• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Centenarul Marii Uniri: pomenirea eroilor neamului la Ulm, Zwickau și Tübingen

Centenarul Marii Uniri de la 1918 este prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de-a lungul a 100 de ani de unitate a poporului român. Această mulțumire vine cu amintirea celor care s-au jertfit pentru împlinirea acestui ideal național. Astfel, de 1 Decembrie au avut loc slujbe de pomenire pentru eroii români din cimitirele militare de la Ulm, Zwickau și Tübingen.

 Mulți dintre soldații români din Primul Război Mondial nu au mai apucat să revadă locurile natale, trecând la cele veșnice în lagărele de prizonieri, din cauza condițiilor de detenție deosebit de grele sau a unor epidemii care au lovit întreaga Europă în timpul războiului din 1914-1918.

Smbătă, 1 Decembrie 2018, credincioşi români ai parohiilor ortodoxe din Ulm şi Ravensburg şi-au dat întâlnire în cimitirul Neuer Friedhof din Ulm pentru a face pomenirea celor 99 de soldaţi români căzuţi în timpul Primului Război Mondial, şi care-şi au locul de veşnică odihnă în acest oraş de pe malul Dunării. Într-o atmosferă de pioasă emoţie, cei câteva zeci de participanţi au depus coroane de flori şi lumânări aprinse dinaintea monumentului închinat eroilor. Pr. Sebastian Suciu (Ulm) şi Pr. Alexandru Roşu (Ravensburg) au oficiat slujba Parastasului, răspunsurile liturgice fiind date de către toţi cei prezenţi. Părintele Sebastian Suciu a ţinut o scurtă cuvântare în timpul căreia a dat citire emoţionantului poem "Nu plânge, maică Românie!", găsit în raniţa unui soldat căzut în toamna anului 1918 în luptele date pe Muntele Sorica, de lângă Azuga.

Pr. Alexandru Roșu, Ravensburg

 

  

În cimitirul militar din Zwickau odihnesc 227 soldați români, majoritatea din Primul Război Mondial, dar și din cealaltă mare conflagrație a secolului trecut. Părintele ierom. Athanasie Ulea împreună cu credincioși ai Parohiei „Sf. Mc. Vitus și Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Chemnitz au săvârșit un parastas la monumentul ridicat în cinstea eroilor români și au mers în căutarea pietrelor funerare așezate deasupra gropilor comune în care odihnesc eroii români, alături de soldați din alte țări ale Europei răsăritene. La parastasul organizat în ziua Centenarului Marii Uniri a participat și prof. dr. George Enache, cunoscut istoric român.

Sursa: pagina Facebook a Bisericii Ortodoxe Române din Chemnitz

 

  

Tinerii din filiala ATORG Tübingen au sărbătorit ziua de 1 Decembrie prin faptul că au săvârșit, alături de părintele Nicolae Gilla, o slujbă de pomenire pentru 5 soldați români căzuți în Primul Război Mondial și care așteaptă Învierea într-un cimitir aflat pe raza parohiei Tübingen.

sursa: pagina Facebook ATORG

 

 

 

 

construimcatedrala.ro