• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Centenarul Marii Uniri: prelegeri dedicate istoriei românilor în Leipzig, Hannover, Nürnberg și Chemnitz

În preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, profesorul universitar George Enache a susținut o serie de conferințe intitulate „România, de la împlinirea idealului național la integrarea europeană” în parohiile românești din Leipzig, Hannover, Nürnberg și Chemnitz. Prezentările au fost însoțite de suport informativ pe panouri și proiectare PowerPoint, precum și de materiale în limba germană.

Profesorul dr. George Enache de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este expert în istoria modernă și contemporană a României. A fost o perioadă cercetător al Centrului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar în urma studiilor sale a publicat numeroase articole științifice și monografii. Domnia sa a conferențiat în decursul anului 2017 în mai multe parohii din Germania, marcând acest an dedicat mărturisitorilor Ortodoxiei în perioada comunistă, iar în primăvara acestui an, fiind bursier DAAD la Aachen, a susținut o serie de conferințe dedicate Marii Uniri și mărturisitorilor din ultimul secol în parohiile Leverkusen, Bonn, Leipzig, Berlin și München.

În toamna acestui an, la invitația părintelui protopop Ioan Forga, istoricul gălățean a revenit în Germania, susținând conferința „România, de la împlinirea idealului național la integrarea europeană” în parohiile Leipzig și Hannover, în deschiderea concertelor de colinde susținute în aceste comunități românești de maestrul Ștefan Hrușcă.

Profesorul Enache a vorbit credincioșilor prezenți despre dezvoltarea noțiunii de stat în conștiința românilor și a amintit evenimentele care au precedat și în final au condus la Marea Unire din 1918. De asemenea, el a făcut istoria Sărbătorii Naționale a României de-a lungul timpului. Domnul Profesor a amintit și de zidirea Catedralei Reîntregirii de la Alba Iulia, terminată în mai puțin de șase luni. Într-o țară decimată de război și cu multe suferințe, s-a construit o catedrală aparent nefolositoare celor materiale, dar cu valoare de simbol pentru cele spirituale. Aceasta pentru că Regele Ferdinand și poporul, în general, știau că doar printr-o bunăstare spirituală se poate ajunge și la un progres material. Prelegerile Profesorului Enache au avut un adevărat caracter inițiatic, el prezentând nu date seci și plictisitoare ale unei istorii moarte și trecute, ci făcând postretul istoric al statului român, prezentând dezvoltarea psihologică și spirituală a poporului nostru, evenimente care se răsfrâng până în ziua de azi.

Vineri, 30 noiembrie, George Enache a susținut aceeași conferință în sala mare a Centrului Mitropolitan din Nürnberg, unde prelegerea a fost continuată de interpretarea unui buchet de cântece patriotice de către Corul „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Catedralei Mitropolitane (dirijor: Claudiu Pătrașcu).

Seria de conferințe s-a încheiat la Chemnitz duminică, 2 decembrie, în continuarea Sfintei Liturghii.

 

Ierom. Med. Athanasie Ulea

Textul și imaginile PowerPoint ale prelegerii pot fi găsite aici, iar în limba germană, aici.

 

     

construimcatedrala.ro