 (GMT +1), chiar înaintea sesiunii inaugurale a programului.

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea unui formular de înscriere online,  disponibil pe pagina Centrului „Dumitru Stăniloae” începând din 15 februarie 2017. Data limită pentru înscrieri va fi  15 martie 2017

Taxa de înscriere în acest program de studiu este în valoare de 100 de euro, trebuind achitată înainte de 1 aprilie 2017.

Plata se face prin transfer bancar, folosind datele de mai jos:

Beneficiar: C.D.S.

IBAN: FR76 3000 3030 8500 0372 6088 879

BIC/SWIFT: SOGEFRPP

Banca: Société Générale; Sucursala: Paris Saint Michel; Adresa: 10, rue Thenard, 75005 Paris.

Comunicare: Nume_Prenume_Program de studiu (ex.: Popescu_Vasile_BIO2017).

  Persoanele care, din diferite motive, nu-și permit achitarea integrală a taxei de înscriere au posibilitatea solicitării unuei burse de studiu din partea Centrului. În acest caz, completarea formularului de înscriere obișnuit trebuie însoțită de un dosar care să cuprindă următoarele documente:

    1. O scrisoare de motivație din partea solicitantului, în care să fie menționată valoarea contribuției proprii

    2. Un CV al solicitantului.

    3. O scrisoare de recomandare din partea preotului paroh al parohiei din care face parte solicitantul.

  Toate acestea trebuie trimise prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea., înainte de expirarea perioadei de înscriere.

  Echipa CDS Paris va analiza fiecare solicitare în parte și-i va informa pe solicitanți asupra deciziei luate, în cel mai scurt timp.  

Evaluarea în urma programului de studiu Care etică pentru bioetică se va face în cadrul unei întâlniri față către față a cursanților cu profesorii, programată a avea loc la Paris, în toamna anului 2017 (datele exacte vor fi comunicate până la sfârșitul anului). Cele trei zile de lucru ale acestei întâlniri vor cuprinde, pe lângă evaluarea propriu-zisă a cursanților, o sesiune de prelegeri în plen din partea profesorilor, ateliere tematice și vizitarea câtorva obiective turistice din capitala franceză. Întregul program va fi încadrat într-un program liturgic ce va culmina cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, în ultima noapte a întâlnirii.

Orarul și înregistrările cursurilor, detaliile asupra întocmirii lucrării de aprofundare și alte informații practice vor fi postate în pagina cursanților acestui modul (vezi AVIZIERUL VIRTUAL de pe prima pagină a site-ului www.teologie.eu).

construimcatedrala.ro