• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

5-6 mai: Conferința preoțească anuală și cea de-a 23-a Adunare eparhială are loc la Nürnberg

Vineri, 5 mai 2017, va avea loc la sediul Mitropoliei din Nürnberg conferinţa preoţească anuală prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, iar sâmbătă, 6 mai a.c., va avea loc a 23-a Adunare eparhială la care sunt invitați toţi slujitorii altarelor și reprezentanți ai celor 105 parohii şi filii ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului existente la 1 ianuarie, precum și reprezentanți ai parohiilor înființate de la începutul acestui an.

 Ca în fiecare an, întâlnirea clericilor români ortodocși din Europa Centrală este în primul rând un moment de împreună-slujire, vineri seara la Sf. Maslu, respectiv sâmbătă dimineața, la Sfânta Liturghie arhierească.

Vineri, după Sf. Maslu, la conferința preoțească este invitat pe domnul Klaus Kenneth, care va vorbi celor prezenți pornind de la tema: Credință în agonie – Hristos viu. Binecunoscut în Europa şi în lume pentru itinerariul său spiritual în căutarea Adevărului, consemnat în cunoscuta autobiografie Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, precum și în alte lucrări popularizate în România și alte țări din Răsăritul Ortodox, Klaus Kenneth este apreciat peste tot pentru discursul său cald și autentic creștin. Convertit la Ortodoxie în 1986, după multe convorbiri duhovniceşti cu părintele Arhim. Sofronie Saharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia), Domnia sa este astăzi membru al parohiei ortodoxe românești din Fribourg (Elveția).

Ziua de sâmbătă va debuta cu slujirea Sf. Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim şi Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, înconjuraţi de clericii Arhiepiscopiei, iar apoi, conform articolului 21 din Statutul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, membrii Adunării eparhiale se vor afla în şedinţă de lucru, în cadrul căreia vor fi discutate: procesul verbal al Adunării eparhiale din 2016, raportul general de activitate pastoral-misionar pe anul 2016 şi perspective misionare pentru 2017, rapoartele departamentelor: financiare, liturgic, educaţie şi cateheză, tineret, misiune şi tipărituri, asistenţă socială și penitenciare, precum și planul de buget pe anul 2017.

La finalul întâlnirii, ÎPS Serafim va trage concluziile celor prezentate și va face recomandări pastoral-misionare clericilor și mirenilor prezenți.

Secretariatul Arhiepiscopiei

construimcatedrala.ro