Slujbă arhierească și hirotonie de diacon la Essen

Duminică, 3 iulie 2016, credincioșii parohiei românești de la Essen împreună cu păstorul lor, părintele Ioan Hodoș, s-au bucurat de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Serafim.  Sf. Liturghie a fost oficiată în frumoasa biserică a parohiei de către ierarhul locului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei,  tânărul teolog Petre Alexandru Cărbunescu a fost hirotonit diacon.

 

Vizita a fost prilejuită de hramul parohiei „Sfinții Români”, ocazie cu care credincioșii au venit în număr mare la biserică, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

La sfârșitul slujbei, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură prin care i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să urmeze modelul sfinților, de asemenea l-a felicitat pe părintele Ioan Hodoș pentru misiunea pe care o face în rândul românilor din această zonă a Germaniei.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă la care credincioșii s-au putut bucura să fie împreună, dovedind în felul acesta unitatea creată între membrii parohiei.

 Ierodiac. Chiril Socaciu