Hirotonie de preot pentru noua parohie din Münster

Duminică, 25 septembrie 2016, românii din Münster şi împrejurimi au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, care a săvârşit Sf. Liturghie arhiereasca înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, ÎPS Părinte Serafim a hirotonit întru preot pe diaconul Daniel-Dimitrie Ursache pe seama nou-înființatei parohii cu hramurile „Sf. Ier. Spiridon” şi „Sf. Mc. Petronela”.

La această slujbă sărbătorească au participat Preacucernicii Preoţi: Protopop Drd. Iosif Rădulescu (Düsseldorf), Dr. Ispas Ruja (Dortmund), Cosmin Stan (Mönchengladbach), precum şi PC Părinţi: Gheorghe Ursache (Goșmani – Neamț), tatăl noului preot hirotonit alături de Constantin (New York) şi Gheorghe Ursache (Chicago) – fraţii părintelui.

La predică Mitropolitul Serafim a vorbit credincioşilor prezenţi în număr mare la Sf. Liturghie despre necesitarea înfiinţării noii parohii, dat fiind creşterea numărului de români stabiliţi în acest oraş şi împrejurimi. A tâlcuit apoi pericopa evanghelică despre pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, subliniind faptul că ascultarea de cuvintele Domnului duce la fapte minunate. În aceeaşi măsură, virtutea ascultării de părinţi şi de mai marii noştri, duce la creşterea în viaţa duhovnicească şi la înmulţirea binecuvântărilor primire de la Dumnezeu.

La finalul slujbei, Părintele Dimitrie Ursache a fost instalat ca paroh al comunităţii ortodocşilor românilor din Münster, înmânându-i-se Sf. Evanghelie, Sf. Cruce şi cheile bisericii. Ierarhul l-a îndemnat pe noul păstor de suflete să propovăduiască învățătura Bisericii lui Hristos îndemnând pe credincioși la rugăciune, împărtășirea cu Sfintele Taine și practicarea virtuții milosteniei. Totodată a mulţumit Părintelui Dr. Ispas Ruja din Dortmund  care a început activitatea misionară în Münster şi a păstorit credincioşii din această regiune. La sfârșit a fost organizată o colectă pentru sprijinirea copiilor din programul „Burse pentru copii săraci din Moldova”.

Sărbătoarea de la Münster s-a încheiat cu o agapă la care au participat credincioşii parohiei şi alţi invitaţi.

Oraşul Münster este un important centru universitar cu peste 55 de mii de studenţi, aflat în partea de nord al Landului Renania de Nord-Westfalia, având o populaţie de peste 310 mii de locuitori.

 

Arhid. Chiril Socaciu