Vizita Părintelui Ierom. Filotei de la Metocul „12 Apostoli” – Putna, la St. Pölten

 Cezar Marksteiner-Ungureanu

Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim și cu cea a părintelui Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, parohia Ortodoxă cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din St. Pölten, Austria, l-a avut invitat, în mijlocul ei, pe Părintele Ieromonah Filotei, de la Metocul „12 Apostoli”, din Munții Călimani, aparținând Mănăstirii Putna, din Arhiepiscopia Sucevei și a Rădăuților.

 Evenimentul s-a desfășurat în intervalul calendaristic 13-15 mai 2016 și a avut ca scop apropierea creștinilor de mistica monahală, dat fiind faptul că în Austria nu există o mănăstire ortodoxă românească, pe care creștinii să o poată cerceta constant.

În cuvântul său de învățătură, de la Sfânta Liturghie de Duminică, Părinte Filotei a dezvoltat teologic și practic însemnătatea mesajului Mântuitorului de după Înviere adresat Femeilor Mironosițe și Apostolilor, anume: „Pace vouă!” și „Bucurați-vă!”. Conștientizarea acestor cuvinte ar trebui să aibă ca efect asumarea războiului duhovnicesc pe care creștinii ortodocși îl poartă – mai cu seamă în Biserică – în vederea dobândirii acestui țel. Astfel că potrivit experienței Sfinției Sale, pacea și bucuria veșnică pot fi împlinite numai atunci când, în parohie, dar mai ales într-o parohie care este la început de drum, precum cea din St. Pölten, fiecare credincios își deschide inima spre celălalt, pentru ca și celălalt să-și deschidă inima, la rândul său, față de ceilalți oameni. Așa se pune piatra de temelie a unei comunități: când cauți să te judeci aspru pe tine și să-i îndreptățești pe ceilalți. Altfel, nu de puține ori, se ajunge în Biserică la situații de tulburare, când fiecare spune despre celălalt – sau chiar despre preot! – că greșește într-un anume fel, căutând prin aceasta se se îndreptățească pe el însuși în greșeala lui. Cu o asemenea practică în Biserică e imposibil de clădit pe bucurie și pe pace o comunitate creștină. Aprofundând această turnură nefericită a unor creștini, părintele Filotei, urmând părinților filocalici a dezvoltat cei trei piloni ai demonului din om: uitarea, neștiința și trândăvia. Uitarea înseamnă, de exemplu, că drumul nostru spre Sfântul Altar este drumul Mironosițelor spre Mormântul Mântuitorului, iar vestirea Îngerului de la Sfântul Mormânt coincide cu vestirea Evangheliei Învierii rostită de către preot, la Utrenie. Câți dintre noi însă nu uităm să mergem la Biserică cu un astfel de gând? Pentru neștiință îi mustră Însuși Mântuitorul pe iudeii adunați în Predica de pe Munte, atunci când îi învață cum să se roage adevărat prin rugăciunea „Tatăl Nostru” (Mt 6, 6-13); Pentru trândăvie Iisus îi ceartă pe ucenici în Gradina Ghetsimanilor, atunci când îi spune lui Petru: „Aşa, un ceas n’aţi fost în stare să privegheaţi împreună cu Mine!” (Mt 26,40). 

În concluzie, fiecare creștin trebuie să lupte cu propriile gânduri și patimi pentru a spori duhovnicește. Adică trebuie să pună accentul pe interioritatea duhovnicească, și mai puțin pe exterioritatea materială. Preotul mijlocește în fața lui Dumnezeu pentru popor, săvârșește Sfintele Taine și se roagă pentru iertarea păcatelor. Însă el nu poate duce lupta privată a fiecărui creștin cu patimile și gândurile. Când creștinul se lasă biruit de gânduri, atunci începe să creadă că ceilalți din jurul lui sunt răi, numai el este bun; Însă atunci când luptă împotriva gândurile, vede că este greu, începe să se ocărască pe sine pentru slăbiciunile sale, și îi înțelege mai bine pe cei din jurul lui, care duc aceiași luptă. Iar pentru acest gând de smerenie, Dumnezeu îl vindecă în timp pe ce acest creștin de patimile sale și îl pune pe calea desăvârșirii. Lupta aceasta e calea sigură care duce spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre mântuire. Cealaltă cale, din nefericire, duce la tulburare în Biserică și la vătămarea sufletului.