Sfinții Mucenici Kilian, Kolonat și Totnan – Hramul de vară al Parohiei din Bamberg

Pr. Ionuț Păun

Duminica a doua după Rusalii, a tuturor sfinților români, a reprezentat o bucurie duhovnicească deosebită pentru credincioșii români din parohia Bamberg, aceștia prăznuind hramul de vară al comunității lor, pe Sfinții Mucenici Kilian, Kolonat și Totnan, încreștinătorii Franconiei.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de părintele paroh Ionuț Păun împreună cu părintele Ionuț Filimon, preot al parohiilor Auxerre și Dijon din Franța, cunoscut credincioșilor din Bamberg datorită faptului că în anul universitar 2014-2015 a fost bursier Erasmus al Universității din Bamberg și a participat la sfintele slujbe, ajutând cântarea la strană.

La momentul predicii, părintele Filimon a împărtășit credincioșilor din biserică cuvinte frumoase și pline de învățătură, legate de prăznuirea duminicii tuturor sfinților români.

După-amiaza hramului a fost și ea plină de trăiri duhovnicești frumoase pentru toți cei prezenți. Între felurile de mâncare pregătite cu dragoste, copiii de la școala parohială românească ne-au bucurat inimile cu rostirea unor poezii creștine, a unor ghicitori cu temă moral-creștine și prin intonarea axionului „Cuvine-se cu adevărat”.  Aceștia fac parte din grupa de cateheză a parohiei, grupă ce se întâlnește duminical, după Sfânta Liturghie, sub îndrumarea a două doamne inimoase și pline de dragoste pentru ei: doamna preoteasă Mihaela Păun, profesoară de franceză-germană și doamna Magdalena Stepănescu, profesoară de religie.

În continuare părintele paroh a pus la inimă celor prezenți cuvinte despre sfinții ocrotitori ai parohiei și despre misiunea acestora de încreștinare a Franconiei, zonă în care se află și parohia noastră. Mesajul părintelui s-a axat pe datele istorice ale vieții sfinților Kilian, Kolonat și Totnan, trăitori în secolul al VII-lea și pe mesajul dragostei lorr, mesaj ce le-a călăuzit întreaga viață și misiune de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu.

După-amiaza duhovnicească s-a încheiat într-o atmosferă plinăde slava lui Dumnezeu, prin interpretarea de către credincioși a mai multor pricesne creștine și prin rugăciune de mulțumire către Acela, Care a făcut posibil ca și românii din această zonă din Germania să poată avea un colțișor de „acasă” printre străini: Domnul nostru Iisus Hristos.