Pr. Alexandru Nan, doctor în teologie al Universității din Lugano

 Joi, 1 martie a.c., părintele Alexandru Nan, protopop al Bavariei și paroh al Parohiei „Nașterea Domnului” din München a susținut prezentarea publică a tezei sale de doctorat în teologie, intitulată „Controverse teologice între Bizanț și Imperiul franc în perioada carolingiană” și alcătuită sub îndrumarea pr. prof. dr. Manfred Hauke de la Universitatea din Lugano (Elveția). La susținerea tezei au participat, din partea Bisericii noastre, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, părintele Ionel Nemeș (Konstanz) și părintele Mihai Meseșan (Lugano).

 Susținerea tezei de doctorat în Teologie a părintelui Alexandru Nan, a avut loc joi după-amiaza în Sala polivalentă a Facultății de Teologie Catolică din cadrul „Universității Elveției Italiene” (Università della Svizzera Italiana). Sub îndrumarea pr. prof. dr. Manfred Hauke, profesor de Dogmatică și Patrologie în cadrul Facultății de Teologie Catolică din Lugano, părintele Alexandru a alcătuit o lucrare de peste 500 de pagini, cu titlul: „Controverse teologice între Bizanț și Imperiul franc în perioada carolingiană”, după ce, între anii 2001-2004, PC Sa a urmat cursurile de Doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

În cele trei mari capitole ale lucrării, pr. Alexandru a prezentat cele trei dispute care au marcat prima etapă a schismei între Răsărit și Apus: iconoclasmul bizantin și efectele lui în Apus, cearta pe adaosul Filioque și pretențiile papale în secolele 8 și 9 (perioada carolingiană). Deși s-au scris mii de pagini pe marginea acestor teme, mai ales în Apus, noutatea lucrării constă în faptul de a fi încercat să prezinte o viziune generală asupra perioadei, subliniind legăturile dintre temele teologice dezbătute.

În fața unei comisii alcătuite din: pr. dr. Manfred Hauke, profesorul îndrumător, pr. prof. dr. Michael Durst, profesor de Istoria Bisericească Universală și Patrologie la Facultatea de Teologie Catolică din Chur (Elveția), în calitate de al doilea corector, a Rectorului Facultății luganeze, pr. prof. dr. René Roux și a profesorilor Giorgio Paximadi și Costante Marabelli din cadrul aceleiași Facultăți, dar și a publicului prezent, alcătuit din rude și prieteni ai părintelui Alexandru, conform cutumei universitare, acesta a prezentat o sinteză a lucrării, după care a răspuns întrebărilor adresate de cei 5 profesori, având loc un frumos dialog.

La sfârșitul dezbaterilor, comisia s-a retras să delibereze. În urma voturilor exprimate, părintelui Alexandru Nan i s-a acordat titlul de Doctor în Teologie cu calificativul: magna cum laude (foarte bine). Conform regulamentului Facultății, numai după publicarea lucrării și înmânarea mai multor exemplare Secretariatului acestei instituții, candidatul poate folosi titulatura obținută prin susținerea lucrării. Discuțiile academice au continuat apoi la masa de seară, unde părintele s-a întreținut cu profesorii, preoții amintiți mai sus și ÎPS Serafim, prezent la susținerea tezei.

Între persoanele participante la acest eveniment academic, s-au numărat rude și prieteni ai părintelui Alexandru, dar și credincioși ortodocși veniți din Germania și din Lugano. Între aceștia amintim pe pr. prof. dr. Peter Rutz, profesor emerit de Logică la Facultatea de Teologie Catolică și fost Director (Regens) al Seminarului din Chur, unde pr. Alexandru Nan a urmat cursurile de Master în Teologie Catolică (între 1999-2001), pr. Mihai Meseșan, parohul Comunității Orotodoxe din cantonul Ticino și duhovnic al părintelui Alexandru și pr. Ionel Nemeș, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Konstanz (Germania). De asemenea, a fost de față și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim Joantă, care a efectuat o vizită în Elveția între 28 februarie și 2 martie, în cadrul căreia s-a întânit cu părintele ieroschimonah Gabriel Bunge de la Schitul „Sf. Cruce” din Roveredo-Ticino, cu care a discutat mai multe teme duhovnicești, iar apoi cu parohul Comunității Ortodoxe Ticineze, pr. Mihai Meseșan, pe care l-a hirotonit preot la Paris în urmă cu 22 de ani, pe când era locum tenens al Arhiepiscopiei (acum Mitropolie) de acolo.

 

Pr. Mihai Meseșan, Lugano

http://www.teologialugano.ch/