• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

A zecea adunare anuală a tineretului ortododox românesc din Germania și Austria, la Freiburg

 În 29 septembrie-1 octombrie a avut loc, la Freiburg, a zecea reuniune anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania. Invitatul din acest an a fost părintele diacon dr. Sorin Mihalache (Universitatea din Iași), care a încântat audiența cu o conferință despre creația lui Dumnezeu, științele moderne și modul în care cercetarea științifică poate să îl întărească pe creștinul contemporan în credință.

 Peste 150 de tineri români din Germania, Austria, Anglia, Elveția dar și invitați din România au participat la întâlnirea aniversară. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, reuniunea a fost organizată la Freiburg, cu sprijinul parohiei românești „Sf. Mina” din orașul de la poalele Munților Pădurea Neagră.

Vineri seara, în deschiderea conferinței, diac. Teodor Tăbuș (coordonatorul echipei de organizare) a introdus pe cei prezenți în actualitatea subiectului din acest an, anume dialogul dintre științele contemporane și credință. Pr. Nicolae Gilla, vicepreședintele asociației și Dl. Dumitraș Ionescu, membru al comunității din Freiburg și cunoscut teolog, au dezvoltat tema cu referiri la Cartea Genezei, oferind impulsuri de discuție.

Sâmbătă dimineața, PS  Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, președintele asociației a salutat pe toți cei prezenți și a prezentat pe părintele Sorin Mihalache, invitatul din acest an, cunoscut pentru conferințele sale în care teologia, filosofia, psihologia, matematica și fizica se întâlnesc pentru a-L slăvi pe Dumnezeu.

Părintele diacon, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și autor a mai multor volume dedicate teologiei și științei, a vorbit despre frumusețea diversității din creație, pe care a interpretat-o ca o expresie a marii bunătăți a lui Dumnezeu, revărsată în creație prin mulțimea de energii. Cosmologia părintelui accentuează ideea de solidaritate trans-specii, care se referă la minunata conviețuire a tuturor vietăților de pe pământ, comparată cu un sistem de ecuații perfecte, în care sunt prezente 50 de mii de variabile. Echilibrul extraordinar al lumii întregi (macro-cosmos) e comparabil cu echilibrul activităților cerebrale ale omului (micro-cosmos), în care tainic locul precis al „eu”-lui este imposibil de definit. Însă amândouă existențele tainice, ale lumii și omului, trimit mai departe pe credincios către taina lui Dumnezeu, Care este comuniune de persoane și izvor de iubire în nenumărate chipuri.


Discursul părintelui Mihalache nu a fost un monolog, ci a implicat răspunsuri și opinii ale tinerilor angajați în diverse ramuri – teoretice ori practice – ale științelor (inginerie, medicină, psihologie, arte, fizică). S-au exprimat astfel diferite opinii despre influența (pozitivă sau negativă) pe care locul de muncă o poate avea asupra înaintării în credință. Așa cum a adăugat PS Sofian, prima „înghițitură” din paharul științei aduce deseori în sufletul cercetătorului îndoiala sau necredința, însă ultima „înghițitură” readuce credința profundă. Orice experiență de viață, de muncă, de întâlnire cu altul sau cu altceva ne poate ajuta să descoperim încă o părticică din universul spiritual, până atunci ascuns. Este însă foarte important ca tânărul să știe cărei experiențe să îi lase loc în sufletul său și căreia nu, pentru că omul este ceea ce el însuși trăiește în fiecare secundă a existenței sale. Întreaga conferință a fost transmisă în direct de către o echipă de reporteri de la televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române (întreaga conferință poate fi vizionată aici).

După masa de prânz au fost constituite grupe de discuții organizate în funcție de interesele și pregătirile celor prezenți (fizică, biologie-chimie, psihologie, medicină, arte, matematică), iar concluziile au fost prezentate în plen, urmând de aici o nouă serie de explorări inedite ale legăturilor dintre științe și credință, realizate de părintele Sorin Mihalache.

Timpul a fost mereu insuficient pentru întrebările și răspunsurile care au umplut seara de sâmbătă, o seară de neuitat încheiată cu rezumarea activității ATORG în zece an și cu un moment artistic al talentaților tineri prezenți.

Duminică, 1 octombrie, biserica St. Cyriak a parohiei „Sf. Mc. Mina” din Freiburg-Lehen a fost îmbrăcată în hainele tinereții românești. PS Sofian Brașoveanul, împreună cu părintele paroh, Mircea Tudorache și un sobor de preoți și diaconi din diferite parohii din Germania și Austria au săvârșit Sfânta Liturghie la care au răspuns tineri, mulți îmbrăcați în costume populare. Slujba a debutat cu hirotesia întru citeți a teologilor Vlad Lia și Ovidiu Andrei, membri ai Parohiei din Freiburg.

În predica la Evanghelia zilei, părintele Sorin a vorbit celor prezenți despre iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga creație, pe care noi o putem descoperi la orice pas.

După împărtășirea credincioșilor, în încheierea Sfintei Liturghii PS Sofian a mulțumit tinerilor pentru prezența numeroasă și interesul arătat dialogului dintre știință și credință, exprimându-și bucuria de a se afla din nou la Freiburg, în mijlocul credincioșilor care s-au implicat în mod deosebit în organizarea acestui eveniment anual dedicat tineretului ortodox românesc din Europa Centrală.

Agapa frățească organizată de enoriașii parohiei din Freiburg a încheiat întâlnirea aniversară, în care tinerii, conform motto-ului asociației, „Mărturie prin prietenie”, s-au făcut pe ei înșiși semne ale credinței ortodoxe într-o lume modernă.

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, întâlnirea din 2018 va avea loc în incinta Centrului Mitropolitan de la Nürnberg.

Pr. Ioan Popoiu

 

construimcatedrala.ro